Florina ZAHARIA



   
 

pleoapa de tei (jurnalul ei)

plouă.
el mă lasă să plîng nu mă mai vede.
îmi închide ochii si-mi spune să plîng. îmi miroase plînsul.
pleoapa de tei.
îmi probează lacrima. îi dă o hăinută.
întuneric.
*
mă ating. degetele curg din fotografie. sîngele a crăpat. îmi înghit venele privindu-te fix, în loc de pastile. rîzi. mă aplec peste zid pînă inima devine ca el. spun ceva cu gura mîinii. întelegi dar nu pleci. spui că timpul pleacă. si urlă pe drum.
*
singurătatea mea poate să-ti rupă din carne iar locul rămas viu si dureros si rosu să-l tai în paispe si să-l dau la animale. as putea să scriu sub carnea aceea, atît de mult mă aflu înlăuntrul ei.
*
îmi iau dimineata si vreau să plec. el rîde, blochează usa. îmi place cum dimineata nu poate să mai iasă din casă.
*
e frig. mă înfăsori într-un cuvînt cumplit. îi bem zeama. nu-l mai putem rosti. sîntem aproape iar pielea tîsneste cu focul în gură.

privirea (jurnalul ei)

aseară eram frumoasă. străzile învătau să meargă desfăcîndu-se în sus înspre mine luîndu-mă-n brate. îti spuneam că mă strivesti cu privirea de-aia sînt frumoasă. că ochiul tău îi bate inima în ochiul meu. aseară pielea ta prăbusită peste rochia mea nu-mi mai ajungea. aveam mîinile împleticite si cerneala scîncea decupată din pleoape.
mi se părea tot timpul că deasupra inimii mele se leagănă muscătura ta.
* s-a rupt scrisul. mîna a continuat să existe si mi-a fost frică.

cum pleci (în fiecare zi întind mîinile si ele apucă doar ce e înăuntru
felul tău de a desface linistea pe mine si de a pune deoparte ce ne-ar putea apăra)

mi-e frică să mă rog la cuvîntul pe care nu îl scriu. tu îl stii. ai înfăsurat cu el ce am smuls din mine.
m-am speriat am rîs am aruncat mîinile în timp ce scriau si ele s-au înnodat pe inima ta. un deget a încercat să atingă lucrurile care te priveau dinafară si s-a înmultit.
mi-e frică. ce s-a prăbusit în mine provoacă un gol în care imaginea ta s-ar putea rostogoli.
ca să poti pleca stau cu spatele la pămînt si pămîntul e întors cu fata în jos.
*
coaja (altfel de aliniere a întunericului peste lumina care nu se vede)

jumătăti de întuneric din tine i-a crescut jumătate din mine. un kilometru blînd astupat cu celule vii transparente. mîinilor le-am ordonat o evolutie inversă ca să apupe pe dinăuntru litera. mă răstorn în sine în tine în ei. fac toate astea pentru că vreau să fiu si(n)gură că dacă scrisul se va sterge-ntr-o zi eu voi fi modul lui de a dispărea.


Home