Poet, eseist, traducãtor, prozator, diplomat.
Gao Xing s-a nãscut la 22 aprilie 1963 în orasul Wujiang, provincia Jiangsu, China. În 1984 absolvã Facultatea de Limba englezã si Limba românã din Beijing, în 1987 obtinînd masteratul în literaturã. Din 1987 este redactor al revistei „Literatura lumii”, iar din 2000 este redactor-sef adjunct al acesteia. Între 1995-1996 a fãcut o vizitã academicã în Statele Unite. A fãcut de douã ori parte din delegatia scriitorilor chinezi care au vizitat România. A avut, de asemenea, onoarea de a primi 8 delegati de scriitori români în China. Din anul 2001 este Consul al R.P. Chineze la Constanta.
Este prezent în peste 80 de reviste si antologii. A tradus în limba chinezã, printre altii: Mihai Eminescu, Lucian Blaga, Nichita Stãnescu, Ana Blandiana, Emil Cioran, Lucian Vasiliu s.a.
Bibliografie: O scurtã istorie a literaturii române, Editura Hainan, Hainan, 1995; O privire asupra unor opere din literaturile lumii (în colaborare), Editura Pedagogicã Liaoning, Shenyang, 1998, Capodoperele literaturii române, Editura Universitatea Pedagogicã Capitalã, Beijing, 2000; Trandafirul Dorintei (în colaborare), Editura Shuhai, Taiyuan, 2002; Antologia de prozã scurtã din literaturile lumii (în colaborare), Editura Haixia, Fujian, 1995; Tezaurul Poeziei Universale (în colaborare), Editura Huachen, Guangzou, 1995; Ciorapi albastri, Antologia celor mai frumoase opere ale scriitoarelor din literatura lumii (în colaborare), Editura Pedagogicã Hebei, Shijazhuan, 1995, Van Gogh, Editura Shije, Beijing, 1999; Oscar Wilde, Opere complete (în colaborare), Editura Cultura China, Beijing, 2001; Milan Kundera, Dragoste ridicolã, Editura Shuhai, Taiyuan, 2002.

ILUZIE DE OCTOMBRIE

Probabil cã a descrie aceastã clipã înseamnã tocmai a distruge clipa aceasta.
Totusi tãcerea ta, simplã si onestã, îmi trimite, fãrã întrerupere, unde irezistibile.
Razele lunii din miez de noapte sustin pe unde o unicã iluzie, suprimînd semnificatia zilei si a noptii.
De partea cealaltã a muntelui si a mãrii, lacrimile mele si tãcerea ta stau, depãrtate, fatã în fatã.
Stolul de gîste sãlbatice în formã de V descrie usor cercuri în vãzduh ca niste capete de mort. În curînd se vor scurge mii de ani.
Se va scurge si un iaz auriu. Iola aceea, încãrcatã de o vioarã melancolicã, fãrã cîrmã, ci numai cu pînze, poate sã se plimbe maiestuos pe fata lacului.
M-am oprit din plîns. Destinul fosilei traverseazã gol-golut miezul drumului, bãtîndu-si joc de felul meu de a fi. Chiar cã nu mai îndrãznesc sã lãcrimez.
„Treci muntele! Treci marea!”... O dorintã a prins sã se rãspîndeascã în rãsuflare. „Treci muntele! Treci marea!”... Rãspunsul sufletului a trezit nenumãrati astri.
Pãmîntul a înmugurit. Torentul de gheatã al secolului explodeazã asurzitor. Vãzduhul se pune în miscare împingîndu-mi mãret umbra care aleargã. M-am ridicat pe fugã. Într-o clipã fãrã oxigen, numele tãu s-a deschis ca o violetã.
Poti sã-mi construiesti din priviri o cãsutã tihnitã si pentru eternitate?
În cele din urmã am renuntat la întrebãri; dau atentie doar urmelor dezordonate de pasi care sustin peisajele plutitoare din depãrtãri...
 

Douã poeme

1. Traduc poezie

Traduc poezie.
Truda cea mai deprimantã din lume.
Atîta rouã s-a prãbusit
pe o altã peluzã.
Încerc din rãsputeri sã schitez rãsãritul si apusul,
dar dau numai de zilele
în care lumina nu poate pãtrunde.

Traduc poezie.
Siruri nesfîrsite de tipete
rãsunã din golful hîrtiei,
învinovãtindu-mi condeiul.

2. Ovidiu în mijlocul pietii

Bietul Ovidiu.
Nu mai poate sã scrie poezii.
Atîtea masini tot trec pe lîngã el
nebuneste.
Atîtia cîini vagabonzi îsi fac nevoile
în fata lui

Bietul Ovidiu,
Nu mai are nici un strop de putere.
Altfel mai mult ca sigur ar lua din nou
drumul pribegiei.
 

NOAPTE DE IARNÃ FÃRÃ HOTARE

Pentru promisiunea aceea care nici mãcar nu existã, am pãsit hotãrît în noaptea de ianuarie, sprijinindu-mã de suflet si asteptîndu-te sã vii din depãrtãri.
Fiecare minut este minunat, fiecare secundã e unicã. Minutele si secundele se înlãntuie, zãmislind un model obscur.
O multime de vehicule necunoscute transportã o multime de pasageri necunoscuti. Rotile grele îmi strivesc o datã si încã o datã privirea. Din oftat se naste o palidã cerintã... Cînd va începe sã fluture esarfa ta purpurie, fãcînd aceastã lume sã nu mai parã strãinã?
Închid ochii si, pentru moment, mã ascund în poemele de pe vremea dinastiilor Tang si Song, sau mã afund în torentul uitãrii tesut din raze de lunã, asteptînd sã deschid ochii si sã mã strãfulgereze aparitia unui miracol.
Dar vîntul ce suflã din nord mi-a adus doar dezamãgirea tãioasã.
Tot mai astept, tot mai veghez cu durere aceastã ultimã noapte hibernalã.
Noapte de iarnã fãrã hotare. În aceastã imensitate existã o zgomotoasã singurãtate. În vãzduh, stelele acelea neclare si plutitoare sînt cu sigurantã extrem de reci. Privesc în hãul negru siroind de sînge, sufletu-mi plînge, lacrimile îmi îngheatã într-o clipitã si se prefac în gheatã scînteietoare. Unde sînt fulgii de nea? Acei minunati fulgi de nea nu plutesc decît pe tãrîmul basmelor? Caut neputincios un rãspuns. Poate cã rãspunsul se aflã numai la marginea noptii.
Atunci nu m-am putut abtine sã nu scot un bãt de chibrit si sã nu aprind la miezul noptii visul ce tine de-o vesnicie.
În vis, sunetul pasilor tãi deja a devenit nedeslusit, abia perceptibil.
 

CERUL S-A ÎNTUNECAT, AM ÎNCHIS OCHII...

Cerul s-a întunecat, am închis ochii... O ramurã de mãslin a deschis o cãrare ce duce spre pãdurea virginã. Zãpada e abundentã. Un covor de un alb imaculat se naste în liniste. Ai pãsit pe covorul cel alb, rochia vernil fluturã ritmul si linia. Un stol de porumbei trece ca o sãgeatã prin aer.
Violetele sînt în floare. Sunetul neclar al viorii rãsunã din depãrtãri. De partea cealaltã a drumului, un contur licãreste...
Cerul s-a întunecat, am închis ochii... O lacrimã se încheagã la apus într-o minge de soare, pãtrunzîndu-mi în suflet.
Cortina noptii s-a lãsat. Nouã priviri s-au trezit în clipa aceea. Sprijinit de pervaz scrutez depãrtarea.
Vîntul agitã norii, împrãstie frunzele, înfioarã aripile pãsãrilor, învolbureazã o pelerinã. Un peisaj miscãtor îmi umple pupila. În vãzduh, o puzderie de stele plutesc într-un dans. Luna este o cupã de vin care striveste sãruturi infinite.
Cerul s-a întunecat, iar eu am închis ochii...