CONFESIUNEA LUI J. EDGAR HOOVER

Tãinuit printre pietrele bisericii pãrãsite,
Un soldat negru
Loveste-n paginile discursurilor rãzboinice
Pentru cã el nu poate sã le-nteleagã.

Tatãl nostru,
Asearã-am sfîsiat aripa
Unui nor.
Si m-am furisat în oras
Sã mã rog ca un arbore bolnav.

M-am zbãtut, Doamne,
încovoiat sub pietre,
Stele si artari mi-au tãinuit durerea,
Dar pe mine nu m-au aflat;
înnegrit de furnale
Copacii m-au alungat.

Doamne, lipitorile negre
Se tîrãsc pe lumina pãmîntului, la pîndã.

Si mã-nfricoseazã rugãciunile mele.
Iertare, Doamne!
N-am stiut ce fãceam!