SONETUL URANIEI

E musai ca-n iubirea-i sfîrsitul meu sã fie!
Nici timpul, nici absenta nu m-ar putea salva
Si nu mai vãd nici cine nici ce m-ar ajuta
Ca însãsi libertatea sã nu mi se proscrie.

Rigoarea infinitã i-o stiu de-o vesnicie;
Gîndind însã la cele ce jertfã-ar merita,
Nu preget martirajul a-l binecuvînta,
Nici sã sfidez c-un murmur avana-i tiranie.

Adesea ratiunea, prin vorbe-abia soptite,
Mã-ndeamnã la revoltã si sprijin îmi promite,
Însã, cînd de nevoie, sã mã slujeascã-as vrea,

Ea-mi spune, dupã-o rîvnã trudit-neputincioasã,
Cã doar Urania-i de treabã si-i frumoasã:
Deci, mai presus de simturi, rãmîn atras de ea!