Adrian VOICA
Legăturile poeziei actuale cu normele prozodiei sînt mai numeroase
decît, îndeobste, se crede. Chiar Nichita Stănescu – pentru multi
adeptul libertătii depline în creatia lirică – nu se poate sustrage
total regulilor prozodice retinute de subconstientul său creator ca indicii
suplimentare ale valorii. (Ca să dăm un singur exemplu: în opera sa
pot fi întîlnite toate categoriile semantice ale rimei!) Lipsa
lor nu este asadar neapărat semnul originalitătii, după cum prezenta lor
nu înseamnă automat încadrarea în parametrii amintitei
valori. Dar utilizarea lor – variată, desigur, de la un poet la altul (explicabilă
mai ales prin cultură si rafinament stilistic) – se poate solda cu rezultate
neasteptate. Din păcate, acestea sînt remarcate foarte tîrziu
sau niciodată, fiindcă interpretarea prozodică nu este socotită relevantă
si, ca atare, nu ocupă locul ce i se cuvine în analiza textului poetic.
Frecventînd cu real folos lirica universală, din care a si tradus (Dante,
Hölderlin, Mallarmé, Rubén Dario s.a.), Stefan Aug. Doinas
a retinut idei si simboluri pe care le-a prelucrat apoi într-o manieră
personală. E drept, uneori titlurile alese impun o trimitere precisă, probînd
astfel, în primul rînd, calofilia sa si numai în subsidiar
recursul la o poetică anume. Ar fi suficient să mentionăm, în acest
sens, ciclul Sonete către Euridice din volumul Anotimpul discret (1975),
pentru a ne gîndi imediat la Rainer Maria Rilke, autorul ciclului Sonete
către Orfeu (1923). Unele texte îmbracă haina parafrazei poetice, comun
fiind si aerul meditativ ce însoteste motivele des invocate, devenite
inseparabile prin artă, cum ar fi: candoarea, dragostea si moartea. Numai
că Stefan Aug. Doinas le prelucrează dintr-o altă perspectivă decît
o face poetul austriac.
Cultivînd simbolul polivalent, ca în Posedată de rouă – poezia
asupra căreia ne vom opri -, autorul pleacă de la virtuala imagine a iubitei
răsfrîntă de cristalul unei oglinzi reale, pentru ca apoi aceasta să
fie receptată de una sufletească – imaginară, deci. Iubita poate fi Euridice
însăsi, căreia poetul/ Orfeu îi adresează întrebări cu
privire la frumusete si gratie, dar poate fi si Euterpe, muza poeziei lirice
si a muzicii.
Frumusetea (înteleasă ca imbold si izvor al creatiei) ia de asemenea
înfătisare feminină, diversificînd si mai mult datele simbolului,
pentru ca în finalul poeziei aparenta materială să se destrame, fiind
înlocuită cu o lumină divină. Aura pe care Ea o poartă acum – de natură
cerească – îi favorizează si depăsirea contingentului, dar si coborîrea
în real din lumea sa astrală.
În Posedată de rouă toate aceste acceptii ale simbolului sînt
verosimile, determinate fiind si de succesiunea întrebărilor retorice,
complementare în continutul lor:
I. „O dată măcar te-ai văzut, tu, răsplată
12/-
v-v v- vv- /
- / v-v
II. regească a văzului?
7/a
v-v v-vv
III. Cînd plouă, tu vii posedată de rouă
12/-
v-v / v- vv-v
v-v
IV. asemeni ovăzului.
7/a
v-v v-vv
V. Caliciu sever, ca un crin de ospiciu
12/-
v-v v- / vv-
vv-v
VI. tu pipăi hotarele.
7/b
v-v v-vv
VII. Priinta durerii îti arde fiinta
12/-
v-v v-v v-v
v-v
VIII. frugală, ca soarele.
7/b
v-v / v-vv
IX. Ce cute-ti păzesc, virtual învăscute
12/-
- -v v- /
vv- vv-v
X. sfielile, gratia?
7/c
v-vv / -vv
XI. Privirea se-ndoaie cersindu-ti ivirea,
12/-
v-v v-v v-v
v-v
XII. ia foc respiratia.
7/c
v- vv-vv
XIII. În lutul tîrziu tu stîrnesti începutul
12/-
v-v v- vv-
vv-v
XIV. si mîinile Domnului,-
7/d
v-vv -vv
XV. Datoare cu nori uluiti sub picioare
12/-
v-v v- vv-
vv-v
XVI. credintei si somnului.
7/d
v-vv -vv
XVII. Ce plaur adînc îti reclamă cu aur
12/1
- -v vv-v
v-v
XVIII. aripile? Dă-i-le
7/e
v-vv / -vv
XIX. O rază căzută-n genunchi luminează
l2/-
v-v v-v v-
vv-v
XX. cu tine odăile.”
7/e
v-v v-vv
Artificiul poetic – circumscris inevitabil procesului de creatie – devine
aici element fundamental. Pentru a comunica anumite idei, Stefan Aug. Doinas
recurge cu bună stiintă la resursele practic inepuizabile oferite de prozodie,
controlînd atent muzicalitatea versurilor impare în care apar
totdeauna rimele interioare. Ele sînt, în ordine: „(O) dátă/
răsplátă” (I); „plóuă/ róuă” (III); „Calíciu/
ospíciu” (V); „Priínta/ fiínta” (VII); „cúte/
învăscúte” (IX); „Privírea/ ivírea” (XI); „lútul/
începútul” (XIII); „Datoáre/ picioáre” (XV); „pláur/
áur” (XVII); „(O) ráză/ lumineáză” (XIX). Clauzele lor,
mereu altele, sînt încă un argument în favoarea ideii că
varietatea acestora corespunde acceptiilor diferite ale simbolului. De asemenea,
din cauza prezentei prestabilite a rimelor interioare, cititorul nu simte,
la lectură, absenta celor finale (rimele standard). Mai mult: în cazul
unora (cum sînt cele din v. XI), numărul sunetelor omofone este foarte
mare. Totusi, chiar dacă versurile impare au acest statut, distribuirea rimelor
interioare în cadrul emistihurilor se face după un anumit tipar, în
care – cu exceptia perturbărilor ritmice din versurile IX si XVII – amfibrahul
initial (v.v) cuprinde cuvîntul ce va rima.
În acelasi timp, însă, versurile pare se impun prin metrul mult
mai scurt (7, fată de 12 silabe), ceea ce are ca efect o relevantă prozodică
mult mai mare a rimelor dactilice (-vv) continute. De altfel, prin constructie,
versurile pare nu sînt formate decît dintr-un număr restrîns
de cuvinte – cel mult trei -, ultimul constituind si rima propriu-zisă. În
două cazuri (v. IV si X), fiecărui emistih îi corespunde un singur
cuvînt, cezura mobilă (/) putînd fi si ea prezentă:
„asemeni ovăzului”
(A) v-v (B) v-vv
„sfielile, gratia”
(A) v-vv (B) -vv
Se întelege, mai ales într-o situatie cum este cea oferită de
versul X, rima dactilică se impune imediat atentiei, fiindcă structura ritmică
a lexemului respectiv (“gratia”) evidentiază chiar un dactil (si nu un peon
III), precedat de cezură (/-vv).
În marea lor majoritate, rimele dactilice din Posedată de rouă provin
din aceeasi clasă morfologică fiind, deci, sincategoriale (“văzului/ ovăzului”;
„hotárele/ soárele”; „grátia/ respirátia”; „Dómnului/
sómnului”).
Abia în ultima strofă, Stefan Aug. Doinas realizează o rimă compusă
deosebit de expresivă, pentru formarea căreia apelează la trei clase morfologice:
verb, pronume si substantiv (“D-i-le/ odăile”). Rima aceasta echivalează
cu tusa de efect la care – în mod intentionat – recurge maestrul, pentru
a impune întregul pictural sau doar un detaliu al acestuia.
Din cele mentionate anterior trebuie retinut faptul că, procedînd astfel,
Stefan Aug. Doinas face dovada unei abilităti tehnice remarcabile, utilizate
încă constient.
Ceea ce relevă interpretarea prozodică se referă mai ales la contributia
subconstientului creator, concretizată prioritar în schemele ritmice,
care nu mai pot fi strict controlate de autor.
Privită din acest unghi, poezia Posedată de rouă presupune – înaintea
altor consideratii – evaluarea ritmică a simbolului polivalent.
Astfel, încă din primul vers, situarea pronumelui „tu” între
cezuri indică persoana (sursă a simbolului) cărei i se adresează autorul:
I. „O dată măcar te-ai văzut, tu, răsplată”.
v-v v- vv- /
- / v-v
Prozodic, pronumele mentionat ia forma unei silabe independente accentuate
(-), diferentiind schema rezultată de altele în care adresarea nu mai
este atît de evidentă. Chiar dacă poate fi semnalată prezenta pronumelui
„tu”, ca în v. III:
„Cînd plouă, tu vii posedată de rouă”,
v-v / v- vv-v
v-v
schema ritmică nu mai include silaba independentă accentuată. Adresarea este
acum înlocuită cu constatarea poetică. Dar principala schemă ritmică
a versurilor impare fusese prefigurată căci, în prima lor parte cel
putin, celulele ritmice urmează acelasi algoritm: amfibrah + iamb (v-v
v-).
Cu exceptiile mentionate (v. IX si XVII, în care adjectivul interogativ
ce este subliniat prin ictus), silaba independentă nu mai apare. Locul ei
este preluat de una neaccentuată, care fie că se alipeste de anapest (vv-),
rezultînd un peon III (vv-v), fie că precede amfibrahul final (v +
v-v), obtinîndu-se o alcătuire prozodică similară: vv-v. Rezultă două
tipuri standard:
A. v-v v- vv-v v-v
B. v-v v- vv- vv-v
semnificative în privinta capacitătii lor de a surprinde diferitele
nuante ale simbolului.
Semnalată deja în versul III, schema ritmică A se regăseste usor modificată
în versul XVII:
„Ce plaur adînc îti reclamă cu aur” / (aripile?)
- -v v- vv-v
v-v
Amfibrahul initial (v-v) este înlocuit cu structura (-
-v) datorită accentuării adjectivului interogativ ce. Ritmic, se observă
alternanta constatare-adresare, interesantă aici prin faptul că simbolului
îi este atribuită o valentă nouă: posibilitatea situării deasupra contingentului.
Unică în poezia Posedată de rouă, schema versului XIX retine si ilustrează
ideea coborîrii divinului în real:
„O rază căzută-n genunchi luminează”.
v-v v-v v- vv-v
Cealaltă schemă-standard, notată B, este mai productivă, în sensul
că apare de mai multe ori în cadrul poeziei. Prima atestare este specifică
versului V:
„Caliciu sever, ca un crin de ospiciu”
v-v v- / vv- vv-v
care – oricum – reprezintă o altă nuantă a simbolului. Plasate în ambele
emistihuri separate ferm de cezură, determinările contrastante semantic (“sever”/
„de ospiciu”) slujesc de fapt aceleiasi imagini a florii bolnave de puritate.
Schema specifică emistihului A (dar fără prezenta cezurii) poate fi semnalată
si în versurile XIII si XV, – deci în aceeasi strofă. Egalitate
ritmică se observă si în emistihul B al celor două versuri. Tot asa,
versurile pare (XIV si XVI) au un tipar comun. Realitatea respectivă ar fi
un indiciu suplimentar că strofa, în ansamblul ei, prezintă o unitate
si că simbolul – vizînd aici frumusetea – include si ideea de perfectiune,
exprimată cu mijloace prozodice:
XIII. „În lutul tîrziu tu stîrnesti începutul
v-v v- vv- vv-v
XIV. si mîinile Domnului,-
v-vv -vv
XV. Datoare cu nori uluiti sub picioare v-v
v- vv- vv-v
XVI. credintei si somnului.”
v-vv -vv
Cînd apare, ca în versul IX, adjectivul interogativ ce, înregistrăm
aceeasi schimbare în interiorul amfibrahului initial, ca si în
cazul schemei A:
„Ce cute-ti păzesc, ritual învăscute”.
- -v v- / vv-
vv-v
Întrucît ritmul poeziei Posedată de rouă este amfibrahic, ar
trebui ca versurile impare, alcătuite din cîte 12 silabe, să prezinte
cezura mediană (//), specifică acestui tip de vers. Datorită cezurilor mobile,
ea nu este receptată în versurile: I, III, V, VII, dar nici în
altele (XV) care exclud partajarea exactă a emistihurilor din cauza fragmentării
unui cuvînt. Totusi, cînd toate celulele ritmice au structură
amfibrahică, fenomenul devine posibil:
VII. „Priinta durerii îti arde fiinta”;
v-v v-v // v-v
v-v
XI. „Privirea se-ndoaie cersindu-ti ivirea”.
v-v v-v // v-v
v-v
Versurile mentionate fac parte din strofe diferite, dar în cadrul lor
ocupă aceeasi pozitie. Subconstientul creator încearcă astfel o operatie
de armonizare prozodică, prin intermediul căreia receptarea simbolului de
către poet (v. XII) să fie la acelasi nivel cu schimbările/ nuantările produse
în interiorul simbolului însusi (v. VII). În rest, configuratia
ritmică a strofelor respective este diferită, ceea ce presupune si distinctii
de această natură.
Posedată de rouă nu este o poezie oarecare. Efortul prozodic nu este nici
el gratuit, din moment ce luminează convingător fatetele multiple ale simbolului.
