Viorel VLADIMIRESCU
Imagine cu un trup de zăpadă
esuat
Din clopotul noroiului trupul de zăpadă
a căzut ca un desen animat pe ochiul copilului nedorit
pe trotuare dansau dolari si priviri de dame
miezul noptii nu va mai veni anuntau ziarele
doar un serial de televiziune în care să încăpem cu totii va
fi iubirea îngăduită si
nimeni nu va mai arunca un sase-sase chiar dacă pericolul unui viol bate
la usă ca
un zmeu de hîrtie scăpat din puscăria curcubeului
Îmi adun buzunarele găurite
prea mult am călătorit prin ochiul femeii pe gratis
poftim nisipul ceasurilor pierdute cetitorule de poezie
să ai grijă de iubita cu nume de tară flămîndă
din cînd în cînd priveste si clopotul
poate iubirea unui trup de zăpadă nu se va mai topi după versul sinucigas
desenul animat continuă chiar dacă nimeni nu-l mai priveste
am îmbătrînit într-o metaforă găunoasă
ce-a mai rămas din mine femeie?
o scrisoare de ostas ce niciodată nu a mai ajuns la destinatie?
o stradă cu numele înscris pe un chilot de tîrfă?
bate la usă miezul noptii
cine să-i mai deschidă si asa factura de la bloc
e o balenă esuată pe pieptul tău muritorule
La zid pentru vina unui zar pentru puncte
Îmi este dor de o Brăilă prin care inima nu a umblat
doar ochiul a răscolit măruntaiele sarpelui
în căutarea femeii
Să mă mai rog la biserica de hîrtie plutind
pe apele înecului?
Ninge peste iubirea părului cărunt cu bulgări ucigători de parcă as fi pus
la zid să
nu mai am curajul unui te iubesc
Îmi este dor să dorm zece ani de poezie
să mă înjure femeile iar de atîtia nervi să li se crape sutienele
de iarbă să li se
reverse tîtele
peste somnul dintre strofe
Îmi este dor de o Brăilă
ascunsă într-o cameră de hotel
acolo unde dragostea doar începe si este un abac cu buze ce nu apuci
într-o viată să
le săruti
Ninge peste siberia unei nopti de amor
eternitatea e un zar fără puncte
un zar rosu ascuns în zăpada de poeti ninsă
hai bărbate să încălzim ceaiul îmi spune femeia
lasă versurile să bată la portile Brăilei
Ceata dintr-o insomnie nevindecată
Ce se mai întîmplă în tîrgul inimii tale?
am murit învătînd iarba să mă acopere greierii să înfingă
în mine cutitul ciresele să
bocească fetia metaforei sîngele să se aseze în scrisorile de
amor
ce se întîmplă cu pragul privirii tale?
grindină de vorbe îmi încătusează versul
si nu te pot îmbrătisa desi calendarele anuntă anotimpuri ale logodnei
îti cumpăr baticul în care a adormit cîndva un spic de
grîu mai cumpăr spatele casei
tale unde cuvintele au fost tăinuite
si tot nu stiu ce se mai întîmplă în tîrgul inimii
tale
desi am mai murit cu o poezie
doamna învătătoare mă priveste cum numai sînt prin abecedarul
dînsei
Martor al sarpelui
Trec peste umbre a treisprezece femei
fiecăreia spunîndu-i cuvîntul
ne-am nins apoi pînă dimineată în crîsma din deal
cîinii au scăpat spre Lună
barmana si-a descrăcănat încurcăturile unor îmbrătisări
în statia de autobuz la flacăra unui bilet de transport
greieri supravietuitori se încălzeau
Trec peste umbre a treisprezece femei
ca si cum eu as fi jetul de apă netaxat
străduindu-mă să par gutuia din tineretea bunicii
călare pe un cal albastru soseste prea tîrziu Nichita Stănescu
păstrează lacrima pentru cînd nu vei mai săruta
decît nebunele de la chioscurile cu poeme
îmi zice
Trec peste umbre a treisprezece femei
ca martor al sarpelui
amanta îsi naste manele în dosul tufei de zmeură
ascund sub zăpadă poemul pînă ce
cîinii scăpati spre lună îl vor găsi sfîsiindu-l