Alexandru Ovidiu VINTILA

 

toba de tinichea

 

pictez o umbra de culoarea carnii

pe un perete înca ferit de cutremur

vînzatorul de alfabete

îmi ofera vise ademenitoare ca o tîrfa

pleoapele îmi sînt ude

nu mai pot dansa printre pasari

m-ai sarutat pe garoafa de la butoniera

si brusc toba de tinichea a început sa sune

la abator

aburi mov de rachiu

erau turnati pe gîtlejul satrapului cu amuleta

întunericul limitat al secundei

îmi îngropase cuvintele

sinucigas cum ma stiu

am început sa privesc nereide dezbracate

toba de tinichea îmi bate în sînge

gîndurile îmi fug

spre sexul aburind al diminetii

 

desfrîul cuvintelor

 

am refuzat sa scormonesc

cu unghiile poemului prin hatisul copacilor îngreunati

de sîngele ploii

am coborît printre piramide

pentru ca nu mai suportam greutatea cerului

populat de lacrima de tamîie a pasarii

am facut un popas în tacere

adîncit în secunda cu surîs de pîntec si mama

si în liniste am vazut revarsarea rugilor

peste omatul înserat de desfrîul cuvintelor