Pe coastă
Asprul vînt bătea prin snopii de azur încetosati
Deschizîndu-i avalansei calea ei aurorală,
Zarea ezitînd o clipă sub podoaba de beteală
Antrenată-n cavalcada cruntă-a norilor cabrati.

Ziua-ntreagă, luminoasă, fără ploaie, fără brumă,
Cu piept aurit si crupă ca de foc si coama-n vînt
Ei îsi întetiră cursa prin eterul tremolînd
Si lăsînd în urm-o dîră de-argint palid si de spumă.

Le spori cumplit elanul prăvălindu-se spre seară
Cînd, c-un iatagan de smoală, bolta-n două despicară
Si spre mare se lăsară-mpinsi de groaznice rafale.

Soarele enorm al lunii iunie, de sus căzut,
În asaltul lor sălbatic plini de sînge s-au zbătut,
Armăsari superbi cînd niste iepe-n rut le ies în cale.

Ploaia
Cu mii de fire fără capăt, ploaia
În geamuri îsi continuă bătaia
Ziua purtîndu-si ceata precum oaia
Îsi poartă lîna, îndelungă ploaia,
Ah, intensă ploaia,
Numai ploaia.

Ea se destramă astfel de aseară,
Zdrente muiate-atîrnă putrescente
De cerul mohorît care coboară.
Ea se destramă-n scame indolente
Ce cad încet pe drumuri de aseară,
Pe drumuri si pe ulicioare,
Fără-ncetare.

De-a lungul leghelor pustii
Ce merg din cîmpuri spre periferii,
Pe drumuri nesfîrsit întortocheate
Trec, trudind, asudînd, fumegînd
Si-avînd un aer ca de-nmormîntare,
Carele-acoperite cu prelate bombate;
În urmele lor paralele
Ce regulat se pierd în depărtare
Încît par să se-alăture-n ascunse stele.
Apa picură ore-n sir, îndelung
Si arborii plîng si cocioabele plîng
Muiate cum sînt de interminabila ploaie
Tenace si indefinită.
Rîurile prin întăritura putrezită
Spre luncile cu fîn se precipită
Si duc cu ele florile-necate.
Vîntu-n arini si nuci cu ură bate.
Sinistru-n apă pînă mai sus de burta lor,
Boi mari mugesc spre cerul deloc îndurător;
Se prăvăleste seara cu umbrele-i enorme
Si crîngul si cîmpia sînt parcă mai diforme
Sub vesnica bătaie
A ploii, fina, deasa ploaie
Ce-n horn funinginea o-nmoaie.
O, ploaie,
Nesfîrsită ploaie,
Din toate firele leite
Cu unghiile-ti poleite
Tu împletesti imensă ie,
Ochi după ochi de sărăcie,
Pentru căsutele-apărate
De garduri nemaireparate
Prin satele cu-atîtia ani în spate:
Toate par mendre:
Si scămosatele bulendre
Si cusca porumbeilor, albastră,
Si hîrtia cafenie din fereastră
Si gutierele sub streasină, scălîmbăie,
Si-acoperisurile strîmbe
Si morile cu toate mohorîte
Pe dîmburi, si piezise si urîte
Asemeni unor coarne, clopotnite, capele
Pe care ploile-ndelungii ierne grele
Le va schimba în oale si ulcele.

O, ploaie, care vesnic vii
Si lungă si cu unghii plumburii,
Cu păr de apă, si cu riduri si
Cu foamea ta sălbatică de gri
Si cu puterea de-a ne toropi.