Andreea VELEA

Jocuri, cu alte cuvinte

1. Jocul literei cu sine

Mi-a tăiat drumul

o Literă neagră. Nu era defel
nici pasăre verde, nici duh.

Stiam bine întîmplarea. Stiam alfabetul.

Plutea felina pe străzi pustiite
si-si punea întrebări cu glas tare.

Am simtit cum o dureau
ghearele iuti. Cum sfîsia si
copacii vii, si copacii morti.

Vorbea peltic si cu labele
ascunse în voce. Ca un gînd
într-o strigare de fier.

Se sfîsia prelung pe spate,
să iasă aripi de pasăre afară.

Si cînta Litera
în toate limbile lumii. Si se usca totul
în jurul ei.

N-am spus despre ea
nici la mese mari, nici la adăpostul cirezii.

Dar ea purta pentru sine
un fel de labe de aur. Un fel de povară.
(Ar putea fi mîinile tale si eu nu as sti.)


2. Jocul aerului cu focul

Sunt temple mai înalte decît vocea.
Si e cerc mai mare decît marginea lui.
Si e adică totul între aer si foc.

Să întelegi cînd nu e nimic de înteles.

Aruncă-ti mîinile
prin aerul tare ca o apă tare.
(Te-au mintit cînd au spus
că te protejează.
Aripile sunt făcute să ardă.)

Si aruncă-ti mîinile
prin aerul tare al stelei încinse,
cu forme vechi pe margini,
cu forme încinse de piramidă.

Să întelegi cînd nu e adică nimic de înteles.

Si aminteste-ti pămîntul uscat,
aerul vast al aripilor.
Si respiratia lor,
cînd arzi cercuri în jurul meu.

Stiu unde sunt. Mă întorc aici cu vocea mai înaltă,
cu cercul mai mare decît marginea lui.
Si as fi rămas acolo,
între aer si foc. Ca niste cercuri de aur.
(Ar putea fi mîinile tale si eu nu as sti.)


3. Jocul aripii cu muzica

Coboară această chitară
din aripă în aripă,
ca si cînd învătăm să cîntăm
rupînd corzile, rupînd corzile.

Să lăsăm sunetele să oprească furtuna
si se va întîmpla a doua oară.

Vom vedea semnele mintii
si vom sti că nu există acolo muzica.
Vom îngropa doar
corzile rupte din mine sau rupte din tine.

Voi dormi cu ferestre deschise
si voi spune a doua oară povesti despre fluturi.

Vom vorbi despre metamorfoze.

Si eu voi fi această coloană frîntă,
izbindu-se de ochi frînti,
izbindu-se de stele frînte,
izbindu-se uneori în mine sau uneori în tine.

Învăt singură ce-nseamnă să fii singur.

A fi înseamnă a nu fi singur. Cu aripi cu tot.
(Ar putea fi mîinile tale si eu nu as sti.)


4. Jocul părului cu cerul

Miroase a portocale
părul tău si ploua
cu acest fel ceară
peste mîinile pămîntului. Asa ploua.

Te-am lăsat
să-mi atingi literă după literă,
să stiu cum miroase cerul.

Mirosea a portocale
cerul tău si ploua
cu alt fel de ceară
peste mîinile pămîntului. Asa ploua.

Peste tine pluteau fluturii în cercuri,
ca si cînd veniseră literă după literă,
asteptînd să învie si să nu învie.

Din ochii tăi
se rupeau confuzii mari, precum ploile verii.

Să nu uiti cine esti,
să nu uite si aripile de ce zboară.
(Ar putea fi mîinile tale si eu nu as sti.)


5. Jocul de-a gura, de-a floarea

Astăzi mi-au înflorit toate.
Si gura, si floarea. Si floarea si gura.

M-au năpădit petale albastre pe gură.
Si sabia lor
Mi-a tăiat văzul ochiului drept,
Si răsuflarea de la stîngul.

Mi-au îngropat părul în podoabe albastre.

Si mîinile, si picioarele. Toate înfloresc.
Toate au rădăcini viguroase pe buzele mele.
Mă cutreieră. Mă cutremură.

Au seva mai amară decît sîngele acestei clipe.

Au năpădit irisii vocea ta.
S-au înăltat dincolo,
să simti tulbure o sevă străină.

Cum se usucă mugurii vocii.
Cum se ucid în fasă poeme mici, cu duzina.

Închid ochii si-mi văd
spatele arcuit. Si-mi văd rădăcinile mici
si cerul. Irisii mei de aici
împletind irisii mei
de dincolo.

Si se sărută sevele între ele.
(Ar putea fi mîinile tale si eu nu as sti.)

Premiul revistei „Poezia”la concursul de creatie literară „Magda Isanos-Eusebiu Camilar”,editia a IX-a, 2004