A FI
Sînt.
Într-un mozaic imposibil.
Într-o liniste de cerc.
Sînt.
Număr arborii zilelor.
Sfîsii trupul greu al orelor.
Sînt.
Cu o indiferentă de cerc.
Doar atît. Sînt.
CUVÎNTARE CĂTRE O FRUNZĂ
Te rog,
nu-mi cere să-ti descriu culoarea verde
în acest sanatoriu imens
în care am fost consemnati:
bolnavi
de boala numită timp;
nu-mi cere să-ti vorbesc despre culoarea ABC
cînd ciudat alfabet ne apasă.
Si, mai ales,
nu rosti cercul neîncheiat
al numelui meu,
calendar obosit,
frunza căzută
din scena copacului.
ECZEMA CONCENTRICĂ
Pielea mea este circulară.
O mînă mi se rostogoleste
în cealaltă mînă.
Pe-o axă de cuvinte neinventate
mi se învîrt gîndurile.
Pentru că si-a devorat Minotaurul,
pielea mea este un labirint complet:
asa se explică de ce îi lipsesc tastele
pentru Alfa si Omega.
Un ochi mi se rostogoleste
în celălalt ochi;
în labirint
se vede imaginea labirintului.
Imaginea labirintului
neagă labirintul.
Cu ambele mîini
îmi caut trupul
si-i în zadar
căutarea.
ÎNCEPUTURI
Creste aerul rece
Prin porii pădurii.
Merg si mă doare aerul.
Stau si-mi plînge pădurea.
Mă-nlăntuie cercul verde,
Ora crudă încă.
Un fosnet duios se desprinde
Si-mi coboară pe frunte:
Undeva, acolo, din infinit
Un ochi mă priveste
Si cresc din mine îngeri.
Nu pot să mă ridic - mă soarbe pămîntul
Într-o încercare de identificare
Si văd prin toti ochii deschisi.
PREZUMTIA DE INEXISTENTĂ
„Dacă esti un număr,
împarte-te,
adună-te,
înmulteste-te,
scade-te
si apoi spune-mi cîti ani ai.
Dacă esti om,
ai dreptul să nu spui nimic”.
Asa vorbea prin somn
sîngele meu.
