LIRICĂ NEOGREACĂ 

Gheorghios Theodosios VAFOPOULOS
(1903 – 1996)

CĂRTILE DE JOC

Trecut de miez, pînã în zori putin o sã mai treacã,
    însã nimeni nu pleacã.
La masa de alãturi, lampa desi e-aproape stinsã,
    lumea-i tot de joc prinsã.

Golite, asteaptã paharele de vin, uitate,
    buzele-nflãcãrate.
A voluptãtii bãuturã, cine-o mai mãsoarã
    cu-a jocurilor boalã?

„Noroc viclean si blestemat!” – sudalma se-nfierbîntã
    si-i lampa fumegîndã.
La masa de alãturi, chiar de-aurora e aprinsã,
    lumea-i tot de joc prinsã...


PEDEAPSĂ

Tu-n ochi cînd mã privesti, bizarã plãsmuire,
sufletu-mi simte a prãpastiei tulburare,
de parc-as fi sorbit exoticã licoare –
si mã cufund ca un om beat, în ametire.

Îti stau ca o diformã grãmadã, la picioare;
nici o celulã-n mine nu mai este vie.
Ca un burete stors fiind inima-mi pustie –
printre cei morti, e moartã si fiinta-mi muritoare.

Precum un tragic Cezar cu armata-i frîntã
ce si-a pierdut imperiul – o, împãrãteasã,
cu-a ta coroanã de-abanos, victorioasã,
sufletul meu, legat de-al tãu car, gloria-ti cîntã.

Întemnitat mã aflu în temnita strîmtã
si tu, printr-o vizetã,-mi faci rãni cu privirea,
iar cu sarcasmul tãu, spãimoasã biciuire,
crud temnicer, lovesti în nebunia-mi cruntã!

Suflet hain, mã tii în cazne-îngrozitoare.
Gresit-am eu, nesãbuit, doar c-o iubire!
Sus fiind, prin a dragostei mele-mpãtimire,
poti sã admiri triumful rãutãtii tale!


IUBITA MEA BIZARĂ

... Astfel, cînd îti opresti tu enigmaticã privirea
în ochii mei, pe care-un dor ascuns i-a tulburat
si vezi cum m-a cuprins cea mai de ne-nteles simtire
precum o gîzã prinsã-n vîrf de ac – stînd agãtat,

oare la ce te mai gîndesti, iubita mea bizarã,
ce-obisnuinta dragostei inima ti-a împietrit
pînã-ntr-atît, încît pe-ntinderea-i nu mai apare,
mãcar cît o scînteie, vreun sentiment tandru-ncoltit?

Si-n vreme ce tu rîzi, tãcutã, cu netulburare,
iar mîna ta podoabele-ti frumoase le mîngîie,
ai crede cã astea sînt a-ndrãgostitilor valoare,
si-ale amorului – rãmîn aceleasi arme, pe vecie.

Vicleana urã din vechimi, ce-ti stã-nainte tie
ca sã devii al bãrbãtestii pãrti tiranice inamic,
te-a învãtat cã arme sigure-s fãtãrnicia
si strãmosescul mãr, pentru cei slabi, cu suflet de nimic.

Însã un heruvim naiv, eu, ce m-am prãbusit
într-al cunoasterii infern, din purul paradis,
cu-a mea sfãrmatã armurã astept tragicul sfîrsit,
tãcut, fãrã de glorie prãvãlindu-mã-n abis.

Iar pîn-sã trec în marea-ti ceatã a fostilor iubiti –
adapã-mã cu filtrul – ce nãpastã, doar, mi-a dat;
si sub strãfulgerarea lamei din ochii-ti oteliti,
sã cadã-al unui nou Olofernes cap retezat.


     CEA DE PE URMĂ RĂTĂCIRE

Într-ale mortii sumbre si-ntunecate hrube
cînd s-o sfîrsi a vietii mele judecatã,
într-un sicriu trupu-mi va fi închis, pe datã,
iar al meu spirit, pustiu, de lume se va rupe.
Frumos, semet acum, cu fiinta eliberatã
se va-nãlta-n vãpaia întelepciunii, vie;
dar pînã sã se-afunde-n lumina vesniciei,
cele-omenesti le-o mai vedea, ultima datã.

Dar nu cu-ndurerare sau cu tînjiri amare
el trecerea din lumea aceasta si-o va face,
ci doar cu ironie, cu ochiul spre-a mai trage
la vanitatea lumii desarte, trecãtoare.

De patimi dezbrãcat, de uri si rãutate,
îsi va lãsa rîsul ca lumea s-o strãbatã;
plin de mîndrie si la fel ca prima datã
venind sã îsi redobîndeascã puritatea,

în vesnica-i luminã si eterna lui tãcere!
Din pãmîntescul, asprul sãu exil trecãtor
al unei prea înalte porunci sãvîrsitor,
se-ntoarce în înaltul celestei sale sfere.

Îndepãrtat de lume va sta-n netulburare
-n tãcerea-ntelepciunii profunde cugetînd,
gîndind cu-ntreaga-i fiintã – pînã în clipa cînd
pentru enigma lumii gãsi-va rezolvare.

Profund – prin profunzimea-i fireascã, si urcat
pe piscul din tãrii, al absolutei cunostinte
ca sã zãreascã-nalta formã a supremei Fiinte,
avînt si-o lua, de sacra misiune dezlegat.


*    *    *

Iatã – în fata portii vesnice vei îndrãzni,
spirit netulburat, în clipa aceasta mare,
aprig a-ti înãlta pumnul, cu-mbãrbãtare
spre ea, ce se înaltã-ntre enigme, spre-a lovi?

Curaju-l ai: ferm mîna ti-o ridici... Te-opreste,
fapta ce-o ai în gînd, ’nainte de-a se sãvîrsi!
... Ce-o fi, si ce te-asteaptã dincolo? Tu, oare, stii,
din spatele înaltei porti, ce te pîndeste?

Tu asteptînd, pe-un tron ’nainte-ti sã se-arate
din orice timp Suprema Fiintã a fiintelor, ce-ar fi
dacã acolo,-n locul ei, deodatã ai gãsi
un scaun gol, umil, lipsit de-nsemnãtate?

De frica inexistentei cutremurat vei fi,
vãzînd-o tragicã, neasteptatã cum apare,
iar pretul si valoarea rãtãcirii tale,
de sus, dupã potriva lor le vei simti.

„Desertãciune toate-au fost, si amãgire?
În ele-un scop anume, oare, nu putea fi?”
Gresi-vei, acest lucru dacã nu-l vei simti:
„ca prima,-i mult mai grea ultima rãtãcire”.

(Din volumul POEME de Gheorghios Theodosios VAFOPOULOS, în curs de aparitie la Editura Omonia)
Traduceri din limba neogreacã de Valeriu  MARDARE

Home




Dame De Companie Turda
Alegeti dintr-o sumedenie de dame de companie turda pentru a gasi persoana potrivita. Cautati prin sutele de mii de profile!