SINGURÃTATE

Precum o noapte de priveghi ce nu se mai sfârseste,
plinã mi-e viata de mister si de tãceri, mereu;
fãrã-un cuvânt, îngândurati în groaznica mutenie,
noi, ce-asteptãm si nu mai vine, tu, suflete al meu?
Îngreunate ore trec, pustii, în asteptare,
si nici un sunet, cât de mic, urechea nu-mi strãbate,
ci numai inima-mi zvâcneste,-n linistea-nghetatã,
ca în odaia unui mort un ceas, ce ora-si bate.
Pe ale timpului culoare nu sunã nici un pas,
precum mormintele pãrem, desi vii – fãrã glas,
si omenestile vieti, din jur, se trag deoparte...
Departe-mi sunteti, Bucurii, Himere, Iubiri... departe!
În noaptea fãrã de sfârsit, ce singurã mi-e fiinta! –

Ne-a pãrãsit, o, suflete, pânã si suferinta.


ASCULTÃ CUM TIGANII CÂNTÃ

Ascultã cum tiganii cântã
zvonind  viorile vrãjite;
... nu ti se pare cã jelesc
moartea-efemerelor clipite?

N-ai zice, oare, cã jelesc
vara ce zboarã, trecãtoare,
si-amorul care, precum roza,
întâi învie – si-apoi moare ?

Nu plâng dureri de-odinioarã
ce în singurãtate-apar
rãnindu-ne inima, iar?

...Nu-ti pare cã jelesc, amarã,
clipa – ce nici n-a fost, mãcar,
tiganii palizi, la vioarã?


SIRENELE
(Fragment)
..............................................................

Nava întreagã, pe când brãzda marea,
se apropia, pe-unduitorul val,
de insula mãreatã, -n lunecarea-i,
si cântau zorii-n al corãbiei voal;
stângaci, de pe catarge, pescãrusii-n
luminã, albi, în zbor se arãtau –
si de departe le-ajungeau miresme
de flori, spre înãltimi, si-i ameteau.

ªi urmãreau cum valul, pân-sã piarã,
nisip si apã-n pieptul sãu strângea
insula-n lucii irizãri strângând-o,
si cu corole înspumate-o-nconjura
în timp ce, peste undele marine,
mirificã, se înãlta-n tãrie
de pe-acea insulã necunoscutã,
cu-a florilor mireasmã, -o melodie.

Iarã, pe marinarii de pe punte,
îi tintuise cântecul vrãjit;
credeau cã-i vis ce le-apãrea în fatã,
si se temeau cã-ajunge la sfârsit,
în vreme ce corabia, scârtâind
pe val, însinguratã, luneca –
atât de iute, de usoarã, -ncât credeai
cã era pasãre, si cã zbura!...

Când au ajuns în golful ce-apãrea
la fel de larg ca pieptu-unei iubite,
iar briza ce-i mâna si-a-ncetat suflul
de parcã-era de drumuri obositã,
o plajã au zãrit, trandafirie,
în strãluciri de soare auritã,
ce se-ntindea, pustie si imensã,
de arbori seculari încercuitã;

fructe-aurii le atârnau de ramuri
si mii si mii de pãsãri viersuiau,
iar florile în jur le dãdeau roatã
si-arome ca de opiu împrãstiau,
si-n golf, acoperite de verzealã
si de marine plante-mpresurate,
stânci mici luceau, în tandra mângâiere-a
blândei dantele-a undei înspumate...


FONTAINE DE MEDICIS

Cunosc un loc însingurat, pustiu, într-un parc mare:
n-ajung nici chiar îndrãgostitii pe-acolo, hoinãrind,
cã-s numai ape negre-n jur, cu frunze putrezite;
deasupra lor, umbre-nverzite voalul si-l întind.

Prin preajmã, bãnci de piatrã sunt, de iederã cuprinse,
iar goalelor statui, verzeala tesutu-le-a vesmânt,
si doar un bocet, susurat, molcom, fãrã-ncetare
din tainici ape se aude-n tãcerea de mormânt.

Acolo,-etern necunoscute si galbene femei
fãrã de vârstã, am vãzut, cu ochi lipsiti de viatã,
cu mâini întinse pe genunchi, deasupra broderiei –
si-alãturi, palizi, niste tineri cu câte-o carte-n fatã.

Ei, nu citeau; ele, lãsaserã lucrul din mânã:
priveau la apa neagrã, -n nemiscare, împreunã.


TOMNATIC PARC

O, cât de trist si îndoliat se-aratã-n ploaie parcul,
cu florile ce, palide, rãnite, -mbãtrânesc,
cu umede statui, si cu grãmezile de frunze
de-a vântului suflare-aduse, care putrezesc...

Aleile-i, pustii si ele, imense, -nfrigurate,
în orizontul lui se-aratã, cu formã cenusie,
cu arborii ce se ridicã, scheletici, spre înalturi,
de parcã-ar duce spre, tãcutã, a mortii-mpãrãtie.

Împresurând bazinele, arhaicele vase
nu se mai vãd, ca-n faptul verii, în oglindirea lucie,
cu-imaculatii porumbei, ce setea îi aduce.
Numai jelirile fântânii, zvonind melodioase
în ploaia ce mãrunt se-aude, cu-nfrigurata boare,
zadarnic se împrãstie-n gol, în ziua-apãsãtoare.

 (Din volumul Poeme de Kostas Uranis, în curs de aparitie la Editura Omonia – Bucuresti, traduceri din limba neogreacã de Valeriu Mardare)

Home