Cadoul de zăpadă
                                  pentru M.

Cum stăteam într-o seară de iarnă, privind ca prin puf,
Singur & trist, cersind compasiune  dinspre cer,
Mă trezesc că-n curte se-aude, brusc, un „buf!” –
Urmat de-un ilizibil/celest vaet, stingher.

Ies în omăt, curios , cu scufia pusă pe-o parte:
Si te văd, minunea mea de zăpadă, plăsmuirea (?) mea,
Căzută pe-o rînă, nu aproape, nu foarte departe ...

Erai cel mai frumos om (mai exact, femeie!) de nea.
Aveai sîni de zăpadă si nasturi (of course!) orizontali,
Aruncai o privire candidă , emanînd o suspectă căldură:
Donc, te-am luat în brate cu gesturi de viciosi orientali,
Te-am învelit cu privirea si te-am atins pe gură.

Esti cel mai frumos dar primit vreodată din cer,
În viata-mi de caraghioasă mangafa.
Unde să te-ascund, în ce septentrionic ungher
Ca să nu te topesti, hologramă de nea?!

Vom pleca-n Siberii netrecute pe hartă,
Si ne vom iubi în igloouri complice.
Iar de ziua Ta, Doamne, îti voi face o tartă,
Si ti-o voi trimite printr-un angel ferice...
                                                                                                             23 aprilie 2006