Nicolae TURTUREANU
Blîndete iubitoare
„… care înseamna mai mult decît iubire sau chiar pasiune…” (Lawrence Durrell)
Ce seceta
dupa marile inundatii lirice!
A fost o vreme cînd poemul navalea vijelios
ruperi de nori provocau marii falii
pe coala întinsa ca o cîmpie fertila
Metafora fulgera cititorul
din cînd în cînd cîte un trasnet
te zguduia din crestet pîna-n calcîiul
cuvintelor
pe atunci era absolut obligatoriu
sa fii dotat cu paratrasnet
poezia curgea potopitor
daca s-ar fi putut as fi scris
la doua mîini
la patru picioare
Adevarul e ca pe atunci si muza
chiar daca nu se afla la dispozitia poetului
oricum era mai accesibila
Ea intra în poem cu dezinvoltura
femeii fatale
sau dimpotriva cu sfiiciunea, ca tandretea
îndragostitei
„Ce faci, dragul meu, scrii? Pot sa stau si eu aici?”
Si se ghemuia într-un colt de pagina
fie ca o chema Maricica sau Denisa
Floricel sau Catia (astea erau
iubitele mele de la 14 ani
pe care încercam sa le cuceresc
cu versuri si struguri, în vacanta de vara
pe cînd eram paznic la vie,
ce roman sentimental se consuma
pe cîmpurile acelea doldora de rod
sau la fîntîna unde veneau nesmintit
sa ia apa; le-as fi dus,
ca-n Cosbuc, la fiecare galeata
daca ar fi vrut)
sau Felicia sau cum o chema
pe fata aceea pe care o urmaream zilnic
cu privirea
peste gardul liceului-internat
pe cînd ea strabatea impetuoasa bulevardul „Pardon”
din orasul Cîmpulung Muscel
aruncîndu-si înainte sînii
ca niste bile de foc…
sau Lia fata unui judecator din Cetatea Eterna
a Sighisoarei, un domn extrem de civilizat
care dupa trei zile de discutii
despre drepturile si îndatoririle cetateanului
m-a alungat din Cetate
întrucît prea îi sucisem capul copilei…
Dar cîte iubiri n-au fost pîna la tine
ooo! Nu chiar asa de multe
(sa mai taiem coada la pisica)
însa violente
Povestea lor poate fi citita printre rînduri
în, cîndva seducatoarele, trecatoarele mele versuri
Ca orice ins am avut talentul
de-a ma îndragosti – pîna la tine –
de cine nu trebuie
pare-se îmi augumentam suferinta
Era ca si cum te-ai prezenta mereu
la un examen
desi stii dinainte ca vei fi respins
un examen fara cursuri, fara bibliografie
pentru care nu înveti nimic
si nu-ti ramîne
nici o învatatura de minte
pîna ai aparut tu
„blîndete iubitoare”.
Eu eram homo ludens
evoluam de unul singur prin parcul
libertatii personale
nu stiam sa joc dublu mixt
doar din cînd în cînd exasperat
si retoric
clamam în fata colii de caiet dictando
Eu pentru cine exist?
Ma sageta o durere atroce
în locul unde trebuia sa fii
Ca sa-mi treaca, ma scufundam
în Estetica lui Benedetto Croce
si scriam doua-trei poezii…
Te simteam ca pe un frate siamez.
ca pe-o sora,
stiam ca ai fost cu mine acelasi trup
taiam arborele genealogic,
îi numaram cercurile.
sapam fîntîni
pe care tot eu trebuia sa le astup.
Te cautam pretutindeni
faceam calatorii la cercul polar,
puteam fi vazut în megalopolisuri
sau într-un sat scufundat
în levantica si-n balegar…
Uneori opream o femeie pe strada
„Iubito. tu esti? Unde-ai fost?”
„Vezi-ti de treaba, domnule!
vrei sa chem politia?”
Cîteodata chiar se termina prost.
Parca eram îmapuscat într-o aripa
pîna ai aparut tu
blîndete iubitoare
atunci am lasat balta toate interesele
si m-am apucat de tesut covoare
ca sa exasperez poetesele
si muzele intermediare.
Purtai o rochita de rîndunica –
albastru cu alb guleras
si întrucît erai mica
ti se spunea Mica,
îti recitam din Barbu „Rasturnica”
si mai teseam un rînd
la covoras.
Esti întretesuta pîna-n pînzele albe,
esti tiparita-n editii de masa
si-n editii de lux
între gravitate si ironie
imperturbabila si pisicoasa
ai alertat cititorii din Dacia Felix
pîna la Benelux.
Se cuvine sa spun ca ai fost dotata
Fauritorul nu ti-a gresit cîtusi
de putin masura
Poate ca ti-a pus mai mult
în solduri si-n piept.
Dar ti-a arcuit gura.
Si ti-a întunecat sprîncenele.
În ce ateliere, oare, ti-a rotunjit
genunchii si ti-a strunjit gamba,
ca totul a iesit atît de fain!
Cine s-a ocupat de design?
Parca as fi fost eu
care te-am faurit pentru mine.
Oricum, a stiut sa combine
formele generoase
cu linii fine,
sa te faca deopotriva femeie
si prunca.
„Fa-ma, doamne, val de tei
si ma arunca
în bratele acestei femei”.
ma rugam, cînd te-am intuit
Si Domnul a fost bun
si m-a milostivit.
Nu se poate sa nu te fi iubit.
I-am urmat povetele
si te-am întors pe toate fetele
Ti-am supt sînii
ca seceta apa fîntînii
Oare de ce mi-a cazut cu tronc
mai ales sînul stîng?
Întrucît creste din inima?
(Întotdeauna ai avut o inima buna)
Sînul stîng era ca un stetoscop
puneam urechea la aparat
si ascultam ore în sir
cît îmi esti de draga ,
alteori îl luam cu asalt,
tu îmi spuneai ca se supara
celalalt,
cu sfîrcul ca o fraga,
ca o agurida.
Întotdeauna ai fost o timida,
parca îti era jena
sa nu fii, Doamne-fereste, obscena
Dar marturie este Cel de Sus
ca ne-am iubit doar
de la Rasarit la Apus,
din seara pîna în zori.
De aceea n-ai voie sa mori.