Descîntec de dragoste

trupul meu cu tot cu dragoste îl las la poarta bisericii tale
sã-ti deschizi în fiecare dimineatã somnul cu semnul crucii pe el
sã spui mi se pare cã odatã demult am locuit cu tine
urmele mîinilor tale pe zãpadã le-am simtit
în alt anotimp
talpa rostogolitã în forma chipului tãu
pe care zilnic îl strivesc pînã ce irisii
încep sã mã doarã
coapsele din trunchiul copacului sub care îmi adorm tristetile
linia vietii
aruncatã pe cerul meu ca un curcubeu trist si tãcut
iubirile împrãstiate peste tot în ochi
pe umeri pe glezne

de unde aceste dureri în fiecare dimineatã
cînd deschid portile si mã gãsesc strãin
cu trupul obosit în zãpadã?



***

topitã vara se aruncã în
bratele tale
de dragoste-i curg ploile pe spate

de dragoste se usucã în arbori lumina



Liniste

îmi umblã oameni goi prin suflet
nu mai tropãiti atît, le strig
sînt prea uscatã pentru voi
lacrimile-au coborît o datã
si nu le-ati cunoscut
nu mai tropãiti
voi alerga prin lume ca prin
dureri
vã voi cãra în suflet întregi
cu tot cu arbori si cãrãri
vã voi iubi goi fãrã de voi
cu mine vã hrãnesc cu sinele meu
nu mai tropãiti
mã va gãsi Dumnezeu
în liniste



Visul Annei Karenina

pe uliti iubiri amestecate cu uitãri
spre ziuã gînd pitit sub lacrimã
nu dorul mã tine de mîini prin zãpezi
dacã surîsul tãu ar avea forma frunzelor
din anotimp de demult
dacã-ai opri din alergare trupul
sã mã privesti asa cum sînt
mi-ai aduna privirile în tine
m-ai gãsi
cu tot cu nelinisti
în drumul rãmas în fata ta
ai vedea un om trist
cãrîndu-si visul în spate
nu-mi striga numele
din colturi de catedrale
se sparg silabele
si-n tine adevãrul se-ntoarce
e numele meu
mã amãgesc cu latul
spînzuratilor în cuvinte
trezirea nu are legi
dar continuã sã doarã



(Premiul revistei POEZIA la
Concursul Costache Conachi, editia a XI-a, Tecuci, mai 2003)

Home