Titina Nica TENE
Stare
        
Ce dimineată, Doamne, si ce zori!
Privirile cu toamnă se-nconjoară
si  simt tristete adîncă, deseori,
cînd florile se pregătesc să moară.

Si trece timpul, se subtiază ata,
doar  Somesul rămîne vesnic viu
se scurge, încet, pe nesimtite, viata
si simt acum că mi-e, deja, tîrziu.

 

Intrebare
                                                                                               
A cîta primăvară-i asta?
Au  înflorit din nou castanii
iute si pe nesimtite
trecură peste mine, anii.

Izvoare reci si-nvolburate
brăzdară  fata mea curată
luînd cu ele tineretea
ce nu se-ntoarce niciodată.

Drumul vietii ce am parcurs
e mult mai lung ca cel din fată
si nici nu pot ca să-nteleg
că sînt la margine de viată.

Mă străduiesc din răsputeri
ca să gîndesc mai pozitiv
dar cum pot, Doamne, să fac asta
îmbătrănind definitiv?

 

A venit toamna

A venit toamna  încă o dată
am mai îmbătrânit putin
sunt un surub ce-a ruginit în poartă
si scârtâie-n prelung suspin.

Aleargă frunze pe asfalt
si se lipesc de el, prea ude,
când curge ploaia din înalt
fiorul toamnei mă pătrunde.