Poet, traducãtor, eseist, profesor, academician.
Satoko Tamura s-a nãscut în orasul Wakayama în anul 1947. A urmat cursuri de literaturã hispano-americanã la Universidad National Autónoma de México si de teorie si expresie poeticã la Universidad Compultense (Madrid). Si-a obtinut doctoratul cu o tezã intitulatã Studiu asupra sonetelor despre moarte ale Gabrielei Mistral (Universitatea Nationalã Ochanomizu, Tokyo, 1991).
Poeta Satoko Tamura este membru al Academiei din Chile.
A publicat un mare numãr de eseuri si de traduceri (Gabriela Mistral, Pablo Neruda, Julio Cortázar, Gabriel Garcia Márquez etc.)
Este laureatã a premiilor: Premiul de poezie femininã contemporanã, Premiul Tierra (pentru poezie liricã), Premiul Cultural pentru traduceri, Premiul pentru culturã, Premiul Centerario Azul Rubén Dario etc.
A participat la urmãtoarele festivaluri poetice si congrese internationale: Festivalul International de Poezie si Congresul International de literaturã, Morelia (Mexic), Festivalul International de Poezie, Medellin (Columbia), Festivalul International de Poezie, La Habana (Cuba), Festivalul International de Poezie, Caracas (Venezuela), Festivalul International de Poezie, Rio de Janiero (Brazilia) etc.
Actualmente este profesor la Facultatea de Litere, Universitatea Teikyo din Tokyo.
Bibliografie liricã: Hartã profundã, Toamnã ibericã, Haiku etc.

SALAMANDRA

Taie-mã cu mîinile, înãltîndu-se,
Roza
Înfloritã între cutele inimii
Îndurerate, drept pedeapsã.
Închidem usa sãrutîndu-ne
Si cãdem amîndoi, în vîrtej, la pãmînt.

Capcana verii
În care prindem fructul oprit
Si-l muscãm,
Sovãielnic miraj,
Castel de nisip doar pentru un anotimp.
Si nu mai avem nici usã
Si nici o cale pentru a iesi.

Marea ta despletitã în brate, -
Îmi voi pierde mintile
În adîncurile mãrii dulci.
Capcana verii
În care prindem fructul oprit
Si-l muscãm,
Sovãielnic miraj,
Castel de nisip doar pentru un anotimp.

Eu sînt salamandra
Care trãieste arzînd
În timp ce arma automatã
A dragostei mascate
Ne strãpunge piepturile pline de freamãt.
 

NORDUL TOAMNEI, III

Ziua
Am învãtat sã ascult sunetul negurii,
Îngenunchez pe cãrare si mã agãt de un spin.
E contemplatã
Prezenta sa calmã
Între aripile
Unei libelule.
Pe podul rîului
Sade sirena
Risipind splendorile vîntului
Cu valurile din mîna sa.
Vãd mîna ei albã,
O spiralã de pescãrusi,
Iar verdele pãdurii de pini
Mã apasã.
Gînguritul îndepãrtat
Se stinge în tine,
Se trezeste acum.
În lãmîiul cel trist
Dragostea creste cu ochi abãtuti.
 

SUDUL TOAMNEI, II

Toamnã ibericã, stau
În jiltul de nuiele de pe balcon

Noiembrie
Face sã cadã

Fructul mãslinului
Lovind cu sunete seci

Voi fi logodnica ta
Cu vela acestei bune recolte

Sprijinitã pe bratele tale
Care contin o multime de mãri
Zbor
Pe marea imensã a dragostei.
 

ALÃPTARE

Cum ti s-a fãcut foame, cum te-ai trezit cãutînd sfîrcul;
Cum sînii s-au fãcut doldora, cum s-au trezit cãutîndu-te
Iar mama se ridicã din pat luîndu-te-n brate.

La miezul noptii
O zãpadã de flori înflorite sãlbatic -
Obrajii tãi lipiti de sînii mei prin bluza descopciatã
Sînt reci, suferinzi,
Pleoapele lãsate
Sînt pline de lacrimi
Ce dau luminã
Aidoma lãmpilor portabile de hîrtie.

Laptele miroase a ierburi
Te-a multumit
Mai pluteai încã în somn
Somnul tãu niciodatã nu va cãdea
Fiindcã eu îl sustin cu brate de mamã.

Mamã si fiu
Ne încãlzim cu prospetimea
Si cu cãldura vietii
Si pãsim uluiti
Prin noptile în care vin dracii.
 

ODÃ TAURULUI

Grãdina din spatele Palatului din Creta
E plinã de muget de tauri.
O fatã numai c-un slip
A cãrei moarte e încã legendã
Ridicã ochii
Îsi pune mîinile chiar pe crestetul taurului.
Sînii, abia crescuti în rostogolire
Se prefac în melci trandafirii.

Coarnele erectile ale Regelui Minos
Îl strãpung.
Tot circulînd prin palatul urechii
Se naste un cîntec.

În teatrul sfînt pariind cu viata
Sare în cîrca taurului:
E singura cale de a trece granita
Dintre viatã si moarte.

Altarul e ridicat pe nisip.
Preoteasa urcã spre el
Ca sã înalte rugãciunea si sã primeascã
În cupã sîngele care cade din botul rãnit
Al taurului adormit în extaz
Si mi-o oferã.

În timp ce o sorb
Fiarã sfîntã-mi strãpunge
Labirintul mãruntaielor
Si deja apartin sacrului.

Taurul este divinul, vointã a zeilor
Si fertilitate.
Pe sîngele lui mã purificã
Si îmi promite nemurirea.
Dã-mi forta neagrã a acestei fiare!
Trimite-mi multul Erosului sãu!

Cînd el în staul a tresãrit
Arenele au sorbit lumina puterii.
Pelerina tremurã într-un colt al privirii.
Nu am rezistat atîtãrii
Si m-am îndreptat înspre moarte.
Soarele din Cádiz mã apasã în cîrcã.
Am lovit cu picioarele pãmîntul.
Alchimia distrugerii focoase a dragostei
Mã dominã,
Îmi lasã cicatrici.

Spada ta intrã în botu-mi deschis
Si devin sacrificiu.
Cu sînge sfînt mã îmbibã
Desfrîul ochilor care mã invadeazã si se-ncolãcesc.
În teatrul cel mut biletul de favoare înainteazã în tihnã
Alternînd atractia cu blasfemia
Pentru a mã distruge.
Picurã un ciorchine de strugure copt.
Doi inamici înclestati într-o reciprocã betie:
Eu n-o mai pot ocoli: în fiecare noapte, pe mine,
O altã carne renaste.

Zorile se întrerup în nucleul labirintului -
Nu vezi taurul care,
Iesind, apucã în cornul sãu
Dintre petalele genelor mele pe jumãtate deschise
O frînturã de vis rãsucit

Deodatã, în asternut,
Nu auzi cum femeia mugeste
Precum o vacã, o vacã înfloritoare
A cãrei limbã caldã atîrnã