Parnasul ultimelor două decenii a fost dominat de poetii polonezi, ori măcar de origine poloneză: Iosif Brodski, în 1987, Premiul Nobel pentru literatură, Czeslaw Milosz, cîtiva ani mai tîrziu si, în sfîrsit, Wislawa Szymborska, poetesa din Cracovia regească, obtine acelasi premiu în 1996. Ce mai? Trebuie să recunoastem că “îndoiala creatoare” produce o mare bucurie care, la rîndul ei, naste versuri. În poezie, numai ceea ce este incomparabil este arta la “prima mînă”, numai ceea ce este nou, novator poate fi irepetabil. În opera Szymborskiei nu există două poezii identice. Fiecare vers este altul, origin al, plin de propria tristete, propria adîncime, propria întelepciune, pe care, într-un mod nespus încă, le prinde în chipuri, ritmuri si melodii subtile. Cînd Szymborska rimează, rimele ei sînt proaspete, deschise, niciodată nu sînt “trase”. Volumul bilingv – polono-german, din care am extras poeziile de mai jos se bazează pe editiile: Versuri alese, PIW, Varsovia, 1964, Numărul cel mare, SW-Cititorul, Varsovia, 1976, Poezie, PIW, Varsovia, 1977, Culegere de poezii, PIW, Varsovia, 1979, Oameni din pod, SW-Cititorul, Varsovia, 1986, Început si sfîrsit, Poznan, 1993, Ilustrată cu un grăunte de nisip, Poznan, 1996.
Volumul bilingv, pregătit si tradus de specialistul în literatură polonă, Karl Dedecius, se intitulează 100 de poezii, o sută de bucurii si a apărut la Cracovia, în anul 2002, la Editura pentru literatură.
REGÎNDESC LUMEA
Regîndesc lumea, editia a doua,
editia a doua, revizuită,
idiotilor
ca să rîdă
melancolicilor
ca să plîngă,
cheliosilor
să aibă de un pieptene,
cîinilor
să aibă de încăltări.
Iată si un nou capitol:
Limbajul Animalelor si plantelor
unde, la fiecare specie
ai un dictionar corespunzător.
Chiar si un simplu “bună ziua”
pe care îl schimbi cu un peste
pe tine te întăreste,
pe toti în viată îi întăreste
pe TINE, PE ALTII si un PESTE.
Acea, demult presimtită
pare deodată-n cuvinte
improvizatie silvică!
Acea epică a buhăi întelepte!
Acele aforisme aricesti
asezate atunci cînd
sîntem convinsi,
că nu e nimic, dragă,
dormi!
Timpul (capitolul al doilea)
are dreptul să pătrundă
în tot ce e rău, în tot ce e bun.
Însă
acel ce fărîmă muntii
mută oceanele
si care e prezent la rotirea stelelor,
nu va avea nici o putere
asupra amantilor
căci e mult prea dezbrăcat,
si e mult prea îmbrăcat
ca un vrăbioi
ce-ti tremură în palmă.
Bătrînetea
e doar o morală
pentru viata unui criminal.
Ah, deci toti sînt tineri!
Răbdarea (capitolul al treilea)
nu dispretuieste trupul
Iară Moartea vine
atunci cînd dormi!
Si vei visa
că nu e nevoie de altfel să respiri
că linistea fără respiratie,
e o muzică nu prea rea,
tu esti mic precum scînteia
si te stingi si nu te miri.
Moartea e ceva, asa!
Mai multă durere ai simtit
tinînd un trandafir tepos în mînă
si mai multă teamă ai simtit
văzînd că Cerul
cade pe Pămînt.
Lumea e ceva, asa.
Numai să trăiesti un pic
si să mori oleacă.
Iară
toate celelalte sînt
ca o muzică de BACH
cîntată o minută
pe o pînză de fierăstrău.
BUCURIA DE A SCRIE
De unde vine-n zbor căprioara asta scrisă
prin pădurea de mine descrisă?
Să bem oare dintr-o apă prea scrisă
a cărei strălucire reflectă imagini
precum calcul copiază vorba prinsă?
De ce s-apleacă oare fruntea
numai ca s-audă ceva?
De ce urechea mea tunde adevărul
pe patru picioruse împrumutate de sub vîrful
degetelor mele?
Tăcerea – este tot o expresie a fosnetului
pe hîrtie
ea răsfiră ramurile crescute din cuvîntul
“pădure”.
Deasupra colile albe se furisează
în salt
litere
care se vor aseza gresit
în propozitii învăluitoare
dinaintea cărora nu mai avem scăpare.
În picătura de cerneală stau ascunsi în număr mare
vînători mereu la pîndă cu un ochi mijit
gata să fugă-n jos pe vîrful de penită aurit
să-nconjoare căprioara
si să stea: “gata de foc”.
Uită ei că aici nu-i viata
că aicea guvernează alte reguli
alb-pe-negru.
Împietrirea de o clipă va dura
atît de mult cît vointa mea va vrea,
va permite s-o împart în vesnicii mărunte
pline
ca un glonte-oprit din zbor.
Pe vecie, dacă eu ordon, nu se va-ntîmpla nimic.
N-o să cadă nici o frunză, nici un pic
Nici un firicel n-o să se-aplece
sub copita ca un punct.
Este oare lumea asta, acea
pe care Destinul o conduce independent?
Este oare un timp pe care-l împletesc
cu aceste lanturi-semne?
Este oare o existentă
fixă la ordinul meu?
Bucuria de a scrie.
Putinta de a te nemuri.
Răzbunarea mîinii care moare.
Traduceri si prezentare de Alexandru G. SERBAN
