Victor STEROM   

SAXUME


umbră care bate clopotul
viscol de frunză si iarbă –

îmbrătisat de întîmplarea
care-mi revine în minte
alerg să prind un animal
care fuge si nu se vede fugind
e-o dîră de stea prăbusită…

***
zodii si vamă pe talere
fosnete în bucle cum cocorii –

în arsita lînoasă
un prînz de greieri
în umbre si alcooluri
un cîmp de nervi
si clipe ireale

***
umbra cuvîntului o prind în palme
ca pe o hidră cu sold înnoptat –

timp singur bătîndu-mi tobele
pe marginea prăpastiei
cînd ochii îmi iau foc
timp în care poti să te nasti
peste altul cînd poti să mori…

***
părerea că pleci o tin în brate
ca pe-o umbră de lună –

stăteam inaparent singur
priveam gîngăniile apei
cum deveneau sîngele meu
păros ca fumul pădurilor
norul mă plimbă de colo-colo…


***
visul îmi scapă din mîini
depărtarea m-apropie de somn –
ce am rîvnit un secol am acum
de parcă as fi si miezul
si marginea zării
simt că mă sting ca un fior
sub propriile mele aripi…

***
din bogatul ei belsug
mi se lasă-n palmă toamna –

cum mireasma unei taine
tu mai luminează-mi steaua
cînd musteste-n zare umbra
eu voi rămîne doar visînd
o absentă călătoare…

***
acum mă ascund în spatele tainei
dincolo de privirile trufase –

cît va tine cosmarul lucrînd încet
la dislocarea bucată cu bucată
a fiintei mele nobile
pe cînd umbrele aburesc dealul
si timpul e plin de murmure…

***
am pătimit îndeajuns
pînă mi-a putrezit pe umeri crucea –

si am văzut gîndul ca pe un cui de opt
înfigîndu-se în mîinile mele
cum flăcările din ochii unui orb
în inima absurdului amurg
acoperindu-mă cu măretia muntelui sfînt…