Robert STALLAERTS

 

Imagini caleidoscopice

ale societatii în literatura bosniaca

 

„În întunericul în care ne aflam

Fara vreo stea izbavitoare

Auzim Universul pe care l-am creat

Înapoind ceea ce noi am platit”

 

Stephen Spender

 

*

În cartea sa Faurirea unei natiuni, distrugerea unei natiuni , Andrew Wachtel analizeaza rolul literaturii si al politicii culturale în perioada dezintegrarii Iugoslaviei. El aduce în discutie patru aspecte majore ce au stat la baza eforturilor de constituire a unei culturi nationale si anume (1): programul lingvistic ce a functionat cu scopul de a crea o limba nationala unitara sau cel putin o limba sîrbo-croata unitara (2), promulgarea canoanelor literare si artistice iugoslave (3), politica educationala cu referire în special la predarea în scoli a literaturii si a istoriei si (4) crearea unor noi opere artistice care sa reflecte o definire nuantata a viziunii iugoslave.

În aceasta lucrare, noi încercam atît o abordare detaliata, cît si una succinta a temei cartii lui Wachtel. Pe de o parte, ne concentram asupra celor patru componente ale studiului, limitîndu-ne sa discutam despre literatura din Bosnia-Herzegovina. Pe de alta parte, noi extindem analiza cuprinzînd productiile literare din ultimii ani. Cu alte cuvinte, ne vom stradui sa prezentam societatea asa cum se reflecta ea în operele literare scrise imediat dupa razboi. Cu exceptia unei scurte reconsiderari a operei lui Ivo Andric, Meša Selimovic si Vojislav Lubarda, vom discuta pe larg despre operele unor romancieri precum Zilhad Kljucanin, Asmir Kujovic, a poetilor Marko Vešovic, Abdulah Sidran si Mile Stojic si a dramaturgilor Almir Imsievic si Alija Isakovic.

 

*

Prima prefata a primei editii a cartii mele Dictionarul istoric al Croatiei defineste relatiile dintre Papa Agathon si ducele croat Borko în anul 680.

„AGATHON, PAPA. În jurul anului 680, Papa Agathon si ducele croat Borko au încheiat un acord. Croatii au promis ca nu vor ataca popoarele vecine. Probabil locuitorii Dalmatiei de origine latina au fost primii care au beneficiat de acest acord. În schimb croatii primeau protectia divina si sprijinul Sfîntului Petru în cazul unei invazii straine. Cum mentioneaza diaconul cronicar Thomas, acordul fusese mediat de Arhiepiscopul Ioan din Ravenna” 1.

Pentru inserarea acestei secvente în dictionar am fost aspru criticat. Ca replica, la aparitia celei de a doua editii a dictionarului, am adaugat urmatoarea asertiune:

„Istorici moderni precum Nada Klajic si-au exprimat marea rezerva cu privire la autenticitatea acestei istorisiri” 2.

Dar tocmai evolutia si crizele unei societati – tema acestei lucrari, constituie aspectele cele mai importante pentru o buna întelegere a societatii. Bineînteles ca trebuie sa cunoastem istoria, dar mult mai însemnate Sînt miturile si propria perceptie a comunitatii. Chiar daca aceasta perceptie proprie e departe de a fi „reala”, are un important rol autonom în dezvoltarea ulterioara a societatii. Chiar de nu admitem acest fapt, ea joaca un rol decisiv în evolutia istorica ulterioara, sau cel putin ne furnizeaza un instrument asemanator, de exemplu, cu un termometru care, daca nu ne poate indica întreaga stare a societatii, cel putin ne releva niste aspecte semnificative.

Acest fapt a fost foarte bine înteles de studentul american Andrew Baruch Wachtel, care a studiat societatea iugoslava. Citez: „Preeminenta culturii în formarea identitatii nationale sugereaza ca în studiile despre nationalism, accentul ar trebui pus în mod categoric, atît în ceea ce priveste aspectele teoretice, cît si cele empirice, pe analizarea procesului de formare a culturii nationale” 3. În cartea sa Faurirea unei natiuni, distrugerea unei natiuni , Andrew Wachtel analizeaza rolul literaturii si al politicii culturale în perioada dezintegrarii Iugoslaviei. El aduce în discutie patru aspecte majore ce au stat la baza eforturilor de constituire a unei culturi nationale si anume: (1) programul lingvistic ce a functionat cu scopul de a crea o limba nationala unitara sau cel putin o limba sîrbo-croata unitara, (2) promulgarea canoanelor literare si artistice iugoslave, (3) politica educationala cu referire în special la predarea în scoli a literaturii si a istoriei si (4) crearea unor noi opere artistice care sa reflecte o definire nuantata a viziunii iugoslave.

În aceasta lucrare, noi încercam atît o abordare detaliata, cît si una succinta a temei cartii lui Wachtel. Pe de o parte ne concentram asupra celor patru componente ale studiului limitîndu-ne sa discutam despre literatura din Bosnia-Herzegovina. Pe de alta parte, noi extindem analiza cuprinzînd productiile literare din ultimii ani. Cu alte cuvinte, ne vom concentra sa prezentam societatea asa cum se reflecta ea în operele literare scrise imediat dupa razboi. Cu exceptia unei scurte reconsiderari a operei lui Ivo Andric, Meša Selimovic si Vojislav Lubarda vom discuta pe larg despre operele unor romancieri precum Zilhad Kljucanin, Asmir Kujovic, a poetilor Marko Vešovic, Abdulah Sidran si Mile Stojic si a dramaturgilor Almir Imsievic si Alija Isakovic.

Trei remarci metodologice preliminare sau avertizari sînt poate de folos pentru a tempera asteptarile cititorilor.

În primul rînd, interpretarea noastra cu privire la „imaginile societatii” este oarecum restrictiva, rezumîndu-se doar la cîteva aspecte. Observatiile noastre vizeaza societatea sub aspectul omogenitatii ei moral-filozofice sau a pluralitatii grupurilor etnice si, în al doilea rînd, Sînt analizate relatiile dintre aceste grupuri moral-filozofice: felul în care unii Sînt perceputi de ceilalti. Subscriind analizei lui Wachtel, noi ne-am concentrat în special asupra felului în care poate fi clasificata viziunea acestor nationalitati asupra societatii: statica sau dinamica.

În al doilea rînd, am operat în mod firesc o selectie a autorilor în vederea alcatuirii unei prezentari. Luînd în considerare cunostintele noastre limitate si dificultatea procurarii anumitor carti, trebuie admis faptul ca am selectat autorii si fragmentele cele mai comentate care corespund pe deplin scopurilor mele si temei unui Congres – Convergenta vs. Divergenta .

Personal, pledez pentru ideea de divergenta, demonstrînd felul în care societatea bosniaca a devenit autarhica si din ce în ce mai izolata si felul în care conceptul de identitate s-a subrezit. În consecinta, relatia cu lumea exterioara, cu alte tari si alte identitati s-a deteriorat rapid pentru ca, în final, lucrurile sa degenereze într-o criza profunda. Nu este în intentia mea sa identific cine poarta raspunderea pentru aceasta stare, si nici sa prezint mecanismul exact al acestui proces.

În al treilea rînd, individualismul scriitorilor si în special al poetilor nu îmbratiseaza ideea unei identitati bine definite 4, ignora subiectul identitatii nationale. Unii scriitori au observat faptul ca individul îsi poate însusi mai multe identitati nationale care pot fi simultan sintetizate într-o singura identitate personala, cum s-a demonstrat de exemplu în cazul operei Istrians de Slavenka Drakulic 5, dar de ce nu se întîmpla acelasi lucru si în cazul bosniacilor? Mai mult, viziunile scriitorilor asupra societatii nu pot fi probabil analizate în mod adecvat într-o maniera mai mult sau mai putin sociologica sau rationalista, întrucît ei au creat un univers literar. Rezervele noastre în ceea ce priveste viziunile scriitoricesti asupra lumii, Sînt mai mult decît justificate.

În orice caz, demersul nostru va avea drept rezultat o imagine incompleta si oarecum subiectiva, daca nu distorsionata. Prin urmare, aceasta analiza nu are pretentia de a emite verdicte, ea nu recomanda retete autorilor, strategii politice sau strategii pentru productia literara. Dimpotriva, daca productia literara ar functiona ca o oglinda si ne-ar ajuta sa întelegem societatea, orice interventie în acest domeniu, ar putea fi evitata 6.

 

Analiza lui Wachtel

 

Pentru început, urmarind analiza lui Wachtel, am încercat sa prezentam succint universul bosniac asa cum este el descris în opera lui Ivo Andric, cîstigatorul premiului Nobel.

Wachtel considera prima povestire publicata de Andric Derzelev u hanu ( Djerzelev la han ) 7 ca fiind cea mai reusita încercare de parodiere a traditiei eroice iugoslave 8. La mijlocul secolului al XIX-lea, sub influenta asa numitilor „Ilirici” au fost facute propuneri pentru un model eroico-romantic al culturii iugoslave, ce s-a realizat în parte în operele lui Ivan Mažuravic si Peter Njegos 9, care s-au bazat pe vechea traditie epica populara si s-au inspirat din lupta eroica împotriva otomanilor. Personajul principal al povestirii lui Andric, faimosul erou de origine musulmana Aleja Derzelev, binecunoscut pentru forta lui si care aminteste de sîrbul Marko Kraljevic, apare aici în ipostaza unui fraier, ipostaza ce se datoreaza unor experiente sexuale nereusite, soldate cu o serie de esecuri. Departe de a fi un erou, el este prezentat ca un barbat stupid si credul, tachinat de tovarasii sai.

Wachtel opineaza în continuare ca Andric „extinde foarte mult variantele acestei teme pe care o considera parte a lumii iugoslave, descriind o Iugoslavie imaginara alcatuita din sîrbi ortodocsi, croati si sloveni catolici” 10. Povestea lui Andric are loc într-un han din orasul bosniac Višegrad, în care s-au adunat indivizi de diverse nationalitati, ocupatii si profesii. Lista e prea lunga pentru a fi reprodusa dar, printre altii, îi cuprinde pe: Suli-Aga Dizdar cu trei colectori de taxe, doi calugari de la o mînastire în drumul lor spre Istambul, un calugar grec, trei venetieni, un negustor sîrb, comercianti din Livno, cîtiva bei din valea Sava, un cadet de la scoala militara din Istambul, trei albanezi, un pretins hoge din Bihac, un arab si altii. În plus, în acel han se mai aflau si tineri localnici, musulmani bogati si „lenesi” (pe care Wachtel nu-i mentioneaza). Wachtel pare sa ignore relevanta acestei trasaturi negative atribuite musulmanilor, iar personajul ridiculizat este si el de origine musulmana. Poate ca acest fapt apropie proza lui Andric de modelul cultural iugoslav de la începutul secolului al XIX-lea într-o masura mai mare decît a sugerat Wachtel în cartea sa. Pe de alta parte, trebuie recunoscut ca Wachtel aduce în discutie atitudinea ambigua fata de musulmanii din Iugoslavia în teza lui de doctorat intitulata „Evolutia vietii spirituale în Bosnia sub influenta legislatiei otomane”, scrisa în 1924. În aceasta lucrare Wachtel este foarte critic cu privire la influenta musulmanilor în Iugoslavia. Dar îsi continua analiza afirmînd ca prin plasarea unui erou musulman în centrul povestirii, Andric pune problema integrarii patrimoniului cultural musulman în sinteza culturala iugoslava 11.

Andric a scris doua capodopere pentru care a primit premiul Nobel – romanele Na Drni cuprija 12 ( Podul de pe Drina ) si Travnicka hronika 13 ( Cronica bosniaca ), în timpul celui de Al doilea Razboi Mondial într-un apartament din Belgrad. De fapt el nu foloseste canoanele ideologice de fraternitate si unitate ale epocii postbelice comuniste pentru a fi glorificate de si în literatura socio-realista. Dar prin focalizarea atentiei asupra particularitatilor tarii, Andric se încadreaza în canoanele iugoslavismului. Wachtel 14 pretinde ca exista aspecte literare convingatoare la nivel structural care reproduc perfect paradigma, desi într-un mod abstract si complex. Cum poate fi explicat acest paradox? Care este abordarea fundamentala a istoriei în literatura lui Andric? Ofera ea o imagine globala a mult visatei societati iugoslave, o imagine cosmetizata sau macar una compatibila cu ideologia comunista? Wachtel explica aceasta enigma studiind cele trei abordari complementare ale lui Andric. Acest lucru poate fi observat cu usurinta, argumenteaza Wachtel, prin utilizarea metaforelor specifice cercetarii arheologice 15. În Cronica bosniaca , Andric reda imaginea vietii bosniace dintr-un anumit moment al istoriei-asa numitii Ani ai consulilor 1806-1813, realizînd o sectiune transversala. Toate sectoarele majore ale societatii iugoslave Sînt descrise simultan obtinîndu-se astfel o imagine sincronica 16. Pentru a vorbi despre dezvoltarea istorica de durata a unei tari e nevoie de mult mai multe. Asadar, volumul Podul de pe Drina , scris aproape în acelasi timp cu Cronica bosniaca si considerat o opera complementara, ofera cititorului perspectiva a patru secole de istorie. Acest fapt impune o restrictionare a spatiului si a numarului de personaje, prin urmare actiunea se desfasoara de-a lungul podului de la Višegrad. O viziune completa, ideala, ar trebui sa combine ambele abordari. Deci, o a treia abordare, cu limitele ei, se impune de la sine: descrieri aleatorii ale diferitelor sectoare ale societatii la momente diferite în timp. Acesta este exact lucrul pe care si l-a dorit Andric în opera sa neterminata si publicata postum Kuca na osami ( Casa izolata ). Cuprinde unsprezece povestiri a caror actiune se desfasoara în epoci diferite. Dar din cauza faptului ca aceasta ultima opera a aparut tîrziu în cariera lui de scriitor si a ramas neterminata, în opinia mea conteaza mai putin atunci cînd evaluam contributia lui Andric la crearea unei imagini a societatii si culturii iugoslave. Cea mai importanta întrebare care se pune acum este: ce reuneste aceste structuri într-o unitate ce ilustreaza diversele modalitati în care poate fi imaginata societatea iugoslava? 17 E nevoie de identificarea unor elemente constante, mai mult sau mai putin irelevante pentru perspectiva asupra timpului care trebuie sa defineasca de fapt cultura tipic iugoslava (sau bosniaca)? Aceasta reprezinta o sarcina cu un mare continut speculativ în care Wachtel e sincer angajat parînd ca nu are alta cale, iar eu gasesc actiunea lui justificata 18.

Reîntorcîndu-ne la Podul de pe Drina , conceptul de pod în sine poate fi considerat ca un simbol pentru reconcilierea si cooperarea dintre natiunea bosniaca si cea iugoslava 19, facînd conexiunea între est si vest. Tot el confera substanta imaginii de sine a Iugoslaviei – de mediator între traditiile orientale si cele occidentale – un rol politic pe care Iugoslavia urma sa si-l asume în timpul razboiului rece, avîndu-l pe Tito drept lider al natiunilor nealiniate dintre cele doua blocuri majore. În acest fel a fost construit podul din carte de catre Mehmed-Paša Sokolovi, care a fost cooptat sa lucreze în Istambul. El a acceptat sa participe la constructie pentru a se elibera de sentimentul de suferinta cauzat de momentul despartirii si cu speranta ca legatura fizica îi va anula suferinta psihologica. Si, totusi, simbolul podului ramîne unul ambiguu, deoarece oamenii care locuiau împrejurul lui nu aveau cele mai armonioase relatii.

Care este dialectul istoric specific natiunii asa cum l-a imaginat Andric? Wachtel citeaza anumite pasaje în care încearca sa demonstreze ca Andric descrie fiecare etnie în parte (musulmani, crestini, evrei) concentrîndu-se asupra propriilor lor credinte seculare, imuabile. Ei nu agreeaza schimbarile, ba chiar le resping sau se întîmpla ca oamenii sa nu fie constienti de schimbarile care au loc în mod inevitabil. Bosniacii obisnuiti Sînt prezentati dintr-o perspectiva sincronica, temporara. Dupa cum scrie Andric în Cronica bosniaca , oamenii si-au însusit urmatorul motto: „Dumnezeu ne izbaveste de glorie, de vizitatori importanti si de evenimentele majore” 20. De fapt, schimbarile pot fi mai bine percepute în mod diacronic si doar naratorul, din pozitia lui de observator privilegiat, poate avea o asemenea perceptie si poate defini viziunea cu adevarat dinamica a societatii. Aceasta înseamna, bineînteles, ca o dezvoltare atît de dinamica este posibila si chiar exista cu adevarat pîna la un anumit nivel 21.

Pe de cealalta parte, elementul de constanta se regaseste în existenta imuabila a grupurilor competitoare cu o viziune statica. În concluzie naratorul Andric si-a imaginat o natiune care poate fi unificata dintr-un unghi supranational sub auspiciile comune ale evenimentului si ale non-evenimetului 22. Acest punct de vedere supranational, care nu are pretentia de a omogeniza diferentele reunindu-le într-o sinteza a culturii iugoslave, ci ele pot fi în cele din urma atenuate pe parcursul coexistentei deloc usoare a diferitelor grupuri entice, a reflectat exact notiunea pe care comunistii o aveau despre fraternitate tradusa politic sub forma unui stat comun definit ca o federatie multinationala. Asadar, particularitatile istorice ar putea fi armonizate la un nivel superior prin respectarea si integrarea diferentelor si a schimbarilor seculare. Astfel, proza lui Andric ofera baza pentru o natiune iugoslava unita fiind aclamat de fauritorii natiunii comuniste.

 

Universul celui de al doilea indubitabil mare scriitor bosniac, Mesa Selimovic, este considerabil diferit. Actiunea celui mai bun roman al sau, Derviš i Smrt ( Dervish si moartea , 1996) 23 se desfasoara în lumea musulmana cvasi-omogena, iar personajul principal este un calugar musulman avînd o functie importanta, lider spiritual al mînastirii Dervish sau tekke 24. Diferitele nationalitati Sînt descrise ca fiind de origine straina, iar conflictele existente între protagonisti Sînt exact cele din elitele musulmane. În debutul romanului, personajul principal, Ahmed Nurudin, avînd si functia de mare dervish, este descris ca un calugar rigid împartasind credinte absolutiste. Credinta este lumea lui si aproape niciodata nu paraseste mînastirea. Nu poate accepta faptul ca fratele sau este arestat si sufera un soc. Descopera ulterior ca elitele musulmane aflate la guvernare Sînt corupte. Stîrneste o revolta si reuseste sa-l îndeparteze pe oficialul aflat în cea mai importanta functie si sa-i ia locul. Venit la putere, cade si el prada acelorasi pacate, în parte fortat de structurile superioare ale puterii de la Istambul. În cele din urma, Nurudin ajunge sa fie raspunzator pentru o executie, lucru asemanator cu ceea ce i se întîmplase fratelui sau. În final se sinucide. Evolutia pesimista si finalul romanului nu fac decît sa evidentieze natura statica si invariabila a perversei dominatii musulmane, caracterizate de credinte religioase rigide, dar mai presus de toate, de structuri corupte ale puterii. Wachtel interpreteaza acest roman destul de direct, considerînd ca reprezinta o prima tentativa de a se sustrage perspectivei iugoslave globalizatoare si de a se orienta catre o viziune cu precadere nationalista. Bineînteles, se poate obiecta faptul ca aceste conflicte interioare ale personajului principal dervisul Ahmed Nurudin 25, reflecta probleme si îndoieli existentiale universale, specifice fiecarui om. Si ca fatalitatea si-a impus alegerea naturala – un regim autoritar si sufocant din istoria Bosniei 26. Mai mult, a trebuit sa procedeze la maniera aceasta în epoca comunista întrucît a descris soarta fratelui sau care fusese executat în razboi, iar o povestire contemporana pe întelesul tuturor cu siguranta ar fi fost cenzurata de comunisti. Dar observatia lui Wachtel este adevarata – este descris un univers unidimensional, iar Iugoslavia nu are potentialul unei tari în care interactioneaza diverse culturi si nici potentialul pentru a reprezenta acel tip de sinteza supranationala cum s-a întîmplat în cazul lui Andric 27.

 

Abolirea treptata a unei credinte sub orice forma ar fi ea, apartinatoare culturii supranationale iugoslave a fost exemplificata în operele literare care s-au concentrat pe descrierea conflictelor ireconciliabile dintre natiuni. Un astfel de exemplu, onorat cu premii literare importante, îl reprezinta cartea lui Vojislav Lubarda, Vaznesenje ( Ascensiunea ), scrisa între 5 ianuarie 1978 si 17 februarie 1989 28. În acest caz, atentia se concentreaza asupra relatiilor dintre sîrbii si musulmanii din Caršija, un oras imaginar din Bosnia. Perspectiva asupra timpului este oarecum complexa: epoci diferite – în special vremuri de razboi – Sînt evocate de diverse personaje cu multe flash-back-uri. În prima parte a naratiunii actiunea are loc imediat dupa asasinarea arhiducelui Franz Ferdinand în Sarajevo (1914) 29. Personajul principal, Jovo Lukarda (numele usor modificat al autorului), un sîrb, pleaca în oras sa afle ce s-a întamplat si este arestat în curtea prietenului sau, Salihbeg Kulaš, un musulman bosniac. Este nevinovat, însa arestarea a fost pusa la cale de ginerele lui Salihbeg, care uraste sîrbii. Salihbeg, simtindu-se vinovat pentru arestarea prietenului sau, îsi otraveste ginerele, dupa care se otraveste si el, dar Jovo nu va afla niciodata ca Salihbeg a fost nevinovat. Jovo este batut crunt în închisoare cu consimtamîntul tacit al ungurului Lajos. Acesta îi permite în mod premeditat lui Jovo sa mearga la biserica, cunoscînd pericolul la care se expune si, de fapt, Jovo este apoi linsat de trupele musulmane si obligat sa se arunce de pe turnul bisericii împreuna cu parintele Jaukovic.

A doua parte a naratiunii îl prezinta pe Vojvoda Stepe, comandantul Armatei a doua sîrbesti, dupa caderea frontului de la Salonika, împreuna cu fiul preotului Jaukovic ucis mai înainte, si cu un anume Mitroslav Šuka, aflati în drumul catre Caršija. O presupusa reconciliere între sîrbi si musulmani devine imposibila prin asasinarea lui Mitroslav de catre un fanatic musulman. A treia parte a naratiunii este inspirata de evenimentele din 1939-1941. Tatal naratorului este bun prieten cu cel de-al doilea preot Jaukovic, asa cum erau Jovo si primul preot. Este clar ca masacrele din Primul razboi mondial se vor repeta. Tatal va cadea prada bandelor de musulmani, într-o eterna reiterare a violentei împotriva sîrbilor. Esenta povestirii o constituie relatiile dintre nationalitati care par ca nu pot atinge normalitatea iar orice idee care sustine posibilitatea existentei unei Iugoslavii în care oamenii traiesc în armonie unii cu altii este o iluzie. Pura fictiune, ca sa spun asa.

Literatura bosniaca dupa razboi

 

Wachtel analizeaza literatura si climatul literar pîna la momentul dezmembrarii Iugoslaviei. Vom extinde de data aceasta perspectiva lui asupra timpului si vom analiza unele din operele literare care au vazut lumina tiparului dupa razboiul bosniac de independenta.

În 2002 teatrul a pus din nou în scena piesa To, scrisa de autorul bosniac Alija Isakovic, si adaptata ulterior de regizorul Sulejman Kupusovic 30. Versiunea originala a fost jucata la Teatrul National din Mostar la 9 februarie 1979. Dupa adaptare, se observa clar schimbarea de perspectiva. Desi actiunea piesei are loc în acelasi vechi han de la periferia orasului Sarajevo, universul din jur sufera o transformare totala. Isakovic îsi plaseaza piesa în perioada comunista imediat dupa Al doilea Razboi Mondial. În piesa lui, personajele din clasa de jos critica statul si politica lui, ceea ce face ca perspectiva existentialista sa domine înainte de toate, hanul fiind un micro-cosmos relevant pentru relatiile dintre persoanele aflate la putere din lumea exterioara. Kupusovic schimba radical cadrul plasînd actiunea piesei în anii '90, imediat dupa ocuparea orasului Sarajevo. O multime de referinte îsi schimba semnificatia, mutîndu-si centrul de greutate de la politica de stat comunista la atrocitatile sîrbilor Cetnici. Exista o trecere evidenta de la sfera politicii generale si a asertiunilor politice la o sfera mai restrînsa – problema nationalitatii.

Bineînteles, nimic altceva nu se astepta din partea unui creator de teatru, dar schimbarea este foarte semnificativa pentru climatul cultural si pentru felul în care nationalitatile se percep unele pe altele.

O alta piesa a unui tînar autor de succes Almir Imširevic , cu titlul Kad bi Ovo Bila Predstava… Mišolovka 31 ( Daca aceasta ar fi o piesa… O cursa pentru soareci ) interpreteaza recenta ocupatie a orasului Sarajevo într-o maniera foarte moderna. Ne aminteste de o situatie interpretata în mod diferit de personajele lui Pirandello ( Sapte personaje în cautarea unui autor ) 32, fiecare interpretînd situatia în stilul caracteristic, elementul constant reprezentîndu-l doar întîmplarea propriu zisa – un atac într-un tramvai din Sarajevo (si din nou, dusmanii Sînt invariabil catalogati drept „cetnici”). În comparatie cu viziunea complexa a lui Andric, perspectiva ar putea fi caracterizata ca sincronica – o analiza pe termen scurt oricît de maiastru a fost scrisa si oricît de intens a fost abordat faptul însusi, exprimîndu-se opinii divergente si contrastante în legatura cu acest fapt, opinii care compromit conceptul de adevar final 33.

În acelasi fel, o mare parte a celei mai recente productii literare din Bosnia poate fi interpretata în strînsa legatura cu experientele de razboi si cu ireconciliabilele conflicte dintre nationalitati. Multe din povestirile cartii lui Asmir Kujovic , Ko je zgazio gospodu mjesec ( Cine a nimicit zeita luna ), evoca experiente de razboi si în special experientele unui tînar pe cîmpul de lupta 34. Bineînteles, cititorul nu trebuie sa se astepte la o prezentare favorabila a partii adverse. Tînarul, de altfel foarte rational, îsi califica invariabil dusmanul numindu-l „cetnic”, de exemplu în Dnevnik o Džihadu ( Jurnal despre razboiul sfînt ). În alta opera, întregul univers se reduce la lumea marunta, plina de distractii a orasului Sarajevo, numita de autor „Bulevardul viselor spulberate” 35. Desi opera dovedeste un mare rafinament literar, din subiectul povestirilor razbate sentimentul de deziluzie, de deceptie specific perioadei post-belice. Numai în memoriile sale din tinerete sau în descrierea relatiilor dintre doua persoane apropiate, autorul este capabil sa îsi învinga frustarile si sa patrunda într-o lume a valorilor umane universale.

 

Poate unul din putinii scriitori care recurg la perspectiva diacronica sau pe termen lung este Zilhad Kljucanin. În romanul sau Šehid (Eroul) 36, publicat mai demult, el ne aminteste de universul unidimensional musulman al lui Meša Selimovic. În acest caz, autorul foloseste de asemenea perspectiva mai mult sau mai putin sincronica. Este un roman foarte bine scris, în memoria bosniacilor masacrati în ultimul razboi sîrbo-bosniac din regiunea natala a autorului. Dar într-un roman scris mai tîrziu, reprezentînd de fapt, mai mult sau mai putin, un colaj alcatuit din mai multe nuvele, el face o incursiune în istorie. Povestirea Operacija „Povelja ” ( Operatiunea Carta ) 37 are ca subiect identitatea bosniaca si prezinta în maniera satirica felul în care un document crucial care constituia dovada finala a existentei istorice a statului bosniac, Carta bosniacului Ban Kulin, scrisa la sfîrsitul secolului al XII-lea, a fost expediata în Rusia, precum si felul în care ar putea fi adusa înapoi în Bosnia. Fragmente ale povestirii relateaza tribulatiile legate de soarta Cartei din vremea lui Ban Kulin (1189), continuînd cu perioada ocupatiei napoleoniene (1832), cu anumite evenimente din 1933 si 1993, relatarea oprindu-se la situatia din 1999. Participantii la evenimente Sînt atît diplomati, cît si oameni de stiinta de diverse nationalitati, scriitorul amintind, bineînteles, de rivalitatea dintre ei. Dar, fundamental, este vorba de o tema unidimensionala bosniaca în sensul ca nationalitatea bosniaca trebuie sa se afirme, pe cînd celorlalte nationalitati li se atribuie rolul de atentatoare la identitatea bosniaca prin încercarea lor de a înstraina carta justificatoare. Chiar mai interesanta este povestirea Hudam ( Fantoma ) 38, în care autorul schiteaza istoria cîtorva generatii de farmacisti din orasul natal din Bosnia. Tenta umoristica si poate, de asemenea, tipic bosniaca este data de fantoma care dintr-o data exprima punctul de vedere al vîrstnicilor, viziune comparabila cu cea a naratorului din Podul de pe Drina a lui Andric. Din nou, personajele Sînt localnici bosniaci de origine musulmana, iar tema o constituie lupta lor de afirmare printre atîtea civilizatii – la un moment dat, ocupatia austriaca – fiind puternic sustinuti de aliatii lor evrei. Actiunea povestirii are loc în timpul ocupatiei otomane, cînd primul erou al generatiei, Omer Kljucanin – numele de familie al autorului – pleaca la Istambul acum doua sute de ani. Intentioneaza sa studieze medicina sau, mai exact, stiinta vindecarii cu ajutorul ierburilor sau chimia, o stiinta pe care o pune în practica în Bosnia. De la primul pas este însotit de o fantoma care îl va ajuta sa îsi practice profesia de farmacist si sa fie acceptat de elita oarecum rezervata a bosniacilor de origine musulmana. Aceasta diviziune de roluri dintre fantoma si gazda se va mentine de la o generatie la alta. În timp ce la început elitele musulmane Sînt aspru criticate pentru traditionala lor obtuzitate, în acelasi fel vor fi criticati ocupantii austrieci (1878) pentru îngrozitoarele lor reguli birocratice care pot fi combatute de protagonist doar cu cooperarea tacita a evreilor. Prima generatie de farmacisti supravietuieste Primului Razboi Mondial, supravietuieste schimbarii regimului si epocii interbelice. Perioadele relatate Sînt din ce în ce mai scurte, culminînd cu apocalipsa. Intervine Al doilea Razboi Mondial, ce aduce cu sine nationalizarea farmaciei, dar din nou localnicii reusesc sa supravietuiasca într-un fel sau altul în aceste conditii dificile. În 1992 însa a sosit vremea lor – dusmanul pune stapînire pe casa si pe afacerea lor. Fantoma mai traieste doar în amintirea stapînilor ei.

Desi relatata într-un mod amuzant, interpretarea cu totul pesimista a istoriei musulmanilor din Bosnia este atît tragica cît si distructiva. Spiritul Bosniei este literalmente ucis si totul este luat de dusmani. Un sfîrsit mai dezastruos al civilizatiei si culturii musulmane nu putea fi imaginat. Scrisa cu o îndemînare admirabila, povestea pare sa nu lase loc pentru un viitor comun si pentru reconciliere între diversele culturi si nationalitati.

Pentru a încheia prezentarea noastra, sa spunem cîteva cuvinte despre poezia bosniaca. În acest domeniu este chiar mai greu sa ne formam o imagine globala din exprimarile de obicei limitate ale celor mai importante sentimente personale. Chiar daca am încerca sa generalizam, viziunile temporare si observatiile particulare domina discursul. Rezumîndu-ne discutia la ceea ce noua si consultantilor nostri ne-a fost prezentat ca reprezentînd contributii literare de seama la evolutia poeziei din Bosnia si Herzegovina, facem urmatoarele sugestii cu rezervele de rigoare. Renuntînd pentru moment la criteriul cronologic, poate ca este interesant sa prezentam un poet neglijat de Wachtel probabil din cauza faptului ca s-a concentrat asupra romanului, care si-a publicat deja opera fundamentala în anii '60 si a prezentat societatea bosniaca din perspectiva unidimensionala, fiind comparabil în aceasta privinta cu Meša Selimovic. Dar în timp ce Selimovic a descris o societate dominata de musulmani, Maz Dizdar face o incursiune în istorie, evocînd asa numita lume a lui Bogumil din Evul Mediu bosniac (sec. XI-XII). De fapt, are loc o întreaga discutie despre adevarata doctrina a bisericii bosniace, despre caracterul ei eretic sau doar de stat national sau despre autonomia ei. Oricum, exista multe monumente funerare specifice, iar un anumit loc, Radimlja, exceleaza în pietre funerare si desene cu simboluri si imagini impresionante. Arheologul si scriitorul Mak Dizdar a fost inspirat de aceste monumente si de asemenea de cele cîteva epigrafe din scrierile vechi. El a reconstruit universul bogumilic relevant pentru adevarata origine bosniaca si pentru specificitatea ei. Oamenii de stiinta bosniaci Sînt de asemenea în favoarea ideii ca bogumilii, dupa invazia otomana, au îmbratisat foarte usor credinta islamica si au preluat identitatea musulmana. În anii din urma, aceasta origine bogumilica a servit ca justificare pentru existenta unui stat bosniac. Indiferent de utilitatea ei ideologica, trebuie recunoscut faptul ca opera lui Dizdar, Kameni spavac ( Statuie dormind ) 39 este una dintre cele mai bune din literatura bosniaca, oferind cu siguranta o viziune unidimensionala si moral filisofica a societatii 40.

 

Marko Vesovic se bucura de elogiile cuvenite ipostazei lui de poet si critic bosniac consacrat. Dedicatia facuta într-un recent volum de poeme, da tonul: „Dedic aceste poeme Mirelei Plocic, prietena fiicei mele Ivana si celor 1500 de copii care au murit în timpul ocupatiei din Sarajevo. La fel procedeaza si Stephen Spender cu citatul ales cu grija: „În întunericul în care stam, nici o stea nu ne calauzeste. Cum am creat lumea, asa o vom primi înapoi” 41. Întregul volum da marturie despre intolerabilele experiente din timpul razboiului si de dupa razboi. Primul poem relateaza întîlnirea autorului cu cel care mai tîrziu avea sa devina liderul sîrbilor bosniaci Miroslav Toholj, demonstrînd interesul celui din urma, precum si al tuturor sîrbilor pentru atitudinea razboinica si pentru simboluri. Poemul îi denumeste pe sîrbi „cetnici” , de asemenea. (Cu cîtiva ani înainte de razboi Toholj m-a luat cu el). În finalul volumului, tradatorii ca Iuda care au parasit orasul Sarajevo si s-au întors dupa razboi au fost întîmpinati cu un rînjet amar ( Naši mudri Jevreji – Înteleptii nostri tradatori ). Marea majoritate a poemelor este dedicata evocarii violentelor experiente de razboi traite de locuitorii orasului Sarajevo si în special de autor. Astfel, relatiile dintre natiuni Sînt în mod fundamental viciate: este razboiul tuturor împotriva tuturor. Sentimentul de ostilitate pare a fi proiectat atît în prezent cît si în viitor. Bineînteles, acest lucru reflecta starea mentala a autorului care a trebuit sa treaca prin niste teribile experiente de razboi. Si este oarecum uimitor cît de putin a mai ramas din tandretea pe care acesta o manifestase într-un volum anterior Kralj i olupina ( Regele si epava ) 42. Posibil sa reprezinte doar o situatie temporara în caracterizarea noastra „sincronica”, similara cu atitudinea locuitorilor din Višegrad din Podul de pe Drina al lui Andric.

Întrebarea majora este daca aceasta stare mentala se va transforma într-un concept ideologic si într-o aversiune permanenta împotriva altor nationalitati (si în special împotriva sîrbilor).

 

(O mica paranteza)

 

Cineva s-ar putea întreba: nu cumva scriitorii bosniaci postbelici cedeaza prea usor în situatii critice? N-ar trebui ei ca intelectuali sa conduca avangarda, sa se distanteze si sa descrie lumea exterioara dintr-o perspectiva mai larga? Sau cerem prea mult acestor scriitori care au îndurat cumplitul asediu al orasului Sarajevo si perioada de dupa asediu? Cît timp le va lua sa-si vindece ranile cauzate de razboi? Într-una din vizitele noastre la Sarajevo, i-am pus aceasta întrebare poetului Marko Vešovic. Din cîte îmi amintesc, raspunsul lui a fost oarecum evaziv. Ranile razboiului Sînt înca adînci afectînd atît relatiile inter-etnice cît si pe cele personale, nelasînd loc pentru punti între oameni.

Bineînteles, daca noi comparam influenta celui de Al doilea Razboi Mondial în literatura flamanda, observam ca cel putin o generatie a fost ocupata cu razboiul si cu consecintele razboiului. Asa numitele probleme comunitare, similare problemelor inter-etnice din Bosnia si Iugoslavia, au dominat într-o oarecare masura si pentru multa vreme, nu numai literatura, ci si politica. Poate ca singura problema care se pune este ca scriitorii sa gaseasca o modalitate, si cît mai repede posibil sa încerce sa deschida un canal de comunicare cu „cealalta” lume.

 

Poetul Mile Stojic este jurnalist la ziarul Oslobodenje si conferentiar lingvist la Viena. Aceste doua calitati influenteaza puternic tonul si tema poemelor sale. Colectia lui de versuri – împreuna cu adnotari despre relatiile lui personale – a fost profund impregnata cu impresii despre imigrantii din Austria si cu sentimentul lor de nostalgie. Deoarece razboiul l-a perceput partial, el traind în strainatate, simte ca s-a înstrainat de Sarajevo, cum se exprima cu melancolie în poemul Sarajevo,1995 43.

 

Doresc sa închei scurta noastra prezentare a literaturii bosniace cu opera recenta a unui excelent scriitor Abdulah Sidran , care a semnat scenariul ultimelor filme ale lui Emir Kusturica ( Sjecaš li se Doli Bel , Ti-o amintesti pe Dolly Bell ; Otac na službenom putu, Tata în calatorie de afaceri ). Unul dintre volumele lui de versuri, publicat imediat dupa razboi (1997) si tradus în engleza, cuprinde cele mai recente versuri ale lui din acea perioada, sapte poeme sub asediu, scrise între 1992-1995 44. De aceea a si fost numit „poetul Sarajevo-lui”. Bineînteles ca nu face decît sa exprime suferinta locuitorilor din Sarajevo în timpul ocupatiei. Poemele Sînt caracteristice perspectivei sincronice. În primul poem, Planeta Sarajevo , citim versurile care descriu o realitate cruda: „În univers/ -numele lui este Bosnia-/ o fetita,/ cu mîna pe care n-o mai are,/ culege florile care nu mai Sînt!” 45 Dar mai Sînt si altele. În Zenska ( Cîntecul femeii ) 46, Sidran explica cum a distrus razboiul sentimentul de tandrete. În Sarajevska molitva ( Rugaciunea orasului Sarajevo ) 47 Sidran îl implora pe Dumnezeu sa îndeparteze animalele, citind o lista din ce în ce mai mare de exceptii, în asa fel încît devine evident ca se refera la acele animale care bombardeaza Sarajevo de pe dealurile si muntii dimprejur. În poemul Mezar Hamid-Bega Karpova ( Mormîntul lui Hamid-Begarpov ), experimenteaza timid perspectiva diacronica, exprimîndu-si dorinta de a vizita mormîntul figurii mitice Beg Karpov, decedat cu mult timp în urma. Volumul de versuri al lui Sidran, publicat oarecum mai tîrziu, Sarajevska zbirka i druge pjesme (1999), reuneste cîteva poeme timpurii cu cele mai sus mentionate despre razboi, dar adauga si alte poeme noi si interesante 48. Si ceea ce este tipic pentru Sidran, cel putin într-o secventa a poemului sau, este faptul ca se identifica cu alte persoane si chiar cu personaje istorice de multe ori 49. Asadar, el introduce punctul de vedere istoric, sincronic. În poemul Poslanica dubrovackom prijatelju ( Mesaj catre un prieten din Dubrovnik ) 50, el adauga si vechiul text al asa numitei Carte a lui Ban Kulin din 1189 51. Poemul exprima dorinta de cooperare cu prietenii si cu strainii (transformati acum în nationalitati) 52. Fapte istorice similare Sînt prezentate si în alte poeme. Poate ca Sidran este înca cel mai interesant poet si cu mintea cea mai luminata din peisajul contemporan al literaturii bosniace.

 

 

(Umjesto zakljucka – În loc de concluzie)

 

La finalul acestei incursiuni, putem evalua teza noastra despre Convergenta vs. Divergenta . Cred ca am demonstrat ca se poate percepe în mod real o evolutie a societatii în literatura bosniaca din perspectiva divergenta, cel putin în perioada imediat urmatoare razboiului. Bineînteles, acesta nu reprezinta un principiu pur determinist, nici macar într-o etapa incipienta. Scriitorii au prezentat si au descris situatii conflictuale si asa cum în domeniul economiei se încearca mai degraba detectarea unor fluctuatii decît a unui trend, în literatura se încearca operarea cu modele multi-dimensionale în defavoarea modelului unidimensional. Cu aceste asertiuni se încheie o lucrare destinata în mod traditional sa anticipeze o analiza mult mai rafinata.

 

Bibliografie

 

- Agee, Chris. Scar on the stone: contemporary poetry from Bosnia . Newcastle upon Tyne, Bloodaxe Books, 1998.

- Andric, Ivo. Put Alije Ðerzeleza (Ðerzelez u hanu, Ðerzelez naputu, Ðerzelez u Sarajevu) . Sarajevo, Svjetlost, 1985, Savremena književnost naroda i narodnosti, 4, pp. 124-144, Translated by Celia Hawkesworth. “The journey of Alija Djerzelez” (I. Djerzelez at the Inn. II. Djerzelez in the Road III. Djerzelez in Sarajevo) Books in Bosnia and Herzegovina , 5 (1986), no. 8, p. 546-556.

- Andric, Ivo. Na Drini Cuprija. Sarajevo, Svjetlost, 1985 (1945), Savremena književnost naroda i narodnosti, 2, pp. 45-389.

- Andric, Ivo. Travnicka hronika . Sarajevo, Svjetlost, 1985 (1945), Savremena književnost naroda i narodnosti, 3, pp. 5- 457.

- Anzulovic, Branimir. Heavenly Serbia: from myth to genocide, London, Hurst, 1999.

- Campbell, David. National deconstruction . Violence, identity and Justice in Bosnia . Minneapolis and London, University of Minnesota Press, 1998.

- Dizdar, Mak. Kameni spavac . In: Izabrana djela. Knjiga II, Sarajevo, Svjetlost, 1981. Translated by Francis R. Jones: The stone sleeper. Sarajevo, CID, 1999.

- Imširevic, Almir. „Kad bi Ovo Bila Predstava…Mišolovka”. în: Gordana Muzaferija, Fahrudin Rizvanbegovic, Vojislav Vujanovic. Antologija Bosankohercegovacke Drame XX Vijeka. Sarajevo, Alef, 2000, pp. 799-822.

- Isakovic, Alija. To . în: Antologija Bosanskohercegovacke drame XX Vijeka, Gordana Muzeferija, Fahrudin Rizvanbegovic, Vojislav Vujanovic (eds.), Sarajevo, Alef, 2000, pp. 445-492. Sulejman Kupusovic To (Adaptacija). Sarajevo, Kamerni Teatar ‘55, 2002.

- Klucanin, Zilhad. Hudam , în: Cetiri zlatne ptice, Zenica, Vrijeme, 2002, p. 75-93.

- Kobaš, Ivo. Leteca kuca . Sarajevo, Bosanska Rijec, 1999.

- Kujovic, Asmir. Ko je zgazio gospodu mjesec . Sarajevo, Zenica, 2002.

- Kujovic, Asmir. Zagrobni život. Sarajevo nocu . Sarajevo, Omnibus, 2000.

- Lovrenovic, Ivan. Bosnia: a cultural history . London, Saqi Books, 2001.

- Lubarda, Vojislav. Vaznesenje . Trece izdanje. Decje novine, 1990.

- Popovic, Alexandre et Gilles Veinstein. Les Voies d'Allah: les orders mystiques dans l'islam des origins r aujourd'hui . Paris, Fayard, 1996.

- Selimovic, Meša. Derviš i smrt . Sarajevo, Svetlost, 1985 (1966).

- Pinson, Mark. The muslims of Bosnia-Herzegovina from the middle ages to the dissolution of Yugoslavia. Harvard University Press, 1996.

- Pirandello, Luigi. “Zes personages op zoek aar een auteur. Het stuk moet nog geschreven worden”, în: Carducci, Giosue, Grazia Deledda en Luigi Pirandello. Gedichten/Essays/ Roman/ Toneel, Hasselt: Heideland, 1960, pp. 328-378. (Translation by Max Nord of Sei personnaggi in cerca d'autore ).

- Sidran, Abdulah. The blindman sings to his city. (Slijepac pjeva svome gradu. Translated by Dubravka Dostal.) Sarajevo, Medunarodni centar za mir, 1997.

- S., Abdulah, Sarajevska zbirka i druge pjesme, Sarajevo-Publishing, 1999.

- Stojic, Mile. Madarsko more. Pjesme . Sarajevo, Obzor, 1999.

- Vešovic, Marko . Kralj i olupina . Sarajevo, Svjetlost, 1996.

- Vešovic, Marko. Poljska konjica . Tesanj, Planjax, 2002.

- Vuckovic, Radovan. “Pripovetke i romani Ive Andrica.” In: Andric, Ivo. Na Drini Cuprija. Sarajevo, Svjetlost, 1985 (1945), Savremena književnost naroda i narodnosti, 2, pp. 5-44.

- Wachtel, Andrew Baruch, Making a nation, breaking a nation. Literature and cultural Politics in Yugoslavia, Stanford, California, Stanford Univ. Press, 1998.

 

(traducere din limba engleza: Daniela Andronache si Marius Chelaru )

 

 

 

1 Alija Isakovic, To, în: Antologija Bosanskohercegovacke drame XX Vijeka, Gordana Muzeferija, Fahrudin Rizvanbegovic, Vojislav Vujanovic (eds. ), Sarajevo, Alef, 2000, pp. 445-492, Sulejman Kupusovic To (Adaptacija), Sarajevo, Kamerni Teater '55, 2002.

2 Imsirevic, Almir, Kad bi ovo bila Predstava…Mišolovka, în: Gordana Muzaferija, Fahrudin Rizvanbegovic, Vojislav Vujanovic, Antologija Bosankohercegovacke Drame XX Vijeka . Sarajevo, Alef, 2000, pp. 799-822.

3 Pirandello, Luigi, Zes personages op zoek naar een auteur. Het stuk moet nog geschreven worden ”, în: Carducci, Giosue, Grazia Deledda en Luigi Pirandello, Gedichten/ Essays/ Roman/ Toneel, Hasselt: Heideland, 1960, pp. 328-378 (Traducere de Max Nord of Sei personnaggi in cerca d'autore).

4 Trebuie notat ca preludiul face conexiunea cu atacul asupra arhiducelui habsburg Ferdinand si asupra Sofiei, arhiducesa de Austro-Ungaria, atac care a declansat Primul razboi mondial. La sfîrsitul piesei, regizorul se adreseaza direct publicului aducînd în discutie problema adevarului. Aici Imširevic accentueaza ideea ca interpretarea unui act de violenta depinde de preferinta cuiva pentru anumiti termeni, de „realitatea” unui act lingvistic. Problema adevarului constituie de asemenea miezul piesei lui Pirandello, dar confruntarea „adevaratei familii” cu rutina si cu viziunea actorilor este esentiala. Povestea lui Pirandello este de fapt în mod (in)constient(?) chiar mai ambigua, cînd cititorul realizeaza ca „adevarata familie” este pe scena si ca în cele din urma interpretarea lor este mediata cu ajutorul limbajului. Piesa lui Pirandello se bazeaza pe dualitate, iar diversitatea limbajului îi permite lui Imširevic sa prezinte o pluralitate de adevaruri.

În plus, Imširevic confera transparenta acestei diviziuni fundamentale dintre realitate si teatru prin interactiunea directa dintre actorul de pe scena si public.

5 Asmir Kujovic, Ko je zgazio gospodu mjesec . Sarajevo, Zenica, 2002.

6 Subtitlul dat operei lui Asmir Kujovic Sarjevo nocu ( Sarajevo noaptea ), Zagrobni život, Sarajevo nocu, Sarajevo, Omnibus, 2000, p. 53. Aceeasi povestire a fost retiparita în Ko je zgazio gospodu mjesec, fara a fi tradus în engleza.

7 Zilhad Kljucanin. Sehid . Sarjevo, Liljan, 1998

8 „Operacija Povelja” în: Zilhad Kljucanin, Cetiri zlatne ptice. Zenica, Vrijeme, 2002, pp. 13-37.

9 „Hudam”, în: Zilhad Kljucanin, Cetiri zlatne ptice, pp. 75-93.

10 Dizdar, Mak, Kameni spavac, în: Izabrana djela, Knjiga II, Sarajevo, Svjetlost, 1981, tradusa de Francis R. Jones: The stone sleeper, Sarajevo, Cid, 1999.

11 Pentru o prezentare aprofundata, foarte critica la adresa bisericii din Bosnia, dar elogioasa în legatura cu opera lui Mak Dizda, vezi Lovrenovic, Ivan. Bosnia: a cultural history, London, Saqi Books, 2001, pp. 52.

12 Marko Vešovic, op. cit . , p. 8.

13Vešovic, Marko, Kralj i olupina . Sarajevo, Svjetlost, 1996. Cu putine exceptii, a fost scris înainte de razboi si evoca tineretea autorului.

14 Stojic, Mile, Madarsko more. Pjesme. Sarajevo, Obzor, 1999, pp. 34-35.

15 Sidran, Abdulah, The blindman sings to his city (Slijepac pjeva svome gradu, tradus de Dubravka Dostal), Sarajevo, Medunarodni centar za mir, 1997, pp. 9-39.

16 Sidran, Abdulah, The blindman sings to the city (Slijepac pjeva svome gradu, tradus de Dubravka Dostal), Sarajevo, Medunarodni centar za mir, 1997, pp. 15. Poemul Planeta Sarajevo a fost scris la 1 februarie 1994.

17Ibid. , pp. 19-21.

18Ibid . , pp. 22-24.

19 Sidran, Abdulah, Sarajevska zbirka I druge pjesme. Sarajevo , Sarajevo-Publishing, 1999.

20 Vezi Marko Vešovic, The poetry of Abdulah Sidran, în: Sidran, Abdulah. The blindman sings to his city (Slijepacpjeva svome gadu, tradusa de Dubravka Dostal), Sarajevo, Medunarodni centar za mir, 1997, pp. 145-159, esp. pp. 156-157.

21 Sidran, Abdulah, Sarajevska zbirka I druge pjesme . Sarajevo, Sarajevo-Publishing, 1999, p. 69.

22 Din cauza faptului ca Sidran si alti poeti bosniaci au obiceiul de a relua cele mai bune poeme ale lor dintr-o colectie în alta si uneori de a le adapta (de exemplu Dizdar, Kujovic), nu se stie exact cînd a fost scris acest poem. Volumul a fost publicat în 1999.

23 Poemul Rasvjetljavanje slucaja iz 1641 (Iluminare într-un caz din 1641), în The blindman sings to his city , op. cit . , p. 92-95, demonstreaza ca Sidran a folosit deja aceasta tehnica în 1975-1985.

Mai mult, ceea ce uimeste este faptul ca poemul constituie o prefigurare a evenimentelor ultimului razboi, fapt remarcat si de Vešovic în epilogul acestui volum de versuri.

 

24 Robert Stallaerts and Jeannine Laurens. Historical Dictionary of the Republic of Croatia . Lanham and London, Scarecrow Press, 1995, p. 19.

25 Robert Stallaerts, Historical Dictionary of the Republic of Croatia. Second editions. Lanham and London, Scarecrow Press, 2003, p. 1.

26 Wachtel, Andrew Baruch, Making a nation, breaking a nation. Literature and cultural Politics in Iugoslavia , Stanford, California , Stanford Univ. Pess, 1998, p. 4.

27 Agee, Chris . Scar on the stone: contemporary poetry from Bosnia, Newcastle upon Tyne, Bloodaxe Books, 1998, p. 27

28 Slavenka Drakulic, Het volk van de drie grenzen. In: Café Europa . Baarn, De Prom, 1967 (Traducere din Café Europa, Londra, Abacus, 1966).

29 Îndepartarea elitelor culturale de la acest proiect ar putea fi interpretata drept cauza majora a dezintegrarii Iugoslaviei. Grupul filosofic Praxis este important în acest caz, dar se poate face o incursiune în trecut pîna la îndepartarea lui Milovan Djilas.

30 Andric, Ivo, Put Alije Derzeleza (Derzelez u hanu, Derzelez naputu, derzelez u Sarjevu ), Sarajevo, Svjetlost, 1985, Savremena Književnost naroda I narodnosti, 4, pp. 124-144. Tradusa de Celia Hawkesworth. Calatoria lui Alija Djerzelez ( I. Djerzelev la han . II. Djerzelev on the Road III. Djerzelev in Sarajevo ). Books in Bosnia and Herzegovina , 5 (1986), nr. 8, p. 546-556.

31 Wachtel, op. cit . , p. 118.

32 Petar Preradovic. Vezi Wachtel, op. cit . , p. 40.

33 Wachtel, op. cit . , p. 118-119.

34 Nationalitatea lui Andric a fost întotdeauna subiect de dezbatere. Dupa moartea lui, cel putin trei centre au pretins apartenenta la nationalitatea lor. Croatii cred ca a primit educatie catolica. Bosniacii spun ca a trait si a scris în Bosnia. Si, în cele din urma, sîrbii afirma ca în ultimii ani Andric s-a autodeclarat sîrb si a locuit la Belgrad. Dar ar putea fi declarat si iugoslav. Wachtel, op. cit . , p. 274, nota 76.

35 Ivo Andric. Na Drini Cuprija, Sarajevo, Svjetlost, 1985 (1945), Savremena književnost naroda I narodnosti, 2, pp. 45-389.

36 Ivo Andric, Travnicka hronika, Sarajevo, Svjetlost, 1985 (1945), Savremena književnost naroda I narodnosti, 3, pp. 5-457.

37 Ivo Banac ( De ce Bosnia , 164) comenteaza nevoia comunistilor de a avea un model cultural, iar Andric a fost ales pentru conformismul lui care i-a permis sa se afirme în corpul diplomatic din perioada interbelica. Vezi Wachtel, op. cit . , p. 157 si p. 274, nota 78.

38 Bineînteles ca abordarea este specifica si altor stiinte ca economia, statistica, însa Wachtel probabil a mentionat în special metodologia arheologica, pentru ca Andric însusi îi prezinta pe protagonisti avînd o discutie despre relicve arheologice.

39 În introducerea sa Radovan Vuckovic dezvaluie deja si face legatura dintre abordarea istorica a lui Andric si Cronica bosniaca , citînd pasaje în care colaboratorul Ambasadei franceze, Defossé, si protagonistul lui, discuta despre siturile arheologice din Bosnia sau despre importanta istorica a pamîntului bosniac în general. Asadar diferenta dintre perspectiva diacronica din Podul de pe Drina si cea sincronica din Cronica bosniaca , trebuie privita cu rezerva si considerata mai degraba o diferenta tipologica.

40 Wachtel, op. cit . , p. 161.

41 De fapt, unii ar putea critica inutilitatea unei astfel de încercari si atunci întreaga secventa urmatoare ar putea fi si ea lipsita de importanta.

42 Distrugerea vechiului pod turcesc construit în Mostar în timpul ultimului razboi, dincolo de paguba pur materiala si pierderea artistica, simbolizeaza disparitia relatiilor de cooperare si de solidaritate dintre popoare.

43 „…a Bog da nas sacuva od slave, od krupnih gostiju I velikih dogodaja”. Travnicka hronika, op. cit .

44 Trebuie sa ne imaginam ca la început Bosnia a fost izolata mai mult din punct de vedere fizic iar comunitatile închise erau dominate de mai marii clerului. Pîna în 1878 existau doar 50 de km de drumuri practicabile. Pentru o descriere mai detaliata vezi Mark Pinson, The Muslim of Bosnia-Herzegovina from the middle ages to the dissolution of Iugoslavia, Harvard University Press, 1996.

45 Wachtel, op. cit . , p. 167.

46 Meša Selimovic, Derviš i smrt . Sarajevo, Svjetlost, 1985 (1966).

47 Despre ordinele dervisilor vezi Popovic, Alexandre et Gilles Veinstein, Les Voies d'Allah: les orders mystiques dans l'islam des origins á aujourd'hui, Paris, Fayard, 1996.

48 Acelasi termen Nurudin înseamna „lumina credintei”.

49 Din acest motiv Selimovic a emigrat la Belgrad, capitala cosmopolita, fapt care nu a fost acceptat foarte usor de bosniaci. Vezi Pinson, Mark, The Muslim of Bosnia-Herzegovina from the middle ages to the dissolution of Iugoslavia, Harvard University Press, 1996, p. 146.

50 Wachtel, op. cit . , p. 183.

51 Vojislav Lubarda, Vaznesenje, Trece izdanje. Decje novine, 1990, p. 368.

52 Branimir Anzulovic observa ca acest volum e parte a unei trilogii: Preobraženje, Pokajanje, Vaznesenje (Transfigurare, Pocainta, Ascensiune ) iar actiunea lui se întinde pîna la 1715. Anzulovic atribuie operele curentului sîrbesc intitulat „otravitoarele best-seller-uri” ( Cosic, Selenic, Lubarda, Draškovic ) care promoveaza ura din perspectiva doctrinei si a miturilor bisericii ortodoxe. Branimir Anzulovic, Heavenly Serbia: from myths to genocide, London, Hurst, 1999, pp. 128-141.