Marius Marian SOLEA
mă, io cred că tîie-t’ trebe măi mult coraj…
si, cîn’ nu-l ai, măi bine tî-l faci!
ia-o si tu măi încet! o fi de elea de să dau numai la desti.
ocoleste măi mult locu’ si dă cu destiu’ ăl lung
pînă sîmt’ opreala,
apăi, iar măi ocoleste, pînă vrea si locu’ să primească,
să nu măi poată îndura asteptarea!
pă urmă, fulgero odată, drept, să-i meargă la inimă!
geaba, neică Petre, pă toate le-am încercat…
asa o daravelă n-am auzît să se întîmple cuiva,
de pe lumea asta de pe lîngă noi.
uite, dumneata, ce-mi adusă mie diavu, în satu’ Corsor!
mă, da’ si Valica asta să facă ia asa!…
mă, si, de-ar fi una ca nuiaua, ai măi zîce…, da’ asta, mă,
să facă ia asa?!
neică Petre, dac-oi vedea s-oi vedea că n-am încotro
si că n-o răzbesc în săptămîna asta, uită-te la mine,
cum mă vez’ si cum te văd, io-t’ zîc că o las pă drumuri, nu alta!
mă, băiatule, linisteste-te, mă! pînă la urmă,
se dă ia, opreala, că n-are-ncotro!
tu mai vorbeste cu muierea, măi făi si tu voile pă zî,
’cearcă să te-ngăduiesti cu ia.
măi pe seară, explică-i si tu, cu o măngăiere,
că asa nu să măi poate!
da’ toate, numa’ cu binisoru’. n-o măi spăria,
că măi multă-i spărietura ca durerea...
si, dac-ai vedea că nu să poate si nu să poate,
pune mîna de intră-i în vorbă, frige o puică de pe bătătură
si dă-i să bea, pă inima goală, două păhare de vin, de-al rosu,
ca sîngele din pulpa a mare a piciorului.
las-o încet să mănînce si să bea. tu vorbeste-i mereu,
să nu bage de samă că tu nu prea bei…
îmbat-o, mă, bine, să nu să măi miste pă directîia verticală!
floancă s-o faci! auz’ tu? floancă!
apăi, ia un cep măi lung de la butoaie,
spală-l bine de floare,-n apă rece, dă-l prin rachiu de-al tare,
si-n înghebujala de su’ pături,
tu i-l potriveste în răspîntie
si dai, dintr-o dată, cu podu’ pălmii, ca în nucă, iarna.
n-are cum să nu răspundă si să nu răzbească!
ce măi încolo si-ncoace? ce atîta cómedie?!
pă urmă, dacă si-o aminti ceva, vez’ tu cum vă împăcat’,
cîn’ s-o trezî asa…
Nelu a zîmbit o tîră, i-a multămit de vorbe,
au mai vorbit ce-au mai vorbit, care pe unde mai are de adus,
ce si pe unde s-a mai întîmplat cîte ceva...
si l-am văzut pe Nelu plecînd peste ponoare. slampa-slampa…
a luat-o spre balta lu’ Mitoi si a intrat mai sus,
pe ulita lu’ Grigoroiu,
tot asa cum intră un om într-o amintire.
s-a dus acasă…
noi am dat vacile pe la Oprea si, urcînd pe potecuta de su’ nuc,
al bătrîn m-a luat pe după umeri si-a spus ca pentru sine:
mă, cîte li să mai pot întîmpla unora!…
Nelu, cum a făcut, cum n-a făcut, dar a reusit cumva.
a avut, în urmă, copii berechet!
întîi a fost Costinel, apoi au venit niste fete.
unu’, tot băiat, i-a murit de mic, prin ’84.
i-am văzut pe geam, din casa a mare, cum veneau, plîngînd,
cu el în brate, de la dispensar, din vale.
eu cred că Nelu s-o fi scăpat vreodată lu’ Valica lui,
de i-o fi spus, cînd o fi fost mai vesel,
desi eu nu l-am văzut niciodată băut. era om calumea.
i-o fi spus ce si cu cine s-a sfătuit el, atunci,
pentru rezolvarea situatiei…
cam de prin perioada aia, Valica n-a mai avut ochi să ne vadă.
pe toti ai din casa noastră, fără deosebire.
da’ pe cuvînt că Valicăi nu avea de ce să-i fie rusine.
