LIRICÃ POLONEZÃ
 
 
Michal SOBOL



 
 
 
 
 
 
 
 
 
 


LAMPA

Chiar în anii 70 noi mai aveam
în casã lampa de petrol
o parã transparentã jos
cu rezervor, mîner si-oglindã
iar la mijloc cu fitilul bumbãcos.
Cea mai, cea mai rãsãrindã
nu e lampa-n geam.
Mii de lucruri vechi forjate
în muzee-s adunate.
Am sã fac o slujbã sfîntã
dacã moare legãtura
cu detaliul. Lampa mie-mi aminteste
azi si pururea de grija
ce aveam cu flacãra, cu stersul,
cu fãrmatul, cu vãrsatul si rezerva
de petrol pentru IARNA CE-O SÃ VINÃ.
 

PE TIMPUL SECETEI

Aveam timp. Nu stiam
cu ce e învelitã clãdirea aceea
cu parter si acoperis de ardezie
dar fãrã ferestre nu departe
de parcul orãsãnesc. Era un hambar
vechi sau sinagoga pãrãsitã. Nu
importã. Istoria se uitã pas cu pas
pentru ca evenimentele de azi
sã treacã-n zbor fãrã ocol.
Tineretul din scoli fugea în grabã
spre garã sã prindã trenul rural.
Prinse-n pioneze pe copaci rãmîneau
afise scurte cu perechi dansînd
 schematic ce anuntau
balul de sîmbãtã seara la remiza
  pompierilor.
 

MUZEUL TEHNIC DIN CHLEWISKO

Douã berze albe si-au fãcut cuibul
 pe cosul urias de cãrãmidã,
Sarpe suierã prin verdeata deasã
 ce a înfãsurat cuptorul mare
Cele douã pãsãri, de-ale casei an de an
 ne privesc cu mirare
Pe noi turistii de dupã-masã sositi
 sã vadã uzina anticã.

Ocolim tot mai des silozul plat
 de minereu ultimul
Risipit înainte de a bate-n cuie
 arzãtoarele, silozul
E punctul nostru de reper cînd
 ne plimbãm mirati
Prin uzina nemiscatã, acel loc
 al mortilor.

Cãsutele de piatrã devin cu-ncetul
 material de constructie
Rãmãsite de terasament pe sub linii
 copacii încãrcati
De frunze crescute-aiurea de ce oare
 tot mai mult
S-a distrus tot ce era pãstrat
 cu-atîta grijã.

Si iatã cã nu mai vrem sã vedem
 parada atleticã
A masinilor cu aburi, demne dar caraghioase
 grãmada micã si neagrã
A pancartelor vopsite în rosul
 cercurilor învechite.
Lumea noastrã e aici aproape
 ne asteaptã dincolo de garduri.
 

ZAGLEBIE

Am avut brusc impresia fermã cã sub aceastã fierãraie
 a cãzut Roma.
Pentru fiecare oras bun de topit un cos primitiv
 verificat cu foc si tãmîiat cu fum
dinaintea cãruia te-ai închinat cît pîntecul
 nu era descusut.

Cu o miscare caldã de unelte învechite
 s-a umplut gîtlejul
si s-a topit din nou. Asta nu era muncã
ci o implorare cãtre flacãra de pãmînt rosu
 ca sã dea
recolta argintie bunã sã se rãceascã
 în forme gata de luptã.

Cu fiecare zi credinta se convingea singurã
 cã nou-nãscutul Dumnezeu
va vorbi o singurã limbã si va fi
 mai tare
decît idolii fosnind prin frunzare. Nu era
 chip sã te opresti
secol dupã secol modelau
 aceleasi

Altare, în care se mistuia piatra. Pînã la
ultima fîsie
de tablã laminatã forjatã-n grabã
 într-un brãzdar de plug
capriciul zãcãmîntului croia mereu
 directii pentru noua cucerire
si cãrãri întortocheate pentru
 ultima întoarcere acasã.
 

LICURICII

În prima clipã m-am gîndit
cã Stelele au coborît pe Pãmînt
la noi asa întîmplãri nu s-au petrecut
 niciodatã.
Insomniac pierdeam noptile asteptînd
ultimii locatari sã stingã lumina
si sã adoarmã lipsiti de apãrare.
Stãteam culcat în sant de multe ori
 pînã în zori
ascuns în tufãris cu ochii la ferestre
notîndu-mi totul în memorie.
Si era iunie si gratiile mã-mpiedicau
 dinãuntru.
Si atunci la ce-mi trebuia sã stiu
 cã licuricii se aprind
  în amurg.

(Traducere de Alexandru SERBAN, din Tworczosc nr.9/2001)


Home