Sanda SFICHI

 

La templul poeziei

 

La Templul Poeziei, doar crestele te-mpaca

Vin cîntecele sacre pe rîu de curcubeu.

E magica chemarea veciei, de aceea,

La Templul Poeziei coboara Dumnezeu.

 

Se-nalta Învierea din aripi de tarîna,

S-aduna-n aer îngeri ce-n Sine se privesc.

Miroase-a margarite. Din pana de lumina

Poemele iau suflet si-n univers craiesc.

 

La Templul Poeziei vin magii sa se-nchine,

Un dor de Eminescu adie luminînd,

O harfa de mesteacan s-aude pe coline,

S-aud vorbind ciresii si frunzele crescînd.

 

Frumos ca daruirea e înstelat Cuvîntul:

Golgota lumii urca în pas pios si greu.

Pe Fruntea Zarii Sale e însemnat pamîntul,

La Templul Poeziei coboara Dumnezeu!

 

Mama

 

– Mama, bate vîntul, vrea sa ma doboare!

– Las-ca-l leaga mama peste opt ponoare!

 

– Ploaia-mi bate-n geamuri si ma biciuieste

– Las-ca vine mama si o risipeste!

 

– Mama vin ciulinii, spinii lor ma dor

– Las ca-i taie mama pîna n-o sa mor!

 

– Mama îmi e rece, soarele s-a dus

– Las-ca vine mama si-l rasare sus!

 

– Mama nu-mi stiu drumul si noroc nu am

M-a mintit stejarul ce-mi batu în geam!

 

– De ce taci maicuta? Oare nu m-auzi?

Si de ce obraji-n lacrimi îti sînt uzi?

 

Se auzi plîngînd…

 

Si din lanturile întunericului

Se auzi plîngînd cuvîntul:

– Doamne, asa cum m-ai facut din Lumina Începutului,

Asa cum mi-ai dat straiele Tale,

Asa cum m-ai creat din esenta cea mai pura

Tot asa, rezideste-ma, Parinte!

– Sînt bolnav

Nestatornicit în Regatul Întelesului Tau!

Vreau libertatea

Universalitatii mele…

Despatimeste-ma

Alugîndu-mi frînele negre

Ale marginirii.

Fa-mi cîntecul, suflarea, versul, simtirea Ta

Da-mi Hrana Stelelor Înzeite

Spre a ma îndestula din Tine!

Da-mi Coroana neînvingerii

Ca sa-mi învat nemurirea!

Sînt pruncul speriat al neiubirii lumii…!