Deschid fereastra mea înalta

Deschid fereastra mea înalta despre mare

Si limpezit de somn si urmele-i acide

respir aerul gri ce ma respira

si în rumoarea ce irupe în odaie irup.

O placuta galagie a cetatii în departare;

stup de-obscura miere grea…

Fi-va între atîtea altele oare aceasta

ziua

atît de tainic prevestita?

Va deveni acesta ceasul de dezghet?

Este acum momentul de-a rupe tacerea

Cum în sfîrsit as rupe o mîndra

virginitate

ce-atîta timp m-a tinut fascinat?

Mutenie dumnezeiesc sterila,

negru pîntec sigilat,

Sînt acolo aievea, nu-mi tagaduiesti,

ma tii tu, nu-mi tagaduiesti,

ascuns în urma ta

spre a ma apara…

Mutenie, te voi stîrpi cu totul,

voi dezlantui rîurile-ti congelate

îmi voi inunda vocea în apa baltii tale

voi pune cu limba mea lestul

pe sumbrul tau plumb bîlbîit,

te-oi face sa vorbesti, îti voi

dezlega limba,

te vei precipita din tronu-ti

impecabil

pîna la servitutea limbajului

de-amestecat noroc

Deschide-ti acum sînul glorioasa,

vreau sa ma-ntîlnesc în cele din urma

cu muta privire a ochilor mei.

Traducere de Al. HUSAR