Vlad SCUTELNICU

 

zgîriat pe ochi

 

urci în creier

de acolo ar trebui sa vezi cum inima

imensa ta inima îsi trimite rugatoare

bratele spre tine

 

! dulce copil al vremurilor

te rog nu fugi

din casa iubirii

 

locuiesti în timpul mintii tale

prins în cochilia zilei

 

tot ceea ce esti aici

vine de departe, de dincolo

din

izbînda unui strigat

trecut prin primaverile si iernile

dintre doua lame de cutit

 

zgîriat pe ochi

bîjbîind dupa cheia sinusoidala

ce saruta lacom

lacatul dintre viata si somn

cauti

sinapsa banalului cu vesnicia

 

alergi

alergi în tinuta sport, deschizi televizorul

manînci, te ghiftuiesti gata sa plesnesti

bei patru-cinci beri eructînd satisfacut

nu fericit

 

vopsesti elefantul în portocaliu

fredonînd Crazy Train cu Ozzy Osbourne

internetul îti inunda neuronii si faci

dragoste prin e-mail cu toate

femeile lumii ce mai

esti

masculul mileniului

nu mai vezi

vîntul aplecînd patern ierburi

în vals romantic

 

esti orb

copil amar al timpului

 

oarba ti-e urechea

oarba ti-e gura

oarbe ti-s mîinile

ce nu mai ofera ofrande de flori

albe pe ape

pleoapele tale s-au închis speriate

cînd te-a privit rasaritul

 

secundele tale vijelios cazute în pedala

acceleratiei

ti-au înghesuit sapte

ceasuri de vis în doua ore de tihna

si tu continui sa crezi ca

ti-ai lasat mult în spate

femeia aceea superîndragostita

de noi toti

care de fapt (si de drept) e

 

mereu în fata

cronometrînd sosirea

 

 

sa stai în iarba cu platon

 

lasi în baie o cada plina

plina cu rufe la spalat, muiate la

5 dimineata înainte de a da cu apa

pe ochi ori de a bea cafeaua

în tihna aromata a camerei

iesind

 

în orasul zapacit de greutatea viselor

care-si dezveleste alene chipul

înaintînd spre zi

precum ies coapsele femeii

din fibrilatiile plapumei

 

iesi pasind

pe un drum care-l vrei al tau

si pentru azi si pentru mîine

un drum plin de suflet, de inima

agatat într-un timp rotund

 

gîndul te poarta la îngeri si zei, la un rai

asteptat, adorat îl poti spera

la loto

nu-i nimic malefic în asta

jinduiesti

la viata de dupa moarte negîndindu-te

daca

aici pe pamînt îti traiesti

cu-adevarat viata

 

oh, rufele alea...

timpul e o nesfîrsita linie dreapta

si cafeaua...

nu-i nimic am s-o beau mîine!

(poate tot mîine o sa-ti saruti si sotia

adormita

mîngîindu-i cu privirea respiratia fericita)

 

acum te grabesti

te grabesti catre un viitor termita

devorator al acestei clipe

de care fugi fara sa ai puterea s-o simti

s-o traiesti

sa-i vezi vesnicia

alergi

 

si ajungi sa nu stii

ce ai facut cu surplusul de timp

 

lasi în urma orasul cetate

cu strazile sale

cu lumile sale

cu rufele tale si cafeaua aburinda

si alergi

orb pe lînga oameni, orb pe lînga flori

surd pe lînga cîntece de iubire

surd ocolind deznadejdi

sa traiesti

 

alergi furios

sa traiesti

 

alergi si nu observi

ca timpul te-asteapta

sa-l ajungi sa-l întrebi de ce

nu stii

ce poti face cu-atît de mult timp

 

sînt convins într-o zi vei frîna

sa-ti asezi trecutul si viitorul pe masa de taina

 

a prezentului

 

sa fii prezent în prezentul abis

învelit în pulsul cosmosului

din care a murit secunda

dar care respira cugetul tau

respira speranta si dragoste

asteptînd sa-l privesti

 

vei vedea înaltat zid nebanuit si opac

în jurul tau

un zid din propriile riduri, din fiecare

fir albit la tîmple

si-mi vei marturisi privind transpus

în amprenta sevei tale

 

! astazi am trait

cea mai frumoasa zi din viata mea!...

? dar ce ti s-a întîmplat

 

... am privit din iarba

(ca platon sau dalai lama)

cum

creste

în cer

albastrul cîntec al ciocîrliei