Vlad SCUTELNICU
zgîriat pe ochi
urci în creier
de acolo ar trebui sa vezi cum inima
imensa ta inima îsi trimite rugatoare
bratele spre tine
! dulce copil al vremurilor
te rog nu fugi
din casa iubirii
locuiesti în timpul mintii tale
prins în cochilia zilei
tot ceea ce esti aici
vine de departe, de dincolo
din
izbînda unui strigat
trecut prin primaverile si iernile
dintre doua lame de cutit
zgîriat pe ochi
bîjbîind dupa cheia sinusoidala
ce saruta lacom
lacatul dintre viata si somn
cauti
sinapsa banalului cu vesnicia
alergi
alergi în tinuta sport, deschizi televizorul
manînci, te ghiftuiesti gata sa plesnesti
bei patru-cinci beri eructînd satisfacut
nu fericit
vopsesti elefantul în portocaliu
fredonînd Crazy Train cu Ozzy Osbourne
internetul îti inunda neuronii si faci
dragoste prin e-mail cu toate
femeile lumii ce mai
esti
masculul mileniului
nu mai vezi
vîntul aplecînd patern ierburi
în vals romantic
esti orb
copil amar al timpului
oarba ti-e urechea
oarba ti-e gura
oarbe ti-s mîinile
ce nu mai ofera ofrande de flori
albe pe ape
pleoapele tale s-au închis speriate
cînd te-a privit rasaritul
secundele tale vijelios cazute în pedala
acceleratiei
ti-au înghesuit sapte
ceasuri de vis în doua ore de tihna
si tu continui sa crezi ca
ti-ai lasat mult în spate
femeia aceea superîndragostita
de noi toti
care de fapt (si de drept) e
mereu în fata
cronometrînd sosirea
sa stai în iarba cu platon
lasi în baie o cada plina
plina cu rufe la spalat, muiate la
5 dimineata înainte de a da cu apa
pe ochi ori de a bea cafeaua
în tihna aromata a camerei
iesind
în orasul zapacit de greutatea viselor
care-si dezveleste alene chipul
înaintînd spre zi
precum ies coapsele femeii
din fibrilatiile plapumei
iesi pasind
pe un drum care-l vrei al tau
si pentru azi si pentru mîine
un drum plin de suflet, de inima
agatat într-un timp rotund
gîndul te poarta la îngeri si zei, la un rai
asteptat, adorat îl poti spera
la loto
nu-i nimic malefic în asta
jinduiesti
la viata de dupa moarte negîndindu-te
daca
aici pe pamînt îti traiesti
cu-adevarat viata
oh, rufele alea...
timpul e o nesfîrsita linie dreapta
si cafeaua...
nu-i nimic am s-o beau mîine!
(poate tot mîine o sa-ti saruti si sotia
adormita
mîngîindu-i cu privirea respiratia fericita)
acum te grabesti
te grabesti catre un viitor termita
devorator al acestei clipe
de care fugi fara sa ai puterea s-o simti
s-o traiesti
sa-i vezi vesnicia
alergi
si ajungi sa nu stii
ce ai facut cu surplusul de timp
lasi în urma orasul cetate
cu strazile sale
cu lumile sale
cu rufele tale si cafeaua aburinda
si alergi
orb pe lînga oameni, orb pe lînga flori
surd pe lînga cîntece de iubire
surd ocolind deznadejdi
sa traiesti
alergi furios
sa traiesti
alergi si nu observi
ca timpul te-asteapta
sa-l ajungi sa-l întrebi de ce
nu stii
ce poti face cu-atît de mult timp
sînt convins într-o zi vei frîna
sa-ti asezi trecutul si viitorul pe masa de taina
a prezentului
sa fii prezent în prezentul abis
învelit în pulsul cosmosului
din care a murit secunda
dar care respira cugetul tau
respira speranta si dragoste
asteptînd sa-l privesti
vei vedea înaltat zid nebanuit si opac
în jurul tau
un zid din propriile riduri, din fiecare
fir albit la tîmple
si-mi vei marturisi privind transpus
în amprenta sevei tale
! astazi am trait
cea mai frumoasa zi din viata mea!...
? dar ce ti s-a întîmplat
... am privit din iarba
(ca platon sau dalai lama)
cum
creste
în cer
albastrul cîntec al ciocîrliei