Magdalena CONSTANTINESCU-SCHLESAK



 



Ademenire

ochii apei mă tulbură din nou
cuvintele aruncate la mal
scoicile toate acelasi ecou
cerul înoată chipul de opal
scrie apa pe un fir de nisip
cuvinte moi fiica ei mă-nfirip
un singur val o viziune
taina apei tîrziu îmi spune
perlele înecate femei
argintul apei din care bei
poezie zeul ei ne stie
apă curgătoare-n vesnicie

 

Plînsul apei

fluviile în smnul de noapte
povestesc lunga călătorie
vaporul dintr-o tară de vis
inima apei lumina vie
pluteste valul în noi deschis
prietenie învolburată
tîsnesc fluvii lacrimi de odată

 

Poemele fluvii

fluviile ciocuri răpitoare
singur cerul priveste rebel
malul plînge sfărîmat moare
lupta înnegrită în duel
serpuitoare poeme număr
iubirile hlamide pe umăr
începe ceata să îmbrace
fluviile ascutite ace
valuri împreunate-n baldachin
fără oprire cu furie vin
glezne de ape în leviathan
negrele clape si albe de pian


 

Home