Florin RUSU
O mască si un capăt de cîine
O literă se poate să stea în cap
ori de-a lungul căii ferate. Nu-i nimeni
si pe alei un felinar se da de-a berbeleacul.
Peste tot numai fapte banale tanti Gica dă demîncare
păsărilor la ora obisnuită a eclipsei
bunica a strivit un gîndac cu masina de scris…
Si totusi, acasă nu mă mai simt asa singur – mă-asteaptă o masă
si un capăt de cîine.
Strigăt verde
E frig si cîntăretul
mai trage o vodcă. E vreme solemnă –
un botez trîmbitat peste tot.
Si e de ajuns: cîtiva copii au priviri de sticlă
bărbatii cară mese în spate.
Ochiul tău – o scînteie rosie
mi se strecoară în buzunar…
Indigo
Vîntul agătat de ramurile de cristal ale visului
mi-apăs pasii pe tîmpla asfaltului –
totul ca o furtună sub iulie…
Călător în trei acte
E tîrziu cu atîtea aripi de fluturi sub pleoape.
De deasupra lumina se scutură stol
Peste retina, cum o rugă-nghetată aproape
Într-o biserică la marele pol.
Si ce de-a tăcere se scurge din ziduri
Pe fereastra ca o mare de nouri lichizi…
Pe fruntea-nnoptării se nasc mereu riduri
Ce freamăt de aer cînd usile-nchizi.
Iar de-atîta ninsoare pe suflet străină
Pasii tăi se ascund de nu pot să-i ,ai chem.
Nu vom mai avea de taină o cină –
Priviri rotunde pe margini de lemn.
De e atît de tîrziu, nefiresc pe sub pleoape
Că si ceasul începe să bată mai rar,
Pe cînd fluturii mor si se-aruncă
De pe cercul privirii de jar.
Antibiblică
Ultimul zbor i s-a frînt de coaste
Cu sulita înfiptă între rădăcini…
La-ntors multimea s-a făcut o oaste
Purtînd în suflete mănunchiuri de spini…
Asa grăia în pagini manuscrisul
Cu litere de iad, sfîrtecate la gît…
Iar mai departe povesteste visul,
A fost odată-un înger… si… atît…
Uitare
De cîte ori pierduse luna si n-o căutase…
Mergea alături cu umbrele,
călcîndu-si trupul
pe marginea ierbii.
de verde îsi calcă trupul
de parcă vinul nu s-ar fi scurs acelasi
din coltul buzelor;
de parcă cerul
n-ar fi acceptat jertfirea sa
pentru păcatele ce avea să le facă.
Luna era mereu găsită de altcineva
si împădurită pe dealuri
cu tot cu strugurii,
cu tot cu merele
pe care el le căra
la fiecare alungare din rai.
Si spatele îi era numai o rană
de se-nspăimîntau popoarele
strigînd;
Aleluia!
