ACEASTĂ SALCIE

această salcie cu cetina-n bernă
sobră si nobilă ca o staretă
făptura-nchinată asupra apei
ca să nu piardă din ochi rădăcinile

această salcie – arătare a sufletului
cea mai fragilă dintre toti copacii
un susur de gînd tine-n ea locul lemnului
în verde se pierde de parcă trup n-are
dar nu cu ochiul – cu duhul priveste-o
ea cel mai tare arbore este
un capăt de lemn din ea de rămîne
îl pui si se prinde si salcie creste
dacă-i sădită lîngă-a ei apă
căci e fiinta ce locul nu-si schimbă
chiar de gorunii cu umbră-o-mpresoară
c-atuncea ea însăsi lumină devine

cu-a ei suflare
               mortii sînt vii
si-mpreună ne tinem
               cum apele-n maluri
Cerul printr-însa
               coboară la noi
pămîntul nostru
               prin ea la Cer suie

această salcie călugărită
 cu jerbe de verbe prinse-n cunună –
cununi de cuvinte îi sînt coroană –
păzindu-si de soare tainele sale
si de aceea lui închinîndu-se
privindu-1 în apă pe Dumnezeu

această salcie plăpîndă si-eternă
               este Limba Maternă