Antonio PORPETTA

Rîul

Se naste-n singurãtate, în exilul
unor vîrfuri ascunse.
Copilãria îi e vuiet,
cascadã virilã, albie de torent
plinã de sperantã si de vitejie.
Se stie puternic, inabordabil,
si îsi poartã în mãruntaie soarta
de cãlãtor boem fãrã hotare.
Cãutarea neobositã
îl coboarã spre tandretea vãilor
preschimbîndu-i furia în blîndete,
debutul vertical, în
o lume deschisã de orizonturi.
Se-ntelege cu plopii,
vorbeste cu pãsãrile,
si se întinde plin de lenevie
ca un sarpe strãlucitor si mare.
Îsi continuã drumul
izbucnind triumfãtor la cîmpie,
acaparînd mii de sori în albia sa,
si diademe de verdeatã pe maluri.
Ce generozitate, ce abundentã
de iubire darnicã pentru tãrînã,
pentru-a-i ostoi setea arzãtoare!
Înainte, înainte, înainte. Deja
simte-o boare-a nãmol, o bãtaie de
aripi de pescãrus pierdut, orgie
de faleze, de plaje si de valuri.
Inima lui de apã
îi accelereazã palpitul cel vechi
în fata mortii eroice pe care-o
ghiceste, si-ntîiul mal se-nfioarã
într-o pasionantã ardoare cosmicã.
Deja are în fatã
Imensul albastru-al condamnãrii sale
dãruind, în abisuri transparente
aventura finalã a epopeii sale.
Nu-i chip sã fugã. El deja cunoaste
legile neclintite
care-i dominã soarta
si îsi acceptã umil tragedia
ca un titan înfiorat si tandru.
Într-o liniste strãveche se
contopesc ancestral marea si rîul.


Tu te-ai nãscut cu mine

Tu te-ai nãscut cu mine:
în cãldura din pîntecele mamei,
la adãpostul plin de umbrã
cu sînge si cu crini, tu
trãiai alãturi mie.
Embrionul unui
copil voia sã pãstreze suflul tãu,
ca sã se deschidã fãrã fricã-n fata vietii,
pentru-a urca încet spre
    o splendoare înflãcãratã de vulcani.
Apoi ajunserã
    cu lumina, si primele indicii
    de desteptare-a fricii.
Si tu erai acolo cînd se-nãlta norul
    unui cîntecel de leagãn
    ce veghea scîncetul meu.
Din depãrtare, vocea-ti potolitã
    îmi vorbea de soimi si de-ntuneric,
de lumina arzãtoare, de vreo cale
    spre cele mai depãrtate izvoare.
Trãiai în jocurile mele
               erai cel mai viteaz
    soldãtel de plumb, imaginile din
    cartea aceea cu spiridusi si codri,
    trenuletul pe care nu-l aveam,
    corabia de pirati, surpriza
    acelor luminoase aniversãri.
Am crescut împreunã:
       Iar noptile
    din mãtase si din jar te întrupai, la
    chemarea dornicã a gurii mele
    mã-mbãtai cu arome
    de sãrbãtoare si de iasomie,
    ca într-o promisiune.
Si singurãtatea-mi era un gol pe care
    doar tu puteai sã-l umpli.
Si încet, încet timpul s-a tot scurs
    în plictisealã ternã.
            Si deodatã,
    într-o zi prezisã si pe nesimtite,
    la o orã fãrã nume
    pe care ceasul nu a arãtat-o
    ai iesit din umbrã:
             amintirea ta
    s-a schimbat în realitate-ncîntãtoare
    în adevãr palpabil si simtire.
Si ai apãrut, plinã
             de strãlucire
    realã si completã,
    deja pe veci a mea,
    salvatã chiar din visurile mele.

 Traduceri de Cristina Popa