Rodica POPEL Femeie
Tu, femeie stai ca o luntre
La mal
pe nisipul înghetat vine dimineata
cu mîini subtiri ca un picior
de păianjen
Cum te strigă acum?
Cînd ai văzut totul
Sătulă de somnul adînc
printre alge
Cum te mai adoarme acasă
Unde nu este acasă
Unde nu ai pe nimeni
Cu creierul tău obosit
Cine mai are nevoie de tine!
Cine stie… poate-ntr-o zi
Vei prinde din zbor o flacără
Care te va arde…
Calul
Calul alb, calul negru
în genunchi
prin iarbă înaltă.
Calul alb, calul negru
respirînd tristetea
întîmpinării.
Calul alb, calul negru
înhămat la Steaua Polară
nădusind
într-o casă înaltă.
Ca un punct
Ca un punct te faci
Ca o roză
n-ai trăit niciodată cu mine
chiar acum, cînd se-nserează
m-astepti în cuvinte cînd scriu
Ca un punct te faci
pe dealul surpat
Ca un punct miscător
depărtat.
Ca o zăpadă
Cum te va chema noaptea
Cu buza ei umedă de rouă
Cum se va prelinge luna
Ca o zăpadă
pe urmele tale
Cum te va striga
năstrusnica pasăre
cînd din întuneric
cînd din lumină
Cum o să te astept
În iarba ce bate
din săbii
Vai, călătorule
unde ne vom opri?
