Poezia – Casa Fiintei

Atît să umpli vietii paharu-n orice zi
ca si cum ar fi prima si ultima ar fi.
Iar ziua care vine primeste-o ca pe-un dar
de-un înger cîstigată jucînd cu Domnul zar.

            *
Dacă n-avem răspunsuri e pentru că nu stim
ce să-ntrebăm viata. De-am fi însă o floare,
am întelege, poate, că orice întrebare
un singur răspuns are: a fi este sublim.

            *
Noi, Doamne,-am deschis vietii căi pînă-n vesnicie,
nenumărate sanse prin cînt dăm Frumusetii.
Închide, Sfinte, calea, cea spre nimicnicie.
Nu-nveti din Cartea Noastră si-un drum etern vietii?

            *
Un ritual e totul de-a sîngera frumos.
Viers sîngerează lira, iar frezia mireasmă
si lacrima lumină. Sus pe catapeteasmă
cu stele sîngerează al Domnului prisos.

            *
Cînd Femininul Vesnic în el ne-a absorbit
si devenim substantă din Poezie Vie,
zvîrlit din piscuri, timpul salt face-n vesnicie
si, fulgerat, tot cerul în noi e mistuit.

            *
Cît esti în lume oaspe, norocul ti-l pricepi?
Că ritmul viată-moarte si tu îl reîncepi?
Că strîngi pămînt si ceruri în scoica unui eu
si-n ea ca pe o perlă îl nasti pe Dumnezeu?

           



            *
Există vieti tesute din razele de lună.
Lumină din lumină – un ochi cum le-ar zări?
Si-s ca un cînt de harfă, cu strune care sună
atît de-nalt că numai în cer s-ar auzi.

            *
Nu-ti încropi din zdrente întîmplătoare-un eu.
Zideste-te din zboruri de flăcări si măestre.
Deschide-adînc în tine spre Cel Dintîi ferestre.
Atîta ai viată: cît esti în Dumnezeu.

            *
Deplină e Fiinta. Neantul, n-aveti teamă –
bolnav de existentă, – în veci e-n agonie.
Cum unei flori mireasma extaz îi dă si ramă,
el din fiintă naste s-o facă si mai vie.

            *
Cu litere de flăcări am scris a Vietii Carte.
Trăit-am sus, pe creste, extazul pur de-a fi.
Si dacă-am fost si jertfă, eonul meu va scri
cu slove de văpaie – în Domnul, mai departe.

Home