I N E D I T
Al. PINTESCU
Hemiciclu
*
Domnule Roua,
ai îmbracat o haina noua
o hlamida asortata cu floarea de palamida
iar la butoniera – un scarabeu de aur platinat
se topesc damele cînd te privesc – firesc si livresc –
cum calci seraficele flori de papadie
(vai mie, voi tine secretul pîna la chindie!)
îti vine bine si mantaua cea noua,
domnule Roua,
cumparata de la un hohol si atîrnata pe hol,
îi zise Matraguna agrementîndu-si c-un surîs
Minciuna…
Doar Aurora tinîndu-si de mîna sora
i-a dat ziua buna în limba sparta
– învatata de la o Mînatarca –
si niste flori de cîmp i-au mai dat binete
risipindu-si surîsurile prin ostrete.
*
Domnisoara Matraguna,
îti zic ziua buna – ce bine-ti sede –
pe tapsanul cel mai verde din brocart
si brotacel cu mindeanul subtirel
(mînca-l-ar mama pre el!?)
cu mijlocul de inel:
mai adasti în primavara pe aici, la noi,
în tara, pentru ca pe vînt de astre
sa dispari vederii noastre
catre alte zari maiastre
cu austru si cocoare
catre MIAZA ZI DE SOARE
ori pluti-vei, cum se spune, pe-un taciune
si-un carbune, drept spre Soarele apune
catre alte zîne bune?
Dar iubita Matraguna, fii te rog asa de buna
spune viforului sa steie pe tapsanul
cu curmeie, catre noi sa s-obrinteasca
precum flacara din iasca, zîna buna, Matraguna:
si mai spune, tu, la luna, apele sa nu le-nhate
catre tarmuri cu becate
nici cu sfori sa nu le-nhame ca sa cînte
alte game ori sa prinda curcubee
ca pe zmee pe alee, Domnisoara Matraguna
fii mata asa de buna…
*
În lumea asta mare, nebun fara credinta
în care fiecare se misca – un robot –
eu cred ca înca totul mai este cu putinta
eu cred ca înca omul nu va muri de tot;
chiar daca drame mai sînt azi cu putinta
drame ale bucatariei sau chiar si de alcov
eu am aceasta taina, fireasca mea credinta,
– emaciat de suferinta – ca omul, ca un astru,
nu va pieri de tot…
Pe marea cea de patimi plutind spre nefiinta
‘n corabia cea beata si fara matelot
chiar fara nici o sansa de-a se numi fiinta
eu înca am credinta: nu va muri de tot!
Atîtia buni prieteni s-au dus spre zari albastre
atîtea dulci iubite s-au înstrainat de tot
înstrainat de lume în visul meu fantastic
precum un ins din gloata ce-i paria, ilot
eu spun cu-ncredintare: nu vom muri de tot!
Ceva o sa ramîie – o geana ca o boare
o dimineata tandra vestind un asfintit
în care sa re-nvie si visul meu netot:
ca-n dulcea Românie, Poetul, Poezia,
nu vom muri de tot!
*
algebra cea mai simpla o-nveti precum Isus:
cu doi necunoscuti de-atîrni în pari
oricît te-mparti tu lumii, cîtu-i mereu impar
iara produsul pare tangent la cosinus
oricît ai vrea ca vremea, durata, ca si ritmul
sa le pui în paranteze ca pe-un binom la patrat
cum îmbelciugi în beciuri vinarsul la pastrat
tu stii ca-ti trece vremea, c-asa e algoritmul
iar printre vechi formule si etajate fractii
te pregatesti, sperjure, de marile efractii…