Petrus ANDREI



 
 
 
 
 
 
 


COGITO...

în drumul meu spre transcendentã,
Alunecos, abrupt si greu,
Merg din esentã în esentã
Ca sã mã luminez mereu.

Si gîndul mi-i melancolic
Si totu-n jurul meu e trist
Iar bucuria-i nostalgie:
mai curge încã mai exist!

O lume ce dezamãgeste
Si care fuge de-adevãr,
Cu spiritul care doreste
Se trage permanent de pãr.

Nu poate nimeni sã m-asculte
Iar adevãru-i îngropat,
Povara de suit pe munte
Ajunge de nesuportat.

Au singur mi-s dusman anume,
Cãlãu si victimã tot eu,
Iar pentru Rãul tot din lume
Nu e de vinã Dumnezeu.
 

RUGACIUNE

Deznãdejdea prinde gurã,
Apa vie-n puturi seacã,
Din eresuri si naturã,
Prigoniti, cocorii pleacã.

Doamne, lasã-mi visuri încã -
Lumînãri aprinse-n cale -
Sã cioplesc si eu în stîncã
Templul bunãtãtii Tale.

Lasã-mi sufletul sã simtã
Valul dulce al iubirii,
Mã alinã si m-alintã
Cu aripa nemuririi.

Fã-mã pulbere de stele
Ca sã luminez în beznã
Toate gîndurile mele
Si catifelata gleznã.

Fã-mã pasãre-n furtunã
Sã-nfrunt ploile si vîntul
Si, cînd fulgerã si tunã,
Tie sã-ti aud Cuvîntul.

Fã-mã paginã de carte
Sã dezmierd si s-aline
Pe cei dragi, rãmasi departe,
Cînd si-or aminti de mine.


Home