Stîlpi de luminã
în casa poetului
în zbateri de fluturi
va dãntui tãmîia
precum un orizont al heruvilor.
În prag, Rafael,
odihneste aceastã dimineatã
cu puterea îngenuncherii sale.
Rãmãsitele profetilor
qumranic
sting deznãdejdile.
În fiecare val seminte de luminã
tãgãduiesc un nou început
spre întelepciunea Învierii.
În grãdina Bucuriei
Lumina
dã sens
Rugãciunii,
Rafael.
Cînt
Pace-n cuvinte
vreme de miere
Duh sã-nvesmînte
o nuntã subtire.
E nuntã-n Poem
si ca-ntr-o livadã
Neumbra dã semn
Cã vrea sã ne vadã
Cum soarele vede
în lacrimã cerul
si tu, Rafael,
colindã-mi tot cerul!
Bucurie
Scriu
cu fata întoarsã
spre tine, Bucurie.
Tu cresti
în loc de primãvarã
pe umerii cuvintelor mele
urmãrindu-mã cu atîta neînserare
în casa de oaspeti
din lacrima sîngelui.
Mã simt cristal rãscopt
în miezul tãu, Bucurie!
