Jean PELLERIN

Enorma doamnã cîntã...

Sã intru-n Pleyel? Fi-va festin instrumental?
Ce o sã facã doamna cu vajnicã alurã?
Îsi drege glasul, iatã, bombîndu-se-n armurã
În vreme ce fixeazã c-un ochi un punct astral

– Iar cu celãlalt hîrtia, gest artificial –
Ea cîntã. Primãvara? Frenetica naturã?
Pizma-i de ne-nteleasã femeie prea maturã?
Putin importã! Totu-i frumos, substantial.

Nota finalã urcã, se-aseazã, se impune.
Bufetul, între acte, face oferte bune.
„Dupã concert?... – Ei bine, vin douã clavecine”.

Aplauzele sãlii se prelungesc intens
Fãcînd sã nu se-audã frufruul ce provine
Din sînii strînsi în cupa corsajului imens.


Cotidiene

Asa-i, as fi putut si eu
    Sã fabric elegii.
Îmi amintesc însã mereu
    Ilustrele-mi orgii.

Ci, la Paris, as vrea sã scriu
    Exotice romane
Cu hurii ce pînã tîrziu
    Danseazã sub coloane

Picta-voi ape, cer si port,
    Deserturi fãrã zare,
La ora gri cînd Paris-Sport
    Se strigã-n gura mare.


Noaptea de aprilie

Nu am crezut o clipã c-as fi Musset, cumva,
Scriu multe versuri proaste, eseuri tot asa.
Pe rafturi mi se zvîntã un sfert dintr-un roman,
Dar ce înseamnã, Muze, sãrutul vostru-avan?
Veti auzi cuvinte dictate iar si iar,
Joc jalnic!
    ... O, rãgazul sub ulmul solitar
Asemenea esarfei ce fluturã ca-n vis

Traduceri de Ion ROSIORU