* * *
Plutim pe-o infinit de-adîncă apă –
doar noi cunoastem crinul – pur adaos !
Si-n templul orei, păsări au să-nceapă
sobor de nuntă-ntr-un cristal drept naos...

În cristalul si-n apele ochilor...

Nouri coboară în lupi, la marginea serii,
devorînd astrii mei de marmură.
Plouă cu-argint din candele de Cogaion
peste suflete-acoperite cu frunzele lunii –
acea lumină inversă există oare,-n abisuri,
unde semintele să-ncerce curcubeul de seară ...?

Fată si revers cu însemnele pasilor lăsati
de păduri si de păsări în cristalul
si-n apele ochilor mei:
îndemn să musc fructul
pînă-n lacrimă, la marginea serii ...!

În apele Zoriei cum floarea de nufăr...

Melcii îsi suie casele pe roza soarelui, în Zoria,
Iubito, rod lunecă în fiinta noastră, între oglinzi,
pestera mea-i violată prin steaua ta –
si doar cu crinul pîntecul ti-am atins:
mîngîie-mi ochii, Iubito, cu iarba soarelui, cu degetele tale –
fiinta noastră înoată în apele Zoriei
cum floarea de nufăr !

Ape mi se dezbracă de coroane-n seară...

La umbra lacrimei eu mai astept,
cerbii îmi sînt legati cu marmură de suflet,
ape mi se dezbracă de coroane-n seară
si-i răsăritul meu nou chip fîntînii –

căci grîul încolteste-n margini de-ntuneric
si-n Casa-Curcubeului intrăm spre nuntă...

Dorul de cer

Fluturi selenari
în arcul zăpezii:

Doamne, ce templu !

Purificare

Pietrele, în ape,
ca niste ouă reci,

cresc din lumină.

Ape vechi, ogivale...

... parcă din nou, din peretii camerei,
mă privesc portrete necunoscute, prăfuite,
priviri difuze, agere, mistuitoare –
urzeală din inimi fără bătăi îndoliate,
pendulări aprinse
din guri care n-au cunoscut sunetul,
aroma si smaltul pierdut,
păsări
înnoptate regal,
năpăstuite de ape vechi, ogivale ...

Vărsătorul de Apă

1
Sînt zeul de apă –
oglinzi aburesc între mine si moarte,
argintul zilei lăsîndu-l drept vamă
pe diagonalele-nfrunzite-ale muzicilor;
simt rîuri si fluvii cum tîsnesc si cum curg
printre rădăcini de aur, de fildes,
prin gurile de rai ale pămîntului;
simt ploile cu fluturi de fulger,
cu trîmbe de-ozon si seminte,
cum revin si se revarsă hohotind
în golul din mine,
printre spicele cu capete de om,
printre rochiile de mireasă ale aburilor...

2
Îmi aflu pat peste nunti din abisuri,
mă aflu cu ochiul deschis spre imperceptibile-nalturi –
si cerurile-si stiu oglindirile-n mine;
ani cu sori de trei zile colcăie-n arterele mele,
poporul infinirii petrece-n incintele mele,
valuri de vieti se-nspumează în barba-mi;

printre blînde meduze, printre sepii,
nu aflu clipa odihnei, că-i moarte în clipă...

3
Sîntal imperialelor sfere.
Lotusii triumfului îmi cresc din coroane.
Molecule-idei se-nfiripă-n tările mele
cu nenfrîntele ostiri ale Genezei;
oriunde, întotdeauna,
de-mi schimb pozitia, steaua de aur,
de stîmpăr amieze, de-ncearcăn tot focul
si aerul lumii-n cascade-l purific,
în muzică nouă celestelor treceri,
puntea luminii ce sîntdintr-o sferă într-alta
mirifice nunti celebrează...

N-ai coborît sub casa-apelor...

Nu crezi în muntii ce trec
pe sub pîntecul pestilor,
n-ai umblat între rădăcinile rosii,
nu stii înflorirea,
asedierea trandafirilor pe sub trotuare, în jos;
n-ai coborît sub casa-apelor, nu chemi
împărati nebotezati ce-ntunecat-au raiul,
cu mărgeaua ascunsă sub limbă,
în aur – în lalaurul cel prins
deasupra pesterii orizontale
cu fata sfîsiată
de-un hanger muzical –

si ochiul pe nisip se dilată a crede
într-un cîmp cu păsări printre rădăcini,
cu zboruri din aerul de sus,
pe verticala năpădită de apă si trandafiri.