POEZIE AMERICANĂ CONTEMPORANĂ

Alice NOTLEY
(n. 1945)



 



Sotia lui Ted Berrigan pînă la moartea acestuia, în 1983. Scrie o poezie profund influentată de imaginile desertului californian, unde s-a născut, tratînd obiectele lirice într-o manieră accentuat picturală, neezitînd să adopte poemul de largă respiratie ca formă predilectă de expresie. Volume de versuri: Margaret & Dusty (1985), Sorrento (1984), Waltzing Matilda (1981), When I Was Alive (1980).

Flori de la poalele dealurilor & din văile muntilor

Mila e iute, pătrunzătoare
& extrem de aromată. Mici
capete galbene la sfîrsitul verii.
Dragostea & ura sunt
delicate & parfumate.
De jur împrejur un disc galben.
Gloria se găseste de-a lungul tărmurilor
intonînd „Mă voi schimba doar în moarte.”
Sinceritatea are frunze fragile &
usoare asemenea penelor. Demnitatea e
aromată & seamănă cu o mică
unghie maronie. Frunzele
ascunsei demnităti sunt tăiate adînc;
un artist si inventator american
din veacul XIX. Sir
Thomas Campion înfloreste în iulie
în roz cu petale crestate. Cel mai fin
gin are gust de prezervativ albăstrui, dragii de
Maria & micul Isus au găsit
adăpost în Egipt, în gin.
Ascuns vederii în
Lătratul arborelui de scortisoară
o lumină se tot aprinde & stinge,
orbeste, fluieră. Aducerea aminte
e cea mai parfumată dintre toate, dragostea are culoarea
cea mai intensă de roz, curajul
e gri-verzui sălbăticindu-se.

 

După Tsang Chih

Am crescut într-un orăsel din Desertul Mohave.
Băietii nu vroiau să mă atingă, pe mine, care mă prăpădeam de dorinta de a fi atinsă,
            fiindcă eram citez
Prea desteaptă. Lucru la care soferii de camion nu se gîndeau atunci cînd
         se uitau si făceau cu mîna
În drumul lor spre oras, în drumul către Lumea mea.

 

Home