Traduceri de Crista MELK
PREMIUL IBEROAMERICAN DE POEZIE „PABLO NERUDA”

Premiul ibero-american de poezie se acordă în fiecare an si a fost instituit începînd cu anul 2004 în cadrul manifestărilor nasterii marelui poet, laureat al premiului Nobel pentru literatura Pablo Neruda. Chiar anul acesta este sărbătorit aproape în toate lumea cei 100 de ani de la nasterea poetului. Pentru a perpetua memoria lui Pablo Neruda se fac multe activităti, printre care si acest Premiu caree anul acesta a ajuns la cea de-a cincea editie, fiind cea mai înaltă distinctie pe care statul chilian o acordă unui poet ibero-american.
 Se întelege prin spatiul ibero-american, acel spatiu lingvistic, si mai ales limbile castiliană si portugheză; este necesar de mentionat că în majoritatea tărilor sud-americane limba castiliană este ceea ce ibericii numesc spaniolă, printr-o hotărîre drastică ce nu corespunde spatiului lingvistic, deoarece rămîn în afară o serie de limbi vorbite în Spania, precum catalană, Euskadi (bască), galego (galitiană), valentiană. Deci, acest premiu are la bază limbile castiliană (Castellano) si portugheză, denumirea de spaniolă, ca limbă, este o problemă care nu a fost clarificată nici pînă acum...
 Pînă acum au fost distinsi cu acest premiu, ce cuprinde suma de 30.000 de dolari, si o editare ulterioare a operei: Jose Emilio Pacheco, Mexic (2004), Juan Gelman, Argentina (2005), Carlos Geman Belli, Peru (2006), Fina Garcia Marruz, Cuba (2007) si Carmen Berenguer, Chile (2008).

Carmen BERENGUER

Desigur, poezia chiliană se mîndreste cu o asemenea distinctie, care anul acesta a fost acordat pentru prima dată unui poet chilian, mai precis unei poete chiliene.
Poeta se bucură de o mare popularitate în Chile, si nu numai în cercurile literare, este o femeie care a adus o mare contributie, asa cum spunea si comisia de decernarea premiului (alcătuită din eseistul mexican Carlos Monsivais, academicianul francez Alan Sicard si academiciana Soledad Bianchi din Chile, si ministrul culturii a guvernului chilian Paulina Urrutia), pe actul premiului, argumentînd acordarea acestei distinctii poetei Carmen Berenguer... „pentru îndrăzneală în tratarea limbajului, prin modul în care reprezentarea femeilor iese la iveală în realitatea socială si pentru că aduce o privire distinctă violentelor si contradictiilor contemporane”.
Carmen Berenguer născută la Santiago, în anul 1946, lunga ei traiectorie include cărti ca Bobby Sand lesina pe zid (1983), Urme seculare (1986), Te-ai născut însemnat (1999) si Marea vorbă (2002). A editat revistele Foia pentru ochi, 1984; si La capăt,1986. În anul 1987 a organizat primul Congres al literaturii feminine. Versurile sale au fost editate în mai multe antologii. În anul 2003 prezintă la Congresul National (parlament) documentarul Delict si trădare (discursul femeilor în politica si arta). Opera sa nu se limitează doar la poezie si critică ci se extinde spre arta audio-vizuală de performantă. A fost tradusă în limba engleză, suedeză, franceză, iraniană. S-a bucurat de bursa Simon Guggenheim.

Într-un interviu acordat cu prilejul decernării premiului ibero-american pentru poezie Pablo Neruda, a răspuns la întrebarea ziaristului revistei PUNTO FINAL, Alejandro Lavquen:
– În poezia dumneavoastră este prezent în mod marcant angajare socială. Considerati esential acest lucru în opera dumneavoastră?
– Vreau să vă spun că există o uriasă dezinformare premeditată în poezia mea. Ba mai mult tirajul cărtilor în epoca obscură abia era de 200 de exemplare. Atunci, ceea ce se spune în mod tendentios este că eu vorbesc despre societate, ca si cum literatura n-ar face parte din societate. Am să vă spun ceea ce este interesant în poezia mea în concordantă cu exegeti din domeniu: Poezia mea este polisemică si limbajul este premiza, subiectele mele sînt mereu iubirea ce respinge josnicia acestei lumi si că în acea textură clară a limbii mele, între acele teme ce nu sînt păcate pentru pocăiti: foamea, strada, amorul, femeiescul, nedreptatea, înfrîngerea, trec în liniste prin acel „între” a te destrăma si a te rearticula. Se spune: că descriu si în acelasi timp scriu, întelegeti dumneavoastră acest lucru? Sînt puntile mele, există un vers în ultima mea carte Mama Marx în care se spune: „Puntile mele sînt desenele orizontale si pe ele scriu, cu ajutorul lor scriu”. Vă recomand să recititi pe poeti nemuritori ca Vallejos, Neruda, Mistral, Safo, Catulo, Ruben Dario si mai ales pe Jose Marti, si cîntăreti mai actuali, Martirio, Imperio Argentina, Tania Libertad, Damaris Calderon si Maha din Valdivia”.

Este limpede că autoarea este o persoană incomodă aproape tuturor si pentru a oglindi aceasta ...
– În opinia dumneavoastră Ce îi lipseste statului Chile că să fie o tară pe deplin democratică?
– Să fie înlăturate de la asa zisă „democratie” ipocritele si pocăitele legi. Si să fie derogată Constitutia lui Pinochet.
– Dar la întrebarea ...Ce a însemnat pentru dumneavoastră obtinerea acestui premiu ?
– Un mare stimulent ce-i acordă demnitate activitătii mele zilnice de a mă aseza să scriu si să slefuiesc pana. La această atitudine pe care m-am impus-o, fie că tună sau se dezlăntuie un taifun, adică indiferent de situatii continua să-mi dea plăcerea de a găsi cuvîntul potrivit la locul potrivit, care să justifice stilul pe care mi l-am impus. Înseamnă o satisfactie vis-a-vis de noptile pierdute unde eleganta strălucitoare a unei imagini reuseste să interactioneze cu ratiunea. Vi se pare putin?

Redăm două lucrări de ale sale în care se poate mirosi amestecul poeziei cu traditia populară, cu mahalaua, si de asemenea o constantă prezentă a luptei pentru echitate si mai ales lupta pentru egalitate femeilor fată de bărbati. În Naciste pintada (Te-ai născut pătată) – poezia în care face aluzii la viata necunoscută a marilor orase, precum Valparaiso, Santiago, Concepcion, a lumii prostituatelor, a lumii interlope, a unei fete din Chile ce nu vrea sa fie arătată, si care totusi există, ca si Huellas de siglo (Urme seculare) ce afirmă tematica poetei, folosind ca subiecte viata oamenilor simpli.

 

URME SECULARE

1.
Chimia e bună la toate,
chiar si pentru a sterge pete istorice

2.
dacă Dumnezeu îmi zice Salut!
eu îi răspund:
si tu unde erai,
înainte ca iadul să fi înfulecat totul
dîndu-si un copios ospăt?

3.
Si în ziua cea de-a saptea
ai creat omul
într-o asemănare a ta
cu milioanele.

4.
Eroii sînt de cumpărat
ca să nu fie lăsati singuri
în tărînă.

5.
Toti vorbesc de persecutări.
pe mine nu mă urmăreste nimeni.
nici măcar un îndrăgostit. Mă urmăreste

6.
O doamnă de două sute de ani,
poartă o istorie aruncată la gunoi
cu o floare în mînă.

7.
Cupole cupole
cupole cupole
si eu mereu sub ele.

8.
Androidul a ajuns pe Insula Pastelui
luase loc pe un totem
în asteptarea viitorului potop.

9.
Ce mare curvă este războiul
obligat să se destrăbăleze:
omul este cel care plăteste.

10.
Marilyn, cea mai frumoasă
spune un tînăr
aruncîndu-se în văzduh
ca un Superman.

11.
Janis Joplin a lăsat o depesă:
orgasmul este slăbiciunea secolului.

12.
Dumnezeule esti stăpînul atotcuprinzător,
a milioane de suflete rătăcite

 

TE-AI NĂSCUT PĂTATĂ

 „Să vină corbii, Chile este o mare afacere. La noroc, domnilor, alergati cu toti, căci încă mai rămîn firimituri pe masă”
 Vicente Huidobro

RUINE

Noaptea nu este noaptea ideală
nici cea romantică a cîntecelor versalliene,
nici trilul păsărilor în zori de zi.
noaptea novelei triste, este cînd luminile sale
se sting si apar umbrele criminale
la colturile barurilor, caselor,
la picioarele patului, dedesubtul cearceafurilor,
pe culorile mobilierului, pe opacitatea
lemnului, pe spate tablourilor, sus pe dulap,
în unghiurile scării
în această carte,
în mijlocul acestor pagini,
în zîmbetul tău tremurat, în acea oglindă a băii,
pe pieptăn, în mirosul costumului tău,
pe tăcîmul mesei, pe cutiuta muzicală,
în ciorapii a unei nopti vechi,
în valiză,
pe pagina din mijloc,
cu candoare, în ghiveci cu flori;
pe detaliile tesutului,
si pe batista tărcată, pe fotoliu Bauhaus,
pe tabloul Fridei Kahlo, pe portretul revistelor vechi
pe farfuriile cu mîncare, cu charquican si cu luche1,
În jocuri de lumini ale pomului de iarnă, pe paharele cu vin, pe
castronul pentru punci, de apiao si pajarete2, pe vestea albastră,
pe inel, pe colierul în jurul unui gît, pe cercei,
pe jos la bucătărie, în frigider,
pe scaunul de paie, în ibricul de cafea,
în zaharnită, pe magiun,
ca si sus, pe lîngurita de ceai,

Milieuri de vară pe biblia latinoamericană,
în cîntecul cîntărilor, pe cartea lui Job si Ieremia.
pe pagini desprinse, chiar aici,
pe firul din mijloc,
este ceva care îmi provoacă greată!

Au pereti, au pereti albi, au garduri, au cîini
furiosi după garduri, au piete, au Malls-uri, au clădiri din
sticlă, au clădiri noi cu mai multă sticlă pe care se oglindesc
nori negri, au totul nou, au comunicatii, au celulare,
au politie, au politie nouă, au masini noi, au pături
noi, au usi noi, ferestre noi,

 «Chile apare ca un cal urias mort, întins pe sesul anzilor
 sub o mare agitatie de corbi».
 Vicente Huidobro
Stepe si ruini,
pe esente aromatice,
pe scapular,
pe inima sacră a lui Iisus,
la întrarea în casă,
pe poster psicosis-ului,
în cameră,
pe muzică lui Bella Bartok,

Pe afisul schiopului Diaz,
pe cartea postală a indianului,
pe fata lui de sudaca,3
în acesti ochi de chinez,
sub toate acestea, pe vîrfuri,
precum nimic, pe iconite, pe lup,

Au metrou nou, au bănci noi,
au garduri noi, au securitate nouă,
au o nouă teamă, au un altfel de mîncare,
au un alt mod de a face foame,

Cu toate acestea,
cînd te culci,
cînd te scoli,
cînd te uiti cu coada ochiului,

Cînd fixezi privirea,
cînd te apropii
cînd vorbesti,
cînd taci,
cînd sari,
cînd te întorci dimineata
după o oră,
cînd te apleci
cînd transpiri,
cînd rezisti,
cînd urli,
cînd toate acestea,

 «Poetul englez a spus cîndva: Ceva miroase a putred în Danemarca»,dar noi, si mai nenorociti decît el, sîntem obligati să spunem:
«Totul miroase a putred în Chile».
Vicente Huidobro
La orele sapte seară, cînd nori rozalii se duc spre apus,
orasul este parcurs într-o singură directie: în sus. Se
lasă să se întrevadă o intentie, o idee pretentioasă în spatele tuturor acestora.
vrea să fie alegorică în constructia sa si mitică în nevoia sa
rituală. Nobilă pretentie de a fi un oras inventat,

 „Saracul Chile! O tară ce a avut ca unică industria uleiul
 fabricii Sfintei Filomene si savoarea prăjiturilor Antoanetei Tapia”
 Vicente Huidobro

După ce ai ascultat picăturile robinetului stricat,
după ploile din iulie,
după luna iulie,
după frigul,
după înghetul de iarnă,
după expedierea din iulie,
după scrisoarea din iulie,
după plăti de iarna,
după pielea uscată de după iernii,
după stirile din iarnă,
Irene Pavlova ESTE REGINA NOPTILOR MOSCOVITE

Seamănă cu Rusia,
seamănă cu Hong Kong,
seamănă cu Mayamicito4 din Bolivia,
seamănă cu Blade Runner,
seamănă cu prăbusirea,
seamănă cu după amiezi,
seamănă cu nori rozalii ai serilor,
seamănă cu o adevărată iarnă,
seamănă cu păianjeni babei,
seamănă cu un prieten vechi,
seamănă cu paltonul său gri,
seamănă cu chipul său arzător,
seamănă cu ceată,
seamănă cu săracii sudului,
seamănă cu săracii nordului,
seamănă cu săracii occidentului,
seamănă cu săracii estului,
seamănă cu acest oras,
seamănă cu acest colt,
seamănă cu acest gol,
seamănă cu acest abis,
seamănă cu această angoasă,
seamănă cu această insomnie,
seamănă cu acest vînt,
seamănă cu chipul tău,

Atunci iei un bromazepam,
iei un diazepam,
iei un tricalmant,
iei un alprazolam,
un lorazepam,
Benzodiazepine,
Fluoxetine,
Elexirul fericirii,
iei totul,
mănînci de toate,
vorbesti de toate,
înghiti de toate,
si în mijlocul săptămînii,
pentru simturile, marocanilor, columbienilor,
 paraguaienilor,

Si apare ca printr-o minune desertul înflorit,
si cuvîntul (NU de ananuca galbenă si de ananuca rosie,5
se întrezăresc flori de tei ai cîmpului catifelat, amestecîndu-si
 cu plete îndrăgostite; gheare de leu, Diego cel al noptii si
mîndrele, iarbă ghetii, înconjoară diadema preotului, ciulini albi,
floare minerului, si fuczi, laba huanacului6, nalbe, renine si
cactusi, albăstriori, măicute si păsărele, A ATINGE)

Cred că are de a face cu uitarea,
cred că are de a face cu o mamă moartă,

Seamănă cu orasele ascunse din Peru,
seamănă cu orasele mizere din Argentina,
seamănă cu orasele bidonvile (fabele) din Brazilia,
seamănă cu South Bronx din New York,
seamănă cu Blade Runner,
seamănă cu prăbusiri,
seamănă cu ochii ce ies printre măstile din Chiapas,

Cu toate acestea,
cînd te culci,
cînd te scoli,
cînd te uiti cu coada ochiului,
cînd fixezi privirea,
cînd te apropii
cînd vorbesti,
cînd taci,
cînd sari,
cînd te întorci dimineată
după o oră,
cînd te apleci
cînd transpiri,
cînd rezisti,
cînd urli,
cînd toate acestea,

Si dincolo unde inventarul nu reuseste să mai spună:
seamănă cu cartierele mărginase din Los Angeles.
Acolo au asasinat pe Sal Mineo cu o lovitură de cutit în inima.
Seamănă cu închisoare din Chorrillos din Lima, unde tin închisă pe
Sibila Arredondo văduva lui Jose Arguedas.
Seamănă cu chipurile femeilor bătrîne ce strigă AIMARA7
legate la steagul Boliviei din La Paz.
Seamănă cu femeile iesite la pensie ce ies la soarele din parcuri.
Acest oras ieri parizian, alaltăieri spaniol, are în mod pătrunzător o
intentie modernă de oras, după modernităti.

NOTE:
1. Se referă la două feluri de mîncare traditionale ale sudului chilian, avînd la bază alge marine
2. Apiao si pajarete diferite feluri de punci, traditionale din sudul tării
3. Sudaca denumire jignitoare cu care unii spanioli numesc si se adresează persoanei sud-americane, sudaca prescurtare de Sud-americano de caca (sud-american de rahat)
4. Un sat în Bolivia, Cochabamba
5. Ananuca floarea tipică a nordului chilian, numele său provenind de la o tristă istorie  de iubire, fiind si o legendă.
6. Huanaco sau guanaco este unul dintre cei patru camelide ale Americii de Sud, trăieste  pe poalele Anzilor din Peru pînă în zona sudică din Chile. Se zice ca Lama se trage de  la guanaco.
7. Aimara locuitor băstinas din zona lacului Titicaca între Peru si Bolivia.

 

Prezentare, traducere si note de Mario Castro NAVARRETE