Tudor NEGOESCU

Păsări fără întoarcere

Desi s-a anuntat falimentul metafizicii,
tu continui să arunci în Dumnezeu
cu mărul tot mai putred
al lui Newton,
să-ti scoti amintirile la mezat, încoltit
de creditorii toamnei, seara pe deal,
cînd umbra îti picură în suflet
ca o moarte amînată
a luminii,
să-nchiriezi steaua singurătătii,
ca pe-o vilă de lux, un Titanic
scufundat în cerneala simpatică
a uitării,
să proclami spatiul acesta gretos
al cuvintelor si al tăcerilor,
regele Lear al marilor
trădări.
Ca un copil închis în casă,
privind printre gratiile albastre
ale cerului,
tu continui să proclami clipele
 păsări fără întoarcere.

Pregătirea de luptă
(poem paradoxist)
lui Florentin Smarandache

Priveste negrul din alb,
Priveste golul din plin,
Priveste moartea din viată
Ca pe un dulce chin!

Iubeste ura dusmanilor,
Îmbracă-le despuierea
Cînd ei mănîncă albinele
Si lasă deoparte mierea!

Urmărire generală

Se holbează la mine
timpul,
mă măsoară, tîmp ca un
oligofren,
i se scurg balele, pofticios.
Se holbează la mine
din pendula moartă
a bunicii moarte.
De cînd m-am născut,
Tu m-ai dat în urmărire
generală
la toate vămile pustiei.
Doamne, m-ai dat pe mîna
timpului,
agentul Tău secret!

Prin grădini suspendate

Visai la tărmuri albastre, ca la niste
adrisanti vesnic necunoscuti,
asaltati de scrisorile spumoase
ale valurilor.
Ca un melc te prelingeai pe burta
albastră a cerului,
holbîndu-te la lumea
de dincolo.
Visai la grădini suspendate pe
spinări moi de mosc si vanilie,
pe pîntece tari de fecioare.
Motor rablagit, cu ardere în o mie
si una de nopti
pierdute,
mai prostisesi încă o noapte,
promitîndu-i în locul tău un înger
suav,
de încredere,
un înger antialcoolic!
Prin tunelul oranj cineva începuse
să deseneze cercuri perfecte
cu mîna ta.

Prin tunelul oranj vedeai îngerii
în halate albe, stropite cu
sîngele tău gros, de mult dat
la casare.

Iesirea din labirint

Detinutii, în grevă, bat cu lingurile
în gamele de aluminiu:
iar li s-a redus ratia de pulpe
gonflabile,
amnistia promisă a sucombat
 în somn…
În canale, schimbul de mîine,
mînjii murdari ai viitorului, asteptînd
lumina ca pe-o transfuzie,
sug la tîta aurolacului.
Pentru ei, moartea e o sărbătoare
mereu amînată, lacrima,
o valută depreciată…
Închis în labirintul prăfos al orasului
ca-ntr-un sac de aspirator, strig
către Tine:
– Arată-te, Doamne, pe acoperisul
Casei Poporului,
să moară de ciudă mortul de Nietzsche!
Tu îmi spui că într-o zi voi vedea,
dar pentru asta, va trebui să urmez supus
firul de iarbă al Ariadnei
firul izbăvitor ce mă va scoate
la Lumină!


Premiantii ratării

Din vechi resorturi ruginite
îmi lansez spre tine, îngere,
cocorii de hîrtie ai plictisului,
ai disperării,
rachetele mele fără nici o
rază medie de sperantă,
de actiune –
premiantii ratării!

Culoarea libertătii

Ia-ti în primire cerul,
deratizează-l,
zugrăveste-l în albastru!
Aceasta e noua ta
libertate! îi spuneam eu
păsării,
în timp ce o îndesam
prin usa strîmtă a
coliviei.

Acrobat în cădere

Sînt un acrobat în cădere,
un kamikaze tatuat cu lacrimi
obscene –
arme secrete scoase
de la conservare,
sînt un Icar domestic cu aripi
mînjite de noroi.
Publicul isterizat mi-asteaptă
telenovela mărturisirii păcatelor,
multiple fracturi craniene,
caldarîmul fiind Judecata mea
de Apoi!
Trăiesc fiecare metru de abis
cu linistea vitei împinsă
în abator
si sper, si mai sper că, la impact,
lacrima mea se va preface
într-un airbag
salvator!