Jean-Bernard MOREU
Noaptea este rosie
Noaptea este rosie
sinele tăcerii,
muzica havuzurilor,
torentii, muntele,
seara cade pe mica gară,
sticlărie albăstruie a separării,
suvenire, prezentă,
depărtări, pretutindeni
întoarcere, reflexe,
rămuris de rîu,
noaptea este rosie.
Trenul merge,
fluieră,
împinge timpul
la hotarele cerului,
gîfîind în noian,
ti-amintesti acest hambar
vopsit în rosu viu,
fata amicilor nostri,
marea
învîrtindu-se în micul golf,
asculti mereu cîntecul ei
în noaptea rosie,
voi revedea vreodată ochii tăi,
spatele tău gol,
privirea ta sustine libertatea respiratiei reală a visului nostru,
sînt momente, iubirea mea,
în care eu mă simt încet ucis
cu cutitele verbului, limbaj călit în gheara de lumină,
inima mea sîngerează.
Noaptea este rosie.
Trenul aleargă
alarmînd fiecare oras
fiecare sat mare
cu lungi fluierături,
avertizîndu-le, cîntecul s-a pierdut,
orasele au adormit de-a binelea
toate refuzînd s-audă cîntecul de durere
chemarea tineretii lor
a dorintelor lor,
potolindu-se încet
trezind un ochi distrat
la fiecare strigăt strident
sfîsiind cerul vietii lor,
eu rămîn singur în trenul visului.
Noaptea este rosie,
am văzut ridicîndu-se, una cîte una,
fantomele reale ale acestui trecut,
parcurs prea repede,
una alteia făcîndu-si semne
pentru o luptă ce duce
la capătul acestui drum,
cînd sinele vor depăsi cerul.
Trenul îsi iese din minti pe sinele nebune,
acest vis fremătător
deasupra vidului
mă va reda realitătii,
trebuie să bati fierul cît e cald,
tu esti aici, în picioare,
în noaptea rosie,
în picioare, lîngă ziduri,
prea repede uzate,
dreptul de-a trăi,
această rană în coastă,
această scorbură în piept,
acest vid sub scoarta creierului
plin de flori esentiale;
pentru închisoarea mea...
lantul zilelor se-afundă
prin norii
acestei nopti solare,
noaptea este rosie.
În culoarele vîntului,
bălăbănite la malurile limbajului
traversînd viata;
Noi am prins trenul sufletului.
Din La Revue des Archers, nr. 2, martie 2002
Traduceri de Al. HUSAR
Noaptea este rosie
Noaptea este rosie
sinele tăcerii,
muzica havuzurilor,
torentii, muntele,
seara cade pe mica gară,
sticlărie albăstruie a separării,
suvenire, prezentă,
depărtări, pretutindeni
întoarcere, reflexe,
rămuris de rîu,
noaptea este rosie.
Trenul merge,
fluieră,
împinge timpul
la hotarele cerului,
gîfîind în noian,
ti-amintesti acest hambar
vopsit în rosu viu,
fata amicilor nostri,
marea
învîrtindu-se în micul golf,
asculti mereu cîntecul ei
în noaptea rosie,
voi revedea vreodată ochii tăi,
spatele tău gol,
privirea ta sustine libertatea respiratiei reală a visului nostru,
sînt momente, iubirea mea,
în care eu mă simt încet ucis
cu cutitele verbului, limbaj călit în gheara de lumină,
inima mea sîngerează.
Noaptea este rosie.
Trenul aleargă
alarmînd fiecare oras
fiecare sat mare
cu lungi fluierături,
avertizîndu-le, cîntecul s-a pierdut,
orasele au adormit de-a binelea
toate refuzînd s-audă cîntecul de durere
chemarea tineretii lor
a dorintelor lor,
potolindu-se încet
trezind un ochi distrat
la fiecare strigăt strident
sfîsiind cerul vietii lor,
eu rămîn singur în trenul visului.
Noaptea este rosie,
am văzut ridicîndu-se, una cîte una,
fantomele reale ale acestui trecut,
parcurs prea repede,
una alteia făcîndu-si semne
pentru o luptă ce duce
la capătul acestui drum,
cînd sinele vor depăsi cerul.
Trenul îsi iese din minti pe sinele nebune,
acest vis fremătător
deasupra vidului
mă va reda realitătii,
trebuie să bati fierul cît e cald,
tu esti aici, în picioare,
în noaptea rosie,
în picioare, lîngă ziduri,
prea repede uzate,
dreptul de-a trăi,
această rană în coastă,
această scorbură în piept,
acest vid sub scoarta creierului
plin de flori esentiale;
pentru închisoarea mea...
lantul zilelor se-afundă
prin norii
acestei nopti solare,
noaptea este rosie.
În culoarele vîntului,
bălăbănite la malurile limbajului
traversînd viata;
Noi am prins trenul sufletului.
Din La Revue des Archers, nr. 2, martie 2002
Traduceri de Al. HUSAR
