TINERI AUTORI
Gabriel Adrian MIREA

Primăvara de lapte

Primăvara, omidă lungă, grăbită
si-a lăsat ouăle după toate colturile,
cloceste cu gândurile ei
răstimpul Babii Dochii

Apoi din cojile crăpate ies deodată
aburi de lapte, aburi de viată,
oxigenul îsi creste compozitia din aer
cu un procent de frenezie.

Bârfeste migratorul păsăret
- visând la ospătul dat de marea omidă -
că primăvara s-ar fi încolăcit
rosie în jurul Soarelui...
Drept mărturie stă Apusul.

Ciripituri...
Plec dintr-un loc într-altul.
M-au prins nerăbdările
în aerul acesta de lapte.

 

Nicio

M-am trezit dimineata
într-o casă a mea goală,
doar cu un pat si în rest
toate lucrurile,
depresiile si modificările mele
dispăruseră.
M-am uitat afară
să strig ajutor
si vai! – nici geamuri nu mai aveam!
Privind mai atent
am rămas paf:
nu mai exista niciun bloc împrejur,
nicio masină, nici un câine.
Îmbrăcat asa, în pijama,
speriat de nimicul de-afară,
am năvălit pe scara blocului meu
Mai era doar un singur apartament,
al meu, în rest,
în locul usilor, în locul apartamentelor
găuri… pereti de prefabricate,
mucezi de iarnă.
Afară e-o câmpie de beton
spre orice parte m-as îndrepta.
Cerul începe si el să-si arate golurile…
În spate, blocul meu se moaie,
se diluează, dispare
odată cu ultimele idei de înăltime,
un plop singuratec, o stea rebelă.

Sunt o carne ciudată, înaltă
într-o lume plană,
o revoltă a monotoniei întinderii.
Cui să-i reclam toate disparitiile mele?
Mă simt… sters de o gumă.

 

 

 

Home