Miljurko VUKADINOVIC

 

Trilogie româneasca

 

Nota autorului despre Trilogie

O. Din secolul trecut, ma obsedeaza o idee de Nichita Stanescu despre pamîntul numit România. Din pacate si Marele Frate nu s-a prea descurcat cu aceasta splendoare pentru ca era atacat, urmarit, controlat s.a.m.d. si a iesit ceva metaforic, cioplit, sub puterile Lui, evident!

Chiar si eu am facut o placheta de versuri sub titlul în aceasta directie Kap rumunske krvi ( O picatura de sînge românesc ), în sîrba, în 1984, cîteva luni dupa moartea Poetului…

Bineînteles, aceasta legatura dintre scrisul si pamîntul natal e dorinta poetilor dintotdeauna… Amestecînd aceasta dorinta poetilor stramosi si lui Nichita, am ajuns la formula, acoperisul pentru aceste carti: Natura lucrurilor din România .

Aceasta faza a mea vine dupa un deceniu de apropiere cu destinul poetului. Primul: Eminescu (am publicat o carte sub titlul Eu, familia mea si Eminescu , 2004). Ultimul: Stanescu (s-a facut cartea mea Ma numesc Nichita , 2005). Cititorii stiu ca am facut-o, stiu ceva si criticii literari, dar eu stiu destul… Am ajuns natural în natura lucrurilor care e acum calea mea…

 

Omu Radu

– în limba româna, limba de circulatie universala, în universul românilor;

– în limba germana, limba de circulatie Schengen;

– în limba sîrba, limba unei minoritati din Balcani.

Cartea s-a nascut în toamna bucuresteana, printre prieteni si cunostinte, printre cîrciumi si restaurante de lux, si… mai ales, în curtea interioara a Muzeului Literaturii Române, unde eram cu totii Radu, Acel care traieste si în München si în Bucuresti, si unde se poate trai în Lumea de Azi, Acel din putinii români din diaspora care are si un Mercedes, bineînteles nou-nout.

 

Declaratie de venituri

Aceasta Carte nu vrea sa devina consolarea celui neconsolat, omului nostru risipit.

În Ea sînt catalogate niste situatii si secvente ce merita sa fie traite din nou. Traite si citite!

Ce merita nu este reproducerea fidela a ceea ce aparent se petrece în viata unui om (Radu) ca un tinut imaginar…

Sa privim prin gaura cheii spre trecutul Lui din perspectiva pe care ti-o ofera marea încurcatura a vietii Tale.

Radu e de aceasta data omul nostru risipit…

Nu poate evita cosmotremuratoare de a rosti ceva din copilarie, din (auto?!)izgonire, din ocolire si urcare, de lucruri mai putin clare – în stare de larva – în sfîrsit: nu poate evita mica publicitate.

Radu, si în aceasta carte ca si în viata nu poate fi înlocuit, prabusit, izgonit, sters…

Cafeneaua în care intri, cititorule, este de acest gen: cînd toate celelalte cafenele te înspaimînta pentru ca sînt închise, Aici e locul tau, în Carte…

 

Surplus de bagaj

Undeva pe glob este si

România unde

am trait pîna la Înaltarea

unui cizmar fara

cizma… Atunci,

 

suprafata acestui pamînt

era trista ca sufletul

meu. Ca un tren de

marfa de calitate proasta,

marfa, bre, care nu ajunge nici

odata la destinatie…

 

Sensul vietii înca necunoscut – ne era clari

ficat pentru ca era

pus la întrebare… Sin

gura solutie era sa intru

în acest tren de marfa

cu speranta copilareasca ca

se poate ajunge de

parte. Macar în Germania de

Vest. Unde

ai rude care

te asteapta…

 

Odrasla haosului ori

Mic tratat despre Betie în ziua de azi

Multumim si Tie, pentru ca am gasit

o sticla de vin românesc ca un supra-

vietuitor, ca un fel de recompensa –

recolta pentru ce

s-a petrecut…

 

Nu din aceasta pricina beau

de la dupa-amiaza pîna la amurg

bucurestean, de la amurg somnoros

pîna la mastile de 7 cruci si doua

cosuri (unul pentru Mine,

altul pentru Umbra mea!), pîna la

mastile cu 7 cruci (pentru

noi patru: Radu si cu Mine,

Patricia si Ioan – ramasita de 3 cruci

pentru cine era?), de la

aceasta cruciada – viniada

des-crisa/ des-chisa pîna la

cina dumnezeiasca de la miezul

noptii; de la zori, lina si somnoroasa

ca pasarica ta…

 

si totul,

cu Betie, care nu este

mama noastra legitima…

 

 

Razboaiele balcanice

în München Megdelbach

Aici m-a lovit cu briceagul macelarul

Altul m-a taiat si mai jos cu

ceva aramiu Ultimul a murit

de frica Multumesc

 

fricii sau fricai pentru ca

am supravietuit. Acesti bal

canici erau batuti pîna la

moarte pentru raz

boiul ne

declarat iar eu eram bine de

 

pagubit

 

 

Birou de predarea bagajelor în suflet

Si pentru ce toate acestea?

Viata nu este un comert îndoielnic,

Radu nu este cadavru de carton, munti

de obiecte si povesti, sticle pline de

vinuri si dopuri verde taceri, Omul e

masina sufletului delux, amanta si amin

tiri… „nimic nu poate

ramîne aur” Atunci: pentru ce

 

toate acestea?

Te va obliga cineva sa platesti

surplus de bagaj?

Cu steagul rosu gaurit ce ai facut, Radu?

Cine dintre Gulivernanti îti pune

întrebarile spinoase?

 

Moartea este un cadou? Mare

ori mic?

Ca placere de a trai…

Ca placere de a fi cu fiecare

Femeie frumoasa separat…

 

În final, nu ceri sa-ti restituim

bagajul pierdut în sufletul

apropiatului, macar

el nu va fi fidel,

cititor!

 

 

Chitanta

Sînt bani buni de cît

îmi faceam iluzie

în afaceri pamîntene

pentru ca

viata e scrisa pe bucati

de aer prafuit, pe cioburi

de miros rostit de fusta

unei trecatoare, pe

nimicuri albastre ori roz…

 

O mixtura din întîmplare

înseamna sa scapi de toamna ce

ne inunda (de protectori falsi si

sarmale dis parute…) si dura

bila Moarte…

 

Iar viata cu o moneda

Stresosinucigasa tremura

cu noi Aici

 

în gaura Cheii de unde se vede

România eterna sau Ger

Mania saudita!

 

Sa construim ceva pe malul Dunarii

Masina e mai buna decît statul San Marino.

Ne urcam ca niste – hai sa spunem indivizi – în

vîrsta doua treia patra si

ajungem la Drobeta Turnu Severin –

sa facem ceva pe malul Dunarii

 

o cladire mai mare decît sarmalele lui Cezar

mai mare decît noptiera lui Adrian

mai mare decît gogosul lui Gigi

si ceva pe tarîmul celalalt – o casa

frumoasa ca pestisorii de la chei

 

Sa fiu sincer, Radu, ma plîng direct

în Dunarea inundata pentru faptul ca

nu ma duc la concert de valsuri

 

ramîn totodeauna “niste iluzii în plus”

(afacerile pamîntene) si “niste tradari

în minus” (afacerile ceresti)

 

În continuare masina e mai buna decît statul Luxemburg

Ne urcam ca niste – hai sa spunem indivizi – fara

vîrsta si fara bagaj

ne întoarcem la Dîmbovita –

deja pusa la Punct

anilor optzeci… sa construim ceva

 

pe cont propriu voluntar