Nicolae MATCAS
Amic mi-i Plato, totusi, adevărul...
Amic mi-i Plato, totusi, adevărul
E mai presus de toti prietenii din lume.
De l-as trăda, mai pot purta un nume?
Sau, poate, si-n agora-i putred mărul?
Nu poti căra oceanul cu ciubărul.
De foame nu-ti tii mestecînd la gume.
Sus-pusii-si schimbă grijile pe glume,
Nu si năravul, chiar de-si schimbă părul.
De veacuri fierbe viata în cetate.
Fărăstiinta trece în stiintă.
Retorii-si vînd ideile în rate:
Suis – căderi, fiintă – nefiintă,
Infern – eden, putintă – neputintă...
Principiul prim e, însă, -al lui Socrate.
O roată de olar ni-i viata noastră
Strămosii mei sînt oale si ulcioare.
Cînd beau din tîta sînului de lut
Răcoarea de izvor sau de licoare,
A inimii bătaie le-o aud.
Cînd tin în mîini naiada ta, olare,
Cînd mai să-l musc, burluiul, ca pe-un but,
Simt anii tăi cum curg prin capilare
Si-al vietii drum, din palme, -n lut crescut.
O roată de olar ni-i viata noastră,
Pe care timpul, crudul, ne-o tot mînă
Ca vîntul valul, setea gîndul, zi de zi,
Pînă-ntr-o zi ne-o smulge, samulastră,
Ca să ajungem iarăsi în tărînă,
Din care, peste ani, vom reveni.
Cum viata asta-i apă curgătoare...
Simun de-a fost să-nfrunt, muson, austru,
Ca să răzbat, prin vremuri, pîn-la tine,
Am mers cu sîrg si rîvnă beduine
Prin tepi, prin dune, prin noroi palustru.
Acum, retras în eul meu claustru,
Sub murmur lin de ape cristaline,
Simt cum gorunul care creste-n mine
Îsi rotunjeste-agale-octuplul lustru.
Cum viata asta-i apă curgătoare
În care tot ce-a fost si nu a fost
În hău se varsă, se preschimbă-n lut,
Nu crezi c-ar fi, atuncea, mai cu rost
Obida ta s-o trecem în uitare
Si s-o luăm, cu calm, de la-nceput?
Doar cînd n-om mai putea ne duce veacul...
La margine de lume si de rîu,
Ne-am ridicat sălasul, un bordei,
Si sîntem fericiti ca niste zei
Ce-au refulat orgolii si desfrîu.
Ti-s pletele scîntei de funigei?
Îmi curge barba Olt pînă la brîu?
Iubirea nu ni-i miriste de grîu
Si nici ninsoare-a florilor de tei.
Doar cînd n-om mai putea ne duce veacul,
Cînd viata-n hău ne-a da de-a berbeleacul,
Îl vom ruga pe Zeus, resemnati,
Să ne prefacă-n doi stejari rotati,
La colt de templu vînturi să ne bată,
Să nu ne mai despartem niciodată.
