Michel MARTIN   

    De pe vremea ars poetica

antropologic
ti-ai răsturnat constiinta în sensul în care nu te cream
cu ligamentul finisat două cearcăne articulate între somnuri
ai fi putut să dormi fără miros aspru de hîrtie eu
scriam cu paginile neîntoarse silabisindu-mi forma tîmplelor
am încercat să te însel la rîndu-i arta îmi seda mersul gurii
trăiam era organelor sexuale măiestrite pietrele eului desfăsurat
titlul făcea istorie desurubarea romanticelor zboruri
am să întorc spatele luati-vă aripile iubitele nelinistile
gunoiul are gust de primăveri îndrăgostiri de atavicul scufundat
liniste am spus liniste filosofia absurdului nu e mai bună
decît o cafea tare disectie de sentiment pe firmamentul postludiului
carnea o să sugă sîngele oasele împlîntînd culisele jurnalelor rosii
luăm pauză în seara asta dărîmăm teatrul ne scobim de poezie
nu vor mai urma scuzele de rigoare o să alegem un secol
la întîmplare ca să te pot declara capodoperă acolo unde se mai aplaudă
ia-mă de mînă sînt artist prin decret divin sînt
ratarea cailor negri sînt ultimul idiot geniu pustiu
un nenorocit de nemuritor care o să te stie pînă la măsele
înnoadă-ti limitele la bratul meu poti să lesini pe tot ce nu mă proclamă
pînă si dumnezeu a fost pînă si erostrat pînă si olimpul
nu n-am nimic să-ti spun
nici azi
nici mîine
nimic să-ti demonstrez
mi-e atît de silă
cred că iar am să mă-ntind pe aspatii atimpuri
si-am să mă uit
am să mă uit.


    Desenzualizări

să fim sinceri nu voi mai clădi nimic cu o singură cărămidă
colosseum pardoseala gîndului ispitind vanul canionul
ploile torentiale nu există poezii de dragoste o tolbă cu săgeti
costă la fel de putin ca marfa de la granita cu stupefiante
Amsterdamul curge apă bună de băut de toaletă nepotabilă
cerul e ieftin fericirea e ieftină nu mai vine nici un anotimp
pietonii se trag la sorti cîte o pereche pentru fiecare zid
merg pe pervazul muzeelor demolate c-un sîmbure în mînă
trebuia măcar să-ntelegi că dictionarul e gol fractură de
propozitie pe blana iedului cu care te-a mîngîiat viata
n-am fost nicicînd băncile din parc se prăjesc sub soare
berea face spumă multă aripa de est a hotelului e-n constructie
mănînci cu mîna ai slăbit si mă pierd printre degete
o femeie împuscă baloane de săpun te ia în brate o jucărie mare
mama life has just begun vine vîrsta exagerata vîrstă
judecă-mă în functie de altă moarte
pînă la urmă
altceva nu-mi rămîne decît să trăiesc
să-ti descos tulpinile de lumină din păr cu gura
si cu alte anatomii sentimentale
a căzut reteaua a căzut si tonul
rapsodia a-nghetat în geam pană de fluturi

si clipa asta care n-are nici un gust
pe care nici un ceas n-o va
măsura