ESEU  

 

Marius CHELARU

 

DESPRE REGATUL NUMIT KAAVYA 1

( I )

 

India 2 (Uniunea Indiana) este republica federala, alcatuita din 28 de state si 7 teritorii autonome, diverse religii (hinduism 83%, islamism 11%, crestinism 2,3% 1,9 % sikh, altele: budism, jainism, parsi etc. 2.5%), în care peste 1 miliard de oameni (structura etnica: indo-arieni 72%, dravidieni 25%, mongoloizi si altii 3%) vorbesc mai multe limbi (engleza: regim special): hindi – peste 30 %; numarul limbilor înregistrate: 398 3 (387 vii, 11 moarte). Limba oficiala– hindi, scrierea: devanagari; 22 limbi recunoscute oficial în statele uniunii: assamesa, bengali, bodo, dogri, gujarati, hindi, kannada, kashmiri, konkani, maithili, malayam, manipuri, marathi, nepali, oriya, punjabi, sanskrita, santali, sindhi, tamila, telugu, urdu.

India epopeilor Mahabharata si Ramayana , tara unde s-a nascut Bhagavat Gita e încalzita din plin de rasuflarea muzelor. Ar fi prea putin sa vedem poezia indiena în o oglinda delimitata de traditia upanisadica, textele vedice, Kalidassa s.a.m.d. sau Tagore. Au fost si sînt scriitori mari în multe din limbile vorbite în India. Putem spune, global, ca poezia indiana si critica 4 sînt influentate de occident, si influenteaza, în oarecare masura. Din întregul teritoriu poetic al Indiei ne oprim la trei limbi: urdu, sindhi, tamila.

 

Limba urdu

 

Se spune ca urdu 5 e una dintre cele mai poetice limbi ale lumii – rekhta (vechiul nume al limbii urdu; dupa unii ar fi numele unei forme a limbii urdu folosita în poezie), în care se practica multe genuri poetice (ghazal, masnavi, qasida, marsia, rubay, jadid nazm s.a.m.d.), dar si proza (roman, proza scurta, dastan, drama, inshaiya, khutoot s.a.m.d.) cu scoli puternice (Deccani, din Delhi sau Lucknow), miscari puternice (a lui sir Syed, miscarea romantica, progresista, modernism s.a.m.d.), scoli de critica care au dat nume ca: Hali, Shibli, Kaleemuddin Ahmad, Ehtisham Hussain, Ale-Ahmad Suroor.

Scrierea este de tip persano-arab; chiar urdu (curte, tabara) vine, într-o varianta, de la cuvîntul persano-turc ordu – tabara armatei. Limba este vorbita mai ales de musulmanii din N Indiei, dialectele în S si centru, si de cei asezati printre vorbitorii de marathi, kannada, telugu. Aceste dialecte sînt baza unui grai: dakhni/ graiul sudic , care era vorbit în podisul Deccan. Cu musulmanii din N Indiei adusi de Aurangzeb 6 au ajuns în sud si scriitori în dakhni, deschizînd calea dezvoltarii unei limbi bazata pe traditiile literare dakhni si scrierea persana/ bogatul vocabular persano-arab. S-a spus ca poezia urdu nord-indiana dakhni începe cu Shamsuddin Waliullah din Delhi (m. 1761). A fost urmat de multi poeti care au venit la Delhi. Orasul a devenit important pentru urdu ca limba musulmana . Cei patru stîlpi ai limbii urdu sînt 4 poeti: Mirza Jan-i-Janan Mazhar (1699-1781), din Delhi, Mir Taqi (1720-1808) din Agra, Muhammad Rafi Sauda (1713-1780) si Mir Dard (1719-1785). Apoi si Lucknow 7 a ajuns centru cultural important, multi poeti urdu gasind sprijin la curtea Nawabilor.

Cei mai cunoscuti poeti urdu pre-moderni sînt: Muhammad Ibrahim Zauq (1789-1854) din Delhi si Nazmuddaulah Dabiru-i-Mulk, si mai ales Mirza Asadullah Khan Ghalib (1797-1869), sufi – a scris în urdu si persana. Se spune ca literatura urdu moderna începe de prin 1870-1875 si, în general, este împartita în doua perioade: Miscarea Aligarth (1858-1898) 8, dominata de Sir Sayyid/ Syed Ahmad 9 (1817-1905) (el spunea: „Vom tine filosofia în dreapta si stiintele naturii în stînga, cu mintile luminate de ideea ca: Nu exista alt Dumnezeu în afara de Allah, si Muhammad este Profetul Sau ”), si perioada dominata de Muhammad Iqbal 10 (1877-1938) care a sfîrsit Pakistan, unde e considerat poet national. Altaf Husain Panipati (1837-1914), cunoscut ca Hali Modernul , este considerat unul din novatorii poeziei urdu. Au fost si mari scriitori hindusi de limba urdu: Pandit Ratan Nath Sarshar (a scris Fisana-e-Azad ) sau Brij Narain Chakbast (1882-1926). Sînt mari scriitori în limba urdu musulmani, dar nu trebuie considerata apanaj al acestei religii. Din scriitorii urdu ne-musulmani citam pe Krishan Chandar, Rajindar Singh Bedi, Kanhaiyalal Kapur.

Dupa 1936 literatura urdu alege modernismul, apropierea de cotidian. În toate genurile se simte suflul modernist/ liberal. Exponenti: Muhammad Husain Askari, Miranji, Faiz Ahmad ‘Faiz', Sardar Ali Jafari, Khwajah Ahmad Abbas sau Munshi Premchand, unul din cei mai mari scriitori hindusi – a început sa scrie în hindi, apoi în urdu, întorcîndu-se apoi la hindi. Multi scriitori urdu spun ca limba hindi datoreaza mult limbii lor sub toate aspectele: gramatica, expresie, idiomuri etc. Miscarea progresista a largit mult orizontul poetic pentru limba urdu si prin trecerea dincolo de constrîngerile clasice , adoptarea libertatii de exprimare moderne: versul liber, poemul dramatic/ alegoric, experimente de rima, metru etc. Poezia a fost folosita si ca arma în lupta pentru eliberarea Indiei (unii scriind în închisoare) lucru posibil si prin utilizarea cuvintelor din vocabularul comun/ cotidian, care nu erau în panoplia poetilor clasici, sub lozinca Inquilab zindabad / traiasca revolutia . Poezia angajata are o harta ideologica complexa – de la adeptii gandhismului (Prem Chand) la ai marxismului (Sajjad Zaheer), dar toti poetii, mai mult/ mai putin conformisti/ aliniati la o directie sau alta, doreau independenta, libertatea Indiei.

Miscarea scriitorilor progresisti cerea atunci printr-un postulat fundamental unitatea util – frumos în arta. Nu a fost o desprindere brutala, definitiva de trecut/ traditii – pîna la Vede, Coran si Evanghelii – desi s-a vorbit si de eliminarea tendintelor obscurantiste / învechite , ci mai curînd o re-aranjare/ re-valorizare , în conditiile în care riscau sa se piarda (în hatisurile erei moderne aflata sub semnul banilor/ legii pietei) sau sa fie deformate, distorsionate odata cu destramarea unui sistem social. Toate astea trebuie sa dea forta, prospetime literaturii urdu. Poate si pentru ca exista o strînsa legatura cu literatura persana, dar nu numai, în poezia urdu traieste, pe un spectru larg de nuante, ideea dupa care poetul era un fel de profet. Profetii, fondatorii religiilor schimbau soarta omenirii printr-un limbaj apropiat celui poetic. Dupa Al-Razi singura cunoastere adevarata înainte de islam era poezia ( ši ? r ) care însemna, initial, cunoastere, poetul, ša‘ir : cel ce stie. El putea fi gura zeului, mesagerul lui/ du illah , cuvîntul, ritmul poeziei zagazuia secretul cunoasterii. Multi poeti erau întelepti la care luau seama regii, dar poate mai multi au fost închisi/ ucisi pentru poezia lor care graia adevarul .

A. K. Coomaraswami sublinia, în Introducere la Arta Asiei de Est , ca de multe ori exista în aceasta zona o imagine falsa, care creeaza o distinctie neta între artist si artizan, „operanta doar în scurte perioade ale istoriei… Cei pe care acum îi numim artisti, odinioara erau numiti artizani/ mesteri si obiectele pe care acum le tinem în muzee erau comune, prezente pe piata”. Aceasta apropiere/ simbioza a placutului cu utilul, apropierea de cotidian e vizibila si la multi poeti de limba urdu (de la promotorii miscarii progresiste pîna catre zilele noastre): Asrar ul Hasan Khan, cunoscut cu numele Majrooh Sultanpuri (1919-2000) (al carui ustaad/ maestru a fost Jigar Moradabadi), în anii 40-50, Ahmed Faiz 11, Asrar-ul-Haq Majaz 12, Moin/ Moeen Ahsan Jazbi 13 s.a.m.d. Traditii, simboluri sînt revalorizate , îmbracate cu alte haine/ continuturi/ sensuri, sînt create noi simboluri, într-un melanj incredibil (Lenin, Karbala, Iisus, mitologia: titlul unui poem al lui Faiz: De la Karbala la Beirut ) prin vocile unor poeti (ca Iftikhar Arif 14, Kaifi Azmi 15, Josh Malihabadi 16: Shair-e-Inqilab/ shaayar-e-inqiulaab/ poetul revolutiei, Firaq Gorakpuri etc.), care au cautat propria cale la asta rascruce de drumuri a istoriei unde a înflorit limba urdu.

 

Genuri poetice practicate în limba urdu : ghazal, nazm, fard (are numai un sher – numit si bait/ bayt ), hamd ( Conventional, termenul se refera la traditiile pre-literare de tipul recitarilor celor 99 de nume ale lui Allah; poem de lauda/ rugaciune catre divinitate/ Dumnezeu/ Allah), hazal (poezie umoristica cunoscuta si ca mazaahiyaa sau mazaakiyaa shaayari ), hijv (poem satiric, de obicei condamna un abuz; considerat specie inferioara este evitat, în general, de poetii care au deja o reputatie), madah (oarecum opus cu hijv , în sensul ca lauda seful, regele etc.), m anqabat (lauda a membrilor familiei profetului Muhammad), marsia si nohay – scopul/ tema lor principala este de lauda/ pretuire a eroilor islamului, inclusiv a lui Husain, fiul lui Ali, a familiei si descendentilor lui Muhammad etc. Marsiya / muhr-see-yaa (elegie scrisa pentru a jeli moartea unei persoane dragi sau a unui om de vaza. Traditional, pentru limba urdu e o elegie scrisa în onoarea martirului Husain/ Hazrat Imam Husain, fiul lui Ali, si a companionilor lui, asasinati la Karbala. Poate descrie aspecte legate de batalia lui Husain contra lui Yazid; parti din acest gen de elegie sînt cunoscute ca nauha sau soz ), masnavi (pronuntat mas-na-vee) (poem narativ de lungime mai mare decît ghazal-ul, pe teme religioase, romantice, didactice, în cuplete/ ashaar rimate, fiecare cuplet cu rima si radeef diferite), munaajaat (poem liric, slavire/ ruga catre divinitate/ Dumnezeu), musaddas (poem împartit în strofe de 6 versuri), naat ( naat : în araba om virtuos, cu caracter aparte, întelept etc.; termen preluat în comunitatile islamice în poezie; poem de lauda a profetului Muhammad), qasida/qaseeda (plural: qasida, pronuntat în urdu: quh-see-daa; aparuta în lumea araba pre-islamica; qasida clasica are aceeasi rima în toate versurile; poate fi scrisa în multe moduri, fie ca satira, fie ca lauda. Cel mai comun: panegiric/ lauda unui rege/ nobil, binefacator; primele doua versuri/ primul cuplet, ca si la ghazal – rimat, rima repetîndu-se în fiecare al doilea vers; partea de început vorbeste, la general, despre natura, iubire, frumusete, moarte si viata; e numita tashbib sau tamheed – în timp, aceasta parte s-a desprins, cu numele ghazal ), qataa (poem din patru versuri, grupate în doua sher (pl. ashaar ), subiectul celor doua sher fiind acelasi), qawaalli (traditional: cîntec al devotilor, exprimînd dragostea fata de o divinitate. E cîntat de un grup acompaniat de instrumentisti; în zilele noastre sînt asemenea poeme/ cîntece populare cu teme ca dragostea, vinul etc.), rubayi (pronuntat ru-baa-ee ), salaam (lauda lui Muhammad; unele vorbesc de Karbala; se recita în picioare), s eharaa ( sehar : lb. urdu: desert, salbaticie; poem/ cîntec de salut/ comuniune cu/ al desertului în timpul ceremoniei nuptiale; în general în onoarea/ rugaciune pentru rudele mirilor), vaasokht (exprima tristetea, suferinta îndragostitilor).

 
 
Ghazal

 

Traditia spune ca o parte din qasida persana, numita tashbib , a ajuns poem autonom cu numele ghazal . A ajuns în India cu valul musulman, prin secolul XII, gasind teren prielnic în limba urdu, în N Indiei prin Amir Khusro (1253-1325), dar a înflorit mai ales în Podisul Deccan si în S, fiind pretuita la curtile sahilor musulmani din Golconada sau Bajipur. Se spune ca drumul celebrului autor de ghazal-uri în urdu Wali Mohammed Wali/ Wali Deccani (1667-1707) la Delhi, în 1700, are încarcatura unei adevarate punti catre o sinteza Nord– Sud. Regulile gazal-ului tin de termeni ca: matla, maqta, beher, kaafiyaa/ qafia/ qaafiyah/ qafie sau radif/ radeef . Ghazal – forma de poem scurt 17, rar depasind 24 de misra/ 12 sher în acelasi metru/ beher/ b ah'r 18, începe mereu cu un vers dublu numit matla . „Rima” acestui fragment este repetata la sfîrsitul fiecarui al doilea vers ( rima poemului/ kaafiyaa ar putea fi reprezentata: aa, ba, ca etc.). Ambele versuri din matla au radif . Uneori un ghazal e cunoscut prin matla . Pot fi mai multe matla, dar al doilea se numeste matla-e-saani sau husn-e-matla . Poezia urdu moderna cunoaste cazuri în care nu e urmata regula aceluiasi beher într-un sher , dar pastreaza kaafiyaa si radif .

Trebuie respectata si conventia privind radif 19 – o portiune a primei linii, nu mai mult de 2-3 cuvinte, imediat înaintea cuvîntului cu rima , rimeaza cu aceeasi parte din al doilea vers al primului dublet , povestea continuînd în întregul poem, cu alternante. Sînt ghazal-uri cunoscute dupa radif . Exista, rar, ghazal-uri fara radif, numite ghazal-uri gair-muraddaf. Versurile din matla sînt cele mai reprezentative: arata starea sufleteasca care va caracteriza poemul, tonul, pregatind cititorul. Ultimele doua versuri, maqta , pot cuprinde adesea pseudonimul / takhallus-ul poetului/ shayar (numele autorului în lumea scrisului; ex: Ghalib: takhallus -ul lui Mîrza Asadullakhan/ Asadullah Beg Khan). Maqta este scris în ton mai personal – poetul îsi exprima aici gîndurile, convingerea religioasa/ filosofica sau roaga sa fie crezut, sa-i fie întelese sentimentele. Adesea regula maqta n-a fost respectata. S-a spus ca a fost mai curînd un atribut al epocii de început, poate pentru a da greutatea numelui unui poem, poate din alte motive.

Diferitele ashaar din gazal nu sînt, adesea, caracterizate de unitate în abordare, gîndire. Fiecare poate fi privit si separat, gîndit sa redea o idee . Sînt poeti urdu care au scris ghazal în stil nazm – dezvoltînd o singura tema în tot poemul (ex.: Iqbal), dar erau exceptii. Ghazal-ul traditional este cel mai des întîlnit, chiar în vremurile noastre. Cu toate astea si clasicii genului scriau ghazal-uri în care urmareau o tema, un numar de versuri fiind legate de continuitatea ideatico-tematica; acest grup tematic de versuri = qita . În general poetul aborda qita cînd nu îi ajungea un vers sa exprime o idee. Unul din întelesurile ghazal-ului în limba araba este a vorbi cu o femeie , desi abordeaza un spectru larg al vietii. Dar putem spune ca tema centrala este iubirea.

Bah'r / metrul este structura pe care se aranjeaza cuvintele unei mesra/ misra (linie) (o misra are 3-4 arkaan) din sher (vers). Bah'r este constituit din arkaan (sing.: rukn/ stîlp/ parte importanta/ în occident tradus si picior ). Arkaan nu sînt, de fapt, cuvinte , nu au un înteles . Au scopul de a specifica locul silabelor lungi/ scurte în cuvinte. Sînt 8 arkaan, împartite în silabe, folosite în urdu shaayari/ poezia urdu: fa-uu-lun, faa-i-lun, ma-faa-ii-lun, mus-taf-i-lun, faa-i-laa-tun, mu-ta-faa-i-lun, ma-faa-i-la-tun si maf-uu-laat . Scolile urdu 20 arata ca silabele sînt de mai mult feluri:

- „a”, „i” sau „u” singure sau dupa o consoana alcatuiesc o silaba scurta (categ. 1).

- „e”, „o”, „aa”, „ii” sau „uu”, singure/ dupa o consoana = o silaba lunga (categ. 2).

- „a”, „i” sau „u” între doua consoane = silaba lunga (categoria 2).

- „e”, „o”, „aa”, „ii”, „uu” între doua/ înainte de o consoana = silaba lunga (categ. 3)

Silabele de tip 3 pot fi sub-împartite în silabe de tip 1 si 2. Cei 8 arkaan în termeni de pondere , greutate : 1-2-2, 2-1-2, 1-2-2-2, 2-2-1-2, 2-1-2-2, 1-1-2-1-2, 1-2-1-1-2, 2-2-3 21

Sînt arkaan în forma pura (saalim). Cu mici modificari pot deveni forme modificate ( muzaahif ). B ah'r poate fi saalim sau muzaahif . Putem clasifica bah'r si dupa amestecul de arkaan: daca se repeta acelasi rukn – un mufarrdi (facut dintr-un singur tip); daca sînt doua/ mai multe forme de rukn – murakkab (compozit). Se pare ca arkaan si bah'r au fost desavîrsite de maestrii literaturii si muzicii si se spune ca poemul scris în bah'r potrivit e usor si de recitat/ cîntat. Nu orice bah'r e dublat de un ritm spontan, usor, placut la citit/ auzit. Se spune ca dupa ce ai ales bah'r urmeaza partea artistica , de inspiratie. Sa aranjezi cuvintele la locul lor e arta poetului. O regula clasica spune ca ar fi bine, desi nu e neaparat necesar (un cuvînt poate sa se întinda pe doua arkaan adiacente), cuvintele sa înceapa si sa sfîrseasca odata cu arkaan. Alta regula: lungimea silabei (scurta/ lunga) în poezia urdu poate fi modificata în ceea ce priveste pronuntia ca sa iasa bine arkaan si bah'r – dar asta o pot aplica doar maestrii. Sînt reguli gîndite sa duca poezia spre perfectiune. Aceste reguli despre bah'r sînt folosite în majoritatea tipurilor de poezie urdu (ghazal, nazm, qit'aa si geet 22/ naghma 23 etc.), în unele însa nu (ex.: robay/ urdu: rubaayii, care are bah'r proprii).

 

 

Nazm

 

Ghazal -ul este poate cel mai popular gen de poezie urdu subiectiva, nazm fiind reprezentativ pentru cea obiectiva – poeme narative, descriptive, cu tenta didactica/ satirica. Teoria include des în categoria nazm poeme care tin de alte forme clasice de poezie: masnavi (poem narativ lung, rima, teme diverse), marsia (elegie; traditional trateaza martiriul lui Hussain/ oamenilor lui la Karbala), chiar qasida. Dar toate sînt sensibil diferite de nazm-ul modern, care se spune ca a ajuns popular spre sfîrsitul secolului XIX. Etimologic, nazm vine de la un cuvînt arab ce semnifica perlele adunate pe o sfoara; pentru poezie: ordinea cuvintelor/ versurilor care au sens legate laolalta.

Daca la ghazal, poem scurt, versurile au acelasi metru, primul sher fiind matla , ultimul maqta , în nazm poate fi orice metru, fara a respecta schema complexa din ghazal. Un nazm poate fi foarte lung, aproape 200 de misra, sau numai 12. Sînt multe nazm alcatuite din sher cu rima separata, dar cu metru uniform, altele în popularul metru musaddas , sase sher – un catren cu rima lui si un alt sher cu rima diferita. Sînt multe feluri de a scrie nazm. De la începutul secolului XX poetii au cautat sa dezvolte acest gen flexibil, renuntînd de multe ori la constrîngerile de rima , la radif, qafia, alegînd versul alb, pastrînd metrul si, în general, versurile de lungime egala. Nazm-e-muarra , în urdu = poem în vers alb care pastreaza metrul si, majoritatea cazurilor, versul de lungime egala; azaad-nazm are si versuri inegale, dar are în vedere ritmul interior, cadenta versului, cerintele metrului. Si orice vers al unui ghazal, dupa reguli, poate fi citit singur, ca un mini-poem (uneori cu tema separata), si rupt de context pastrîndu-si si frumusetea/ sensul/ întelesul, ceea ce nu e valabil pentru nazm, care reclama continuitatea versurilor/ temei/ de sens.

Chiar daca era sau nu exprimat concret ca gen distinct, s-a spus ca nazm-ul exista de mult în literatura urdu (în sens de poem cu tema clara, unitara, continuitate logica a versurilor, metrica etc.). Sînt citati autori ca: Quli Qutab Shah (1565-1611), Nazir Akbarabadi (1732-1830). Nazm-ul modern a adoptat unele schimbari, devenind popular cînd a gasit calea ruperii de constrîngerile formelor traditionale de poezie, considerate prea restrictive pentru a putea servi apropierii de viata (desi maestrii au demonstrat ca gazal-ul poate fi modernizat fara a renunta la reguli).

Se spune ca actul de nastere al nazm-ului modern s-a semnat la 30.05. 1874, la o manifestare sub egida Anjuman 24-e-Urdu , nou tip de întrunire/ concurs poetic ( mushaira ) numita Munazama (ad. litt.: simpozion de nazm ), la Lahore, Pakistan. Daca pîna atunci poetii porneau de la o tarah misra (vers de la care scriau poemul în aceleasi conditii de ritm, metru, rima etc.), acum aveau un subiect larg . Concurentii pot alege tema, subiectul etc. Nazm-ul dorea sa iasa din turnul de fildes , sa exploreze domenii mai telurice, fiind mai discursiv, cu arie tematica mult mai larga, apropiindu-se mai mult de oamenii obisnuiti, luptele/ succesele/ dramele din societate. Poeti ca Iqbal, Hali au fost cu spiritul/ poemele ( Hub-e-Watan sau Tarana-e-Hind ) în fruntea miscarilor ca Home Rule , alaturi de lideri ca Gandhi. La fel Josh Malibandhi, cu poeme ca Baghavat sau Zawal-e-Jahanbani sau Faiz, Sahir, N.M. Rashid si-au pus pana în slujba revolutiei s.a.m.d., fara a abandona, de exemplu, marile teme ale ghazal-ului, ca iubirea. Multi cred ca nici azi, desi s-a spus ca ghazal-ul este învechit , nu a fost depasit ca popularitate de nazm, în sprijinul lui venind iar si iar maestri precum Jigar sau Firaq, Asghar/ Hussain Asghar Gondvi, Ahmed Faiz sau Fani/ Shaukat Ali Khan Fani Badayuni, care îl reînnoiesc, fara a renunta la vechile reguli. Iar impresia de floare fara de moarte a ghazal-ului este întarita de poemele regelui ghazal-ului urdu / Imamul urdu shayari / poeziei urdu, cel numit ustaad/ maestru de poeti ca Ghalib sau Zauq, Mir (Meer) Mir Taqi Mir 25 (Agra, 1723-Lucknow, 1810). Este o scurta incursiune într-o lume întinsa pe teritoriul a mai multe tari, cele mai mari fiind India si Pakistan, care respira si prin poeti ca Naasikh, Nawab Mirza Khan Daagh (1831-1905), Hasrat Jaipuri (nume real: Iqbal Husain, textierul cîntecelor actorului Raj Kapoor), Jaun Eliya, nascut în India, emigrat în Pakistan, Momin Khan Momin (1801-1852), Parveen Shakir (1952 -1994) s.a.m.d.

Poetii urdu vehiculeaza notiuni precum taKhayyul – imaginatie si taGhazzul – suflarea/ atingerea poeziei/ poetului asupra cuvîntului – despre care orice poet de oriunde stie. De fapt toate formele de poezie sînt ochi ai sufletului unei natiuni pe care poetii îi deschid dinspre inima catre lume.

Limba sindhi

 

 „Nu sînt nici hindus, nici musulman”

Sachal Sarmast 26

 

Sindhi este o limba (indo-europeana, indo-iraniana, indo-ariana, zona nordica, sindh) vorbita de cca. 20 mil. de oameni, majoritatea (cca. 17 mil. în Pakistan), ceilalti în India (sub. 3 mil., dialecte: bhatia, jadeji, kayasthi, lari, lasi, thareli, thari, viccholi, visholi), Oman, Filipene, Singapore, Marea Britanie, SUA si, probabil, Emiratele Arabe. Dialecte: kachchi , lari, lasi, thareli, vicholo (vicholi, viccholi, central sindhi), macharia, dukslinu (hindu sindhi), sindhi musalmani (muslim sindhi). În India este una din cele 22 limbi recunoscute oficial în Constitutie (singura care nu este a vreunui stat anume 27) si, dupa scindarea tarii din 1947 vorbitorii de sindhi si-au ravasit viata, actualmente aflîndu-se mai ales în statele Gujarat, Maharashtra, Rajasthan, Madhya Pradesh, Uttar Pradesh si la Delhi, dar o parte traiesc si în sudul Indiei, în alte regiuni.

Istoricii sindh spun ca reprezinta una din cele mai vechi civilizatii din lume, exemplificînd cu Mohendjodaro/ Mohan-jo-Daro 28 care, scrie în tratatele de istorie sindh, a înflorit „pe malurile Indusului/ Sindhus ” . Limba sindhi a aparut în forma scrisa în secolul VIII, primele texte literare fiind datate spre sfîrsitul secolului XV. În secolul XIX scrierea landa 29 a fost adaptata pentru limba sindhi, dar scrierea moderna se bazeaza fie pe alfabetul persano-arab, folosit si în cazul limbii urdu, sub influenta britanica – în 1852, fie, în India, pe scrierea devanagari . Astfel, azi, scrierea este pentru cei din Pakistan una persano-araba (în total 52 de caractere – în plus multe accente si semne fonetice), iar pentru cei din India – devanagari.

Sindhi era o limba literara foarte populara între secolele XIV-XVIII, cînd mai multi mistici sufi, ca Sah Abdul Latif, si-au scris poemele teozofice. Coranul a fost tradus prima data în sindhi în versete rimate. A fost prima traducere a Coranului pîna în secolul XII. Cu un vocabular bogat, limba sindhi a fost aleasa de multi scriitori, a favorizat crearea de opere literare deosebite. Istoricii spun ca limba sindhi este mladita unor dialecte ale arienilor vedici vorbita ulterior de cei care au luptat continuu cu invadatori de toate felurile: persani, arabi, turci, englezi si portughezi. Sindh se afla la confluenta/ locul de amestec dintre culturile persana si indiana, unde Islamul a patruns în 712. Luptele fara sfîrsit cu invadatorii ar explica, în mare masura, de ce n-au ramas decît foarte putine texte literare timpurii în sindhi. Se considera ca primele texte în sindhi sînt baladele eroice puse pe muzica de Sah Abdul Karim (1538-1625). Putem vorbi despre dezvoltarea poeziei în limba sindhi abia în ultimii ani ai secolului XVIII. Apoi a venit separarea de India. Literatura sindhi din Pakistan între 1947-1960 era dominata de realismul socialist ; o figura cunoscuta: Shaikh Ayaz; pentru nuvela, reprezentanti: Jamal Abro si Ghulam Rabbani Agro. Era puternic resimtita influenta Miscarii Progresive. În anii 60 dominanta a fost miscarea contra One Unit . Din 1970-1983 specialistii nu au definit o directie clara; tema importanta: alienarea. Clasa de mijloc pleca catre orase, ruperea cu satul/ traditiile aducea frustrari, alienare. Dupa Miscarea pentru restaurarea democratiei , 1983, realismul se revigoreaza în paralel cu vechile teme. Azi se considera ca nu se poate vorbi de o singura linie ideologica. Altii cred ca ideologia nu mai aprinde arta, scriitorii scriu ce doresc – literatura nu mai e subjugata ideologiei. În Sindh legatura între politica si literatura este foarte puternica. Poetii sindhi precum Latif în capodopera Risalo/ Mesaj , descriu viata oamenilor, necazuri/ bucurii cotidiene, eroi, pagini de folclor. Sah Abdul Karim era un poet sufi rebel care denunta radicalismul religios, poetul sufi Saami (forma sindhi pt. Swami) (1743-1850) era un pios. Apoi au fost Bedil, fiul sau Bekas, apoi Dalpat, Gul Mohamad (care introduce alte forme de poezie persana), Mirza Kaleech Beg. Printre scriitorii de proza timpurii se numara Dayaram Gidumal si Mirza Kaleech.

La ruperea de India (care a marcat literatura) temele s-au modificat, preferatele poetilor nemaifiind adesea muzica/ frumusetea, ci saracia, degradarea morala, la fel si nuvelele cu suflu de aspru, a fost abordat mai intens eseul. În fond nu trebuie uitat ca multi considera, argumentat, literatura sindhi una dintre cele tinere din familia indiana.

 

 

1 Lb. hindi: poezie.

2 Din sanskritul sindhu = rîu, rîul Indus; alte nume: Bharat (oficial); Hindustan, Hindoostan (arhaic). Republica India (denumirea data de oficialii englezi);

3 Dupa altii: 30 de limbi si peste 2000 de dialecte.

4 Se spune ca Anandavardhana (poet la curtea regelui Kasmirului Avantivaranan) dezvolta, în Dhvanyaloka, prima aplicatie explicita/ sistematica. (Sures Chandra Banerji, A Companion to Sanskrit Literature, 1971)

5 Indo-europeana, vorbita în: Afghanistan, Bahrain, Bangladesh, Botswana, Fiji, Guyana, India, Malawi, Mauritius, Nepal, Norvegia, Oman, Qatar, Arabia Saudita, Africa de Sud, Thailanda, Zambia, Germania, Anglia. India (cca. 50 mil.), Pakistan (cca. 11.mil.); peste 60 mil. ca limba materna; inclusiv limba secundara: peste 100 mil. Dialecte: dakhini (dakani, deccan, desia, mirgan), pinjari, rekhta (rekhti).

6 Aurangzeb Alamgir (supranumit Cuceritorul lumii ). A guvernat în Deccan; a domnit 49 de ani, pîna în 1707. În 1659, a numit muhtasaibi-i, cenzorii moralei publice, impunînd legea islamica în tot regatul.

7 În 1775 Nawab Asaf-ud-Daula (1775-1797) a mutat capitala la Lucknow. Perioada de glorie s-a sfîrsit în 1856, cînd ultimul Nawab, Wajid Ali Shah a fost detronat si expulzat la Matiyaburj, lînga Calcutta.

8 Dupa razboiul din 1857 britanicii au impus limba engleza/ au scos din scoli religia musulmana. Obiectivele Miscarii Aligarth: întelegerea între musulmani si britanici, convingerea musulmanilor sa accepte sistemul de educatie britanic fara agitatie politica; astfel: educarea intelectualilor în comunitatea musulmana s.a.m.d.

9 Eseuri prin care populariza ideile Miscarii Aligarth: Cauzele revoltei indienilor din 1858; Mahomedanii loiali din India; Tabyin-ul-Kalam; Eseuri despre viata lui Muhammad s.a.m.d. Sfatuia musulmanii sa ramîna uniti pentru a putea contracara forta hindusilor, sustinînd ca erau doua natiuni diferite.

10 Controversat în India (considerat un parinte al separarii Pakistanului), poate cel mai mare poet al Indiei sec. XX dupa Tagore, perceput si ca poet islamic , desi în afara Indiei e considerat poet indian. Scria în urdu, persana.

11 N. 1911, la Sialkot, în Punjab, azi Pakistan. Volume:  Naqshe Faryadi , 1941, Daste Saba , 1953, Zindan Nama , 1956, Mizan (articole literare), 1956, Daste-Tahe-Sang , 1965, Sare-Wadiye Seena , 1971, Shame-Shehr Yaran , 1979, Merey Dil Merey Musafar , 1981, Nuskha-Hai-Wafa , 1984.

12 (1909-1955, Lucknow) Nascut la Radauli, district Barabanki, Uttar Pradesh, India . Agrea stilul nazm, dar nu a scris azaad nazm ( aazaad : libere, neîncorsetate – lb. urdu). Volume: Shab-e-taab, Aahang, Saaz-e-nau.

13 Nascut la Azamgadh, 21 august 1912.

14 N. la Lucknow, în 1943. Criticul urdu Gopi Chand Naarang l-a numit nou tip de poet solitar. Criticii cred ca a jucat un rol important în crearea de imagini poetice/ simboluri în poezia urdu moderna, straduindu-se sa creeze în ghazal-urile sale o veritabila oglinda (dupa Saadat Saeed o saga ) a vremii, luptînd contra raului.

15 1925-2002. N. la Mijwan, districtul Azamgarh, Uttar Pradesh. A crezut în viitorul socialist al Indiei.

16 1898-1982. Shabbir Hasan Khan, cunoscut ca Josh Malihabadi, nascut pe 5.12.1898 la Malihabad. Apropiat al liderilor miscarii de eliberare a Indiei, în special Nehru, i s-a spus poet al revolutiei . Ultima parte a vietii a trait în Pakistan. Karbala e invocata în poemele sale, cu încarcatura simbolica aferenta.

17Ghazal -ul a fost definit si ca colectie de sher (doua versuri), în care este cel putin o matla , o maqta; toate sher au acelasi beher , aceeasi kaafiyaa si radif .

18 Sînt cunoscute 19 tipuri de beher .

19 Alta definire: în fiecare ghazal al doilea vers al fiecarui sher se termina cu acelasi/ aceleasi cuvint(e); aceasta repetare/ cuvinte comune = radif .

20 Ex: la Ustaad Daag Dehlvi's school of shaayari .

21Irfan Abid, Bah'r: The Backbone of Shaayari .

22 Azi geet: cîntec; dincolo de clasificari rigide poate denumi forme poetice/ muzicale clasice.

23 Cîntec/ poem.

24 Societate, Consiliu.

25 Opera completa, Kulliaat , cuprinde 6 dewane , alcatuite din 13.585 sher, poeme din mai toate genurile: ghazal , masnavi , qasida , rubai , mustezaad , satire etc.

26 Reprezentativ pentru Sindh, unde au activat multi poeti sufi sfinti ca Sah Bhitai– Sufletul Sindhului , Sachal Sarmast si Saam. Numele real al lui Saeen Sachal: Abdul Wahab, nascut în satul Darraza, districtul Khairpur Mir, Upper Sind, 1739. Îsi spunea: Sachoo (lb. sindhi: Cel Sincer/ Sincerul)

27 Guvernul a demarat un program pentru limba sindhi, creînd, 1976, un birou special în cadrul Comisiei pentru Stiinta, Tehnica si Terminologie tehnica, New Delhi, apoi în cadrul Central Hindi Directorate, pîna ce a fost creat Consiliul National pentru Promovarea limbii sindhi.

28 Teorii despre limba de aici: a. necunoscuta, ne-înrudita cu alta cunoscuta; b. ariana, familia indiana-iraniana-indo-europeana – contrazisa de cei care spun ca, probabil, nu existau vorbitori de ariana pe valea Indusului înainte de 2000 î.e.n.; c. din familia munda – putin probabil; d. dravidiana. Scrierea de pe valea Indusului avea un max. de 400 semne, 200 de baza (nu rezulta din combinatii).

29 Din scrierea brahmi (aparuta cel mai tîrziu în sec. 5 î.e.n.; Originea: incerta; teorii: vest-semitica, sud-semitica, provine din scrierea veche a vaii Indusului. Alfabetul: silabic (un semn = fie o consoana, fie o consoana + o vocala, adica o silaba; aceeasi consoana, dar cu o vocala diferita: evidentiata printr-un semn numit matra , atasat caracterului). Scrierea gupta (din grupul nord-indian) deriva din brahmi ; a aparut odata cu dinastia Gupta, la începuturile secolului 4; din scrierea gupta s-au dezvoltat scrierile nagari si sarada (între secolele XVIII-X, dintr-o varianta vestica a scrierii gupta), în nordul Indiei. Sarada : folosita mai ales în Kasmir, din secolul XVIII, din ea dezvoltîndu-se cîteva variante – prima, aparuta prin secolul X – scrierea landa . Pe la mijl. sec. XIX landa a fost adaptata pentru limba sindhi, dar asta a contat putin timp.

 

 


Home