Semnãtura

De tine
mã apropii îndepãrtîndu-mã
Între noi, – spatiul vital,
o arenã
În lumina neclintirii din clipã,
Se înfruntã cuvintele
Rãnite sînt cuvintele – pãsãri negre
Sîngerînd
Zgîrie în nisipul arenei
cu albastru de pe aripã
o semnãturã:
verbul




Visul Annei Karenina

La Bîrnova,
acarii dintre umbre de brazi
înghebosati
ciocãnesc în osii si roti
Ascultã.
Teama se furiseazã din visul Annei
Karenina!
Vãzduhul sclipeste în alb
mercurul sinelor este în rosu
Mi-e aproape visul ei cu bãtrînul acar
acoperit de promoroacã
ciocãnind în noaptea piezisã
surubul rotii,
al mortii.
Sîngele-mi îngheatã
Un suflet de crivãt
încremeneste peronul si trenul
în statia Bîrnova

Cu Anna Karenina nu vine nimeni


 
Nu-mi amintesc

Spre searã, oaspeti întîrziati,
druizii.
În tunicile lor, albastrul din adîncuri
aducea frigul
Centurile mai fulgerau
Cãlãtoriserã
Mi-au cerut ultimul manuscris:
„Etiopatogenia singurãtãtii si
desãvîrsirea”
exemplar unic
L-am dãruit

Am vrut sã-mi rescriu manuscrisul
Dar nu-mi amintesc dacã l-am scris
vreodatã.



Flori de ciulini

Peste pragul minunilor,
în cîmpie
valuri de iarbã cu umbre de nori cãlãtori
mã ridicã
mã coboarã pe tãrmul de verde.
Ei mã asteptau
cu frunze de catifea argintatã
Dintre scuturi de spini,
Enigmaticã
Floarea crinului, alb-liliachie,
trufasã
Doar siesi în parfumul amar
Mã subjugã
Ca un tropot de cai liberi,
Sãlbatici,
Din amintirea cîmpiei.

Home