Miezul poeziei a evoluat poate asemeni impresionismului fată de poezia „genre” pompier. Poezia nu mai e atît de importantă cît sînt versurile. Versurile sînt schite de adevăr sufletesc sau de idee. Creierul nu mai are nevoie de anecdota versificată… Nu e destul că un gînd armonios se desfăsoară cîteva clipe? Poezia nouă lasă stări sufletesti si deschide bănuieli de orizonturi în care poate alerga gîndul cititorului, dacă acesta e capabil de bucuria gîndirii… Trecînd pe un teren mai delicat exprimării, vorbim de asociatiile de idei, de toate procedeele de gîndire, pe care din moment ce le constatăm ca mecanism, le putem întrebuinta ca artă. Astfel, sugerarea ideii de al doilea plan, paradoxul, ironia îsi au loc în vers… Tot asa cum, pentru a te prezenta demn în societate, îti trebuie mănusi si frac, în domeniul poeziei îti trebuie sensibilitate si inteligentă fată de tot ce esti în contact. A gîndi e a sfinti universul. Pentru cei vechi peisajul nu avea însemnătate estetică, nefiind pus în această functie. Tot ce e în jurul nostru merită cinstea de a fi înăltat în vers. Si atunci, picăturile de sînge se schimbă în hostie sau răsărit. În artă, peisajul nu a intrat decît atunci cînd a fost intelectualizat. Un burghez nu simte frumusetea cîmpului decît ca pitoresc, pentru că asa au afirmat-o scrisul si zugrăveala. Cele ce ne înconjură nu au valoare pînă ce nu le legăm intelectual de suflet.

Ce este poezia? Dar lumina ce este? Un fior – teoria undelor – electricitate. Lumină – căldură – cîntec – miros – un joc viu al gîndului… Ce e versul? Structură geometrică a gîndului, o lentilă care măreste intensitatea cuvîntului, uneori pînă la consumarea cuvîntului. Ce e tehnica poetică? Nu înseamnă că sînt poet, dacă înteleg si definesc. Pentru că mai este cremenea si amnarul, poti să stii cum să faci scînteie, dar trebuie să ai si puterea harului. Ciocnirea cuvintelor si „cuvinte potrivite”, regulile de perspectivă din vers. Partea hipnotică (fizica versului – ati văzut-o – e lentila), magicul. Sugestia, bazată pe: 1) ritm, toacă în frază (scandare, la romani); 2) rimă, revenire sonoră la cunoscut (la chinezi, pe vremea lui Negru Vodă, rimă de idei, prin revenirea aceleiasi imagini, în alt înteles împletire de gînd). Împletirea care consolidează cuvintele potrivite pentru veacuri… Comparatia; ajutor de a te transpune si metodă de a intra în atmosfera poeziei… Subconstientul e penumbra în care lentila aruncă raze. De aceea, în vers, umbră multă si multă lumină si irizare… Orchestratie simfonică si vals si jazz-band de stări sufletesti; o succesiune, care e artă în timp, nu în spatiu, deci muzică si cinematograf… (Note rămase în manuscris, pentru o conferintă despre Ce este poezia, din epoca dintre cele două războaie mondiale.)