Tatiana MAKAROVA

ÎMPĂRĂTIA FRUNZELOR
Poeta Tatiana Makarova este fiica unui cunoscut compozitor, Makarov, mort în timpul Războiului pentru Apărarea Patriei (1941-1945) si a poetei Margaritei Aligher. Versurile sale s-au constituit în singura ei apărare în fata loviturilor destinului, destin care s-a conturat greu si chinuitor. Însă nici ele nu au salvat-o de decesul timpuriu pe care poeta l-a presimtit.



POVESTE DESPRE FRUNZE

Pe cînd frunzele mor una cîte una
Si ultimul praznic îl sfîrsesc în gol
Cineva, tăcut si palid, precum Luna
Cu mătura aspră le-adună rostogol.

Tot cineva le încarcă în roabă
Si-un gînd chinuitor crestea în mine
În ce călătorie pleacă-n grabă,
Se rup din zile umede, străine?

Eu fata mi-alipeam de trunchi mirată
Si ramurile le prindeam în mînă
Nu întelegeam încă nimic pe dată!
În restul lumii eu eram străină.

O, voi, grămezi de frunze-n sărbătoare
Acum stiu tot si toate despre voi
Si n-am să plîng nicicînd, oricît mă doare
Soarta tristă ce n-o-mparti cu noi.

Lăsînd în urmă parcuri, bulevarde
Si stabilind un „randevu” pe undeva
S-asază frunzele-n perechi bastarde
S-ajungă în împărătia lor cîndva.

Prea multumita c-au adus folos,
Creat-au tara rosă-ruginie
Închipuie-ti o tară numai bronz
Un neam de frunze-adastă-n armonie

Tristetea nu le stă pe buze,
Si măturile stau pe gard,
Din nou compun copaci de frunze,
Din nou respiră, cresc si ard.

ÎNDOIALA PĂMÎNTULUI

Cînd mă voi salva de îndoială
De groaza de moarte, a mea nocturnă,
Că asta va fi poezia din urmă,
Acest rînd este ultima stea?
Tot asa si planeta noastră albastră
Pluteste în noapte, în toamnă,
De frică s-ariceste ca floarea în glastră
Că mersul ei pe cer s-opreste…
                       Să adoarmă
(oct.1963)

                  Traduceri si adaptare de Alexandru G. SERBAN