LIRICĂ BRAZILIANĂ
Pereira LIMA (ALFREDO)
S-a nãscut în Brazilia în anul 1925. Trãieste la Rio de Janeiro, unde activeazã la Ministerul Educatiei si Culturii. Autor al unei lucrãri asupra Filosofiei Istoriei, Legea Populatiei, din care s-a desprins estetica sa poeticã definitã: esentialism. Scria de asemenea, comedii.
Ambitia poeziei
Vei fi iubitã, cînd toti oamenii vor fi de
aceeasi culoare!
Înteleasã cînd omenirea va trãi în pace!
Frumoasã – chiar în privelistea altor lumi,
Minunatã într-o zi în fata noilor oameni
ce-i vom cunoaste!
***
Aripi vei avea! Inventiile te vor duce spre astre!
Mari ca viitorul! Ferme ca trecutul!
În înstelatele taine tu vei pãtrunde!
Vei întîlni oameni de altã Spetã!
Tu nu vei mai suferi de tristetea
De-a fi singura care gîndesti Universul!
***
Tu, ce vii din milenii ce vor veni! Ce va fi
de globul nostru trudit?
Cîte-un rãzboinic aminti-si-va sã-l toarne
Blazon pe drapel,
Poate pentru cresterea trecutei dureri
Aci va fi osînda prinsilor izgoniti,
Sau farul astral al pierdutelor nave…
Mai fericiti, pictorii îl vor zugrãvi stînd în alte
lumi;
Amanti în luna de miere, veti avea cel
mai splendid alcov:
Cãci totul aci fu rod al iubirii!
Dascãlii de istorie vor arãta cerul copiilor…
Iar cei umili mîngîia-se-vor:
Din înãltimi vedea-vor Neantul sfîsiat!
Sfatul lunii
Cucerind eterul veni-vei la mine,
Vãile si craterele-mi vei descoperi.
Nu le însîngera, deci! Înainte de tine,
Viziunile tale au venit pînã aci!
Adio soarelui
Vei trãi mîine într-un alt univers!
Acolo – sus nu uita pe acest mic bãtrîn –
Luminã – sculpta-voi formele pentru tine!
Adu-ti aminte pe Culmi! Chiar în inconstient
Creat-am eu formele viselor tale!
***
Nu stiu dacã-n lumile ce vei locui,
Vei avea aceleasi zãri: cu flori, mãri
si munti;
Nu stiu dacã mîine sori si mai mari,
Si lumini mai puternice nu-ti vor lumina
toate lucrurile cu mult mai bine;
Si nu pot sã stiu masinismele care le vei mai inventa,
De vei crea si fiinte artificiale,
Dacã amestecîndu-te cu alte Spete, vei crea
o Supra Spetã!
De un lucru sînt sigur: totdeauna muri-vei
orizontal,
Cerul tînãr mereu fi-va si fãrã riduri.
Lacrimi spãlati-vor ochii mereu
De impuritatea universalã.
Adio pãmîntului
Rãci-se-va soarele… muri-voi bãtrîn
Învãluit de tenebre amintindu-mi
tenebrele din care am iesit.
Îmi vor fi albe pletele ca albii ghetari,
Si diluvienele ape ale sfîrsitului –
Vor fi multele lacrimi ce le-am vãrsat!
II
Cînd tu vei locui într-o altã planetã
Si eu rãtãci-voi, mutã, în eter –
Nu mã blestema de-n rãzboi te-am crescut!
În nopti înstelate eu voi fi Luna – si cu
strãlucirea mea te voi orbi…
Si în cer vedea-ti-vei întregul trecut…
Eu am fost Crima, eu voi fi Poezia!
III
Nu stim nimic din taina mormîntului spatiului!
În juru-mi mã-nvîrt si asa niciodat’ nu voi
sti Adevãrul.
Singurã luna, în nenoroc credincioasã, fata nu
si-a întors de la noi
Mereu luminînd ale existentei tenebre.
IV
O, Doamne!
Nici în cele mai mari necazuri nu Te-am
vãzut niciodatã:
Pe pãmînt ai venit sã faci primul Om.
Si vei veni negresit cînd cel din urmã
pleca-va…
V
Muzeu astral deveni-voi…
Turisti vizita-mã-vor
Si pas de pas epopei vor vedea pe pãmînt…
Totul neterminat va pãrea, si cã e si cã nu e,
Ca gestul eroilor sculptat în bronz,
Ruini… numai voi veti putea dovedi
Cã timpul e cel din urmã arhitect.
Profetia stelei
I
Pleca-vei si tu pe cãi siderale!
Regretînd voi gîndi:
În copilãrie ti-am purtat primii pasi,
Cu mantia frumusetii din leagãn
te-am învelit!
II
Misterele le vei cãuta în zadar.
Printre stelele nenumãrate vei întelege:
Adevãrul are mãretia Infinitului.
III
Ceasul de nisip este adevãratul ceasornic al
omului:
Cu nisip el mãsoarã orele lucrurilor
care nu vor fi cîndva decît nisip.
IV
Vor roade tot viermii,
Doar umbra ta nu, visul tãu nu si a
ta lacrimã nu.
V
Dintr-o lume în alta, dincolo, înainta-vei
Cînd zarea va fi doar cheiul ochilor.
Cerul
Sînt confidentul tãu cel etern:
Nu mã privi în clipa de jale!
Bombe de hidrogen! Foame! Sînge! Nu geme!
Dincolo de Pãmînt poate e disperarea.
Si toate misterele cosmice
stiindu-le
Cerul stie dureri pe care tu nu le vei sti
niciodatã!
Marea
Chiar dacã vei fi într-o stea depãrtatã,
Auzi-voi ceva din istoria ta,
Cum departe m-auzi vuind într-o scoicã.
Galere, port-avioane în al meu sîn îngropate
îmi vorbesc de progresul,
Rãnile naufragiatilor – de rãzboaiele tale,
Comorile înecate – de pierderea ta.
Tãrînã
Credincioasã am urmat pasii tãi:
Cînd vei alerga într-o altã planetã
Ridica-vei tãrîna-n urma pasilor tãi!
Perpetua-ti-voi orgoliul în bronz si în marmorã!
Desi nu-ti voi mai da-o
Cea mai purã statuie sculpta-ti-voi: scheletul.
Prezentare si traduceri de Al. HUSAR
