Sora mea, Ploaia
Ploaia blîndă, soră-a mea,
Frumoasă si caldă de vară,
Printr-un văzduh de catifea
Fuge usoară sau zboară!

Tot colieru-i alb de perle
S-a-mprăstiat peste azur.
Cîntati, neobosite mierle!
Dansati în jur,
Cotofene si flori!
Cuiburi de pui de-abia ciripitori,
Cuprinsi de tainicii fiori
Ce vin spre ramuri dinspre nori!

Ea mă sărută-ncet pe gură
Cu buze umede de fragă
Si, apoi, chicotind îmi fură
Tot corpul si, claviatură
Făcîndu-l, cu dezinvoltură
Ca pe-un solfegiu mă dezleagă!

Peste covoarele sonore
De flori ea cade multe ore
Si zi si noapte tot asa
Si asfintituri si-aurore
Atît cît poate ea ploua!

Ci, deodată,
Soarele se-arată
Cu păru-i blond să steargă de noroi
Picioarele domnitei Ploi!